duminicilor mele eu le-am pus capac
să fiarbă la foc mic,
îţi zic,
supa limpede a tăcerilor,
cele cu care mă înfăşor
ca în nor.
o poveste din konya (rumi)
departe de civilizaţia şi opulenţa marilor oraşe în care tradiţia şi trecutul miraculos al celor două mari imperii, bizantin şi otoman, se împletesc cu temele noi, din metal şi sticlă, influenţe ale occidentului, în miezul turciei de astăzi, în lumea aspră şi uscată a anatoliei centrale, timpul pare să se fi oprit din propria-i rotire … Read more
înlănțuiri
suntem un joc de sunete ce se caută şi se recunosc pe drumul acesta aproape imposibil de ghicit căci el nu există de fapt, este numai o iluzie creată de noi. trei forme de relief în trei culori diferite, fumând. la limanul cuvintelor noastre facem o pauză de respiraţie, continuând mai departe liniştea gândului, ştiind … Read more
când primăvara
un anotimp bolnav ca o mireasă ce îşi dezleagă noaptea prin grădini ale iubirii taine ce-n destin au gust de seri topite-n aşteptare şi mai tresar haotic, parcă speriat ca-n zbaterea dintâi, purtând pe chip uimire şi dulceaţă şi candoare, sorbind din miezul cald culoare. un prizonier de roşu- abia ghicit ademenind în mugur dimineaţa … Read more
călătoream undeva
călătoream undeva. apele ne trecuseră de genunchi înmuindu-ne visele dar nu ne opream, mânaţi de aceeaşi avidă curiozitate, cu care asezonam de un timp ultimele resturi ale zilei. călătoream undeva. unul în celălalt ne striveam şi ne adunam mărunt, ca prinşi de frigurile nopţii în care mi-ai pus în palmă cheia oraşului pierdut: vei putea … Read more
duminicilor…
a rostogolire
este inima nopţii şi ochii mei aprinşi o veghează ca pe un copil bolnav de febră ori de teamă de întuneric, privindu-i tăcut fiecare bătaie care cade lent, în acord cu ceasul ce nu face nicio diferenţă între noapte şi zi, între ieri şi mâine, cu ticăitul lui placid. peste ochii deschişi, neatinşi de aripa … Read more
cine mă opreşte?
îmi pun cuvintele la tâmplă,
îmi pun fluturii la rever,
îmi ating rana veche a tăcerii
şi zâmbesc către cer.
în ziua în care m-am îndrăgostit
în ziua în care m-am îndrăgostit de tine nu era niciun nor pe cer şi nicio eclipsă. oamenii alergau ca de obicei, care cu sacoşe, care cu maşini, îngrijoraţi de cursul valutar sau de acţiunile la bursă.
adresa mea
sursa foto: salome locuiesc într-o ceaşcă de ceai. dacă mă priveşti de jos, de pe marginea raftului în care stau cuminţi toate celelalte surate migălos desenate, există riscul să nu mă vezi, ascunsă de fragilitatea porţelanului care nu lasă lumina să iasă din căuşul ei. cu toate acestea eu sunt acolo, în locul pe care … Read more
într-o marţi, pe la prânz
la început ne dăruiserăm gânduri
pe care le vedeam albăstrui,
într-o palidă asemănare
cu cerul.
o călătorie magică
mi se întâmplă uneori, atunci când aud chemarea voastră, un dor neostoit de stadioane, lumile acelea de beton în care oamenii îşi cântă bucuria şi tristeţea după muzica rostogolirii unui balon desenat în culorile victoriei sau ale înfrângerii. mi se adună uneori pe tâmple amintiri despre nouăzeci de minute galbene, trăite cu teama înfrângerii, … Read more
poveste din ceaşca de ceai
sursa foto: aici te aştept uneori la capătul cuvintelor, pe locul unde nimic nu mai trebuie rostit şi totul are acelaşi înţeles, profund, tenace, ca simfonia bătăilor de inimă. te aştept cu mâinile întinse, căuş pentru curgerea ta ca noaptea de neagră, ca viaţa de vie, deşi ştiu că tu eşti de necuprins, asemeni râului … Read more
poveste din ceaşca de ceai
ochii tăi au gust de cafea şi adâncimi de noapte atunci când, în răgazul clipei, te uiţi spre mine cu toate că eu ştiu, nu pe mine mă vezi ci numai bucuria aceea de a-ţi fi aproape. şi ai putea să mă atingi atunci în felul acela al tău, ca de pisică furişată, aşa cum o faci uneori în somn, de parcă ai vrea să te convingi, fără să ieşi din curbele visului, de faptul că în noapte rămânem un întreg: tu sâmburele cald, pulastil, iar eu căuşul care te veghează.
portret
sursa foto: salome. uneori mă așteptam să văd cum trece vântul prin pletele ei, frumoasele, cele care de-a lungul timpului își schimbaseră de câteva ori culoarea și lungimea, de la tonurile întunecate și ademenitoare de cafea și până spre negrul acela al nopții, nuanță care, trebuie să recunosc, îi sporea armonia chipului alb, străjuit de ochii alungiți … Read more