despre oameni şi poveştile lor

din toamnă nu e nimic nou, se sinucid frunzele și de frig și de noapte, e un zvon care miroase a îngropăciune. pe-aleea de beton pe care râdeau castanii mai ieri, un copil râdea purtat pe brațe printre șiruri de oameni în negru. din toamnă nu e nimic nou, pescărușii au încetat să mai cheme … Read more

sângele îi curgea pe chip, îl simțea cum cobora încet dinspre rana care durea îngrozitor, dar nu fusese mortală. celălalt plecase de multă vreme și, în întunericul fierbinte, nu se simțea decât răsuflarea lui și un miros vag, prăfos, dinspre pietrele măcinate de vânt. din nou era singur și nu înțelegea cum de fusese atacat, … Read more

în felul acela stins, oamenii coboară ca niște munți mici de pe muntele mare, trecându-și oboseala de pe un chip pe altul cu palmele căuș. ca un ștergar alb, uitat pe o frânghie, inima ei se oprește de fiecare dată când, cu ochii umbriți de culorile înserării, iese în poartă și-l caută printre ceilalți, gesturi … Read more

după cum vedea lucrurile, totul se terminase. privea către femeia care îl tulburase și-l subjugase atâta vreme și pentru care nu mai simțea decât o vagă amiciție, un soi de duioșie ca față de o haină pe care, deși veche și abandonată în dulap, nu se îndura s-o arunce, o haină doldora de amintiri ar fi … Read more

ca și ceilalți, purta un combinezon albastru care semăna cu o piele întinsă prea mult și scotea în evidență toate formele. cusături alambicate, în culorile circulus, pe spate și la reverul de care erau prinse firele pentru cască și microfon pe care le purta aproape tot timpul, formau breasla, numele și rangul, astfel încât oricine știa … Read more

se simțea dezintegrat la propriu, ca și cum fiecare dintre membrele lui o luaseră la sănătoasa, nu se mai suportau. le și vedea, cele două mâini stângi, așa cum zicea tata că are, privindu-se cu ură, atacându-se una pe cealaltă, degetele cu unghii roase și rupte care se transformau în gheare ce sfâșiau. pe el însuși. … Read more

i se dusese liniștea de izbeliște, se frământa și i se părea tot mai puțin posibil să afle ce era cu regenerarea aia, blestematele de femei nu răspundeau la întrebări, doar pufneau și îl priveau de sus, povestea asta făcea ca răzbunarea lui să fie de-a dreptul complicată, cum naiba să omori pe cineva care … Read more

maica rosa dispăru la începutul primei ierni și saukrat privea adesea locul ei gol de la masă cu un soi de mirare reprimată. unde plecase întâia și de ce toate se purtau ca și cum femeia era încă în odaia ei de unde tuna și fulgera? zile în șir le văzuse pe novicele cu ciucuri … Read more

soarele celei de-a patra  toamne se ridica încet din spatele zidurilor groase, acoperite cu plante care își pierdeau încet vigoarea.  curând, în locul lor avea să fie numai piatra goală acoperită la bază cu mușchi jilav ca o boală, făcând priveliștea și mai dezolantă decât era, dar saukrat știa că nu putea schimba asta, camera … Read more

  Să ajungeți sărbători frumoase    

saukrat stătea și privea pe fereastră fără să vadă cum cea de-a treia primăvară venise, umpluse dealurile de un nou verde și alb și, cel puțin în privința asta, nu încăpea îndoială, avea să fie o recoltă bogată încă de la următoarea rotație a anotimpurilor. din nou, maicile avuseseră dreptate, dar tot ar fi vrut să … Read more

un plâns de copil o făcu să ciulească urechile în adăpostul pe care și-l găsise, stătea la pândă deși sărbătoarea luminii nu începuse, mai erau ore bune din ziua prea caldă și n-ar fi ieșit dacă nu era gil. de când știa adevărul și furia de-nceput se mai domolise, lucrurile se legau altfel în mintea ei, … Read more

la drept vorbind, plecarea ei nu fusese o surpriză pentru nimeni și cu siguranță nu pentru bărbatul înalt ca o trestie. max chandelier a continuat să stea la masă ca și cum fiica lui era acolo, a repetat gesturile lui obișnuite și a păstrat aceeași tăcere ca un scut ani în șir. un singur lucru … Read more

era ca atunci când se privea în oglidă numai că acum cineva inversase culorile, negrul devenise alb și albul cu luciri de mătase nu era pur ca mantiile numiților ci  bătrân ca un steag rătăcit în copac,  ca o promisiune ajunsă la  scadență , pe care ezitau să i-o împlinească în ciuda contractului prin care … Read more

câtă durere încape într-o batistă? câtă noapte este nevoie ca să te vindeci de amintire? în câte anotimpuri vom uita ceea ce nu se poate uita? mirosul mamei îmi stăruie în minte, se agață cu degetele lui nevăzute de tot ceea ce sunt. mă trage înapoi orice aș face și singurul lucru pe care îl … Read more

anotimpurile nu mai existau. o simțea în aerul din jur și în oase, în toate obiectele care îl înconjurau și care deveniseră un soi de capcană fierbinte de unde nu mai avea scăpare, era prea târziu, dar cum să fi știut? toate acele semne le văzuse prea târziu pentru ca funia timpului să mai poată … Read more