am cerut cerului un răgaz şi o poartă nouă, spre mâine, ca o nălucă desprinsă de pe marginea nopţii, pasăre captivă în îmbrăţişarea propriilor aripi. am cerut cerului o lumină şi o ancoră în miezul zilei, ridicând iarba în începutul de verde, ascultând rădăcina în adâncirea-i. am cerut cerului o inimă şi o lacrimă mare… Read More am cerut cerului (rugă de primăvară)

poezia mea este o respirație, o stare de cerc, un zâmbet prelung, poezia mea este-un cânt de amurg o aliterație. poezia mea este o palmă deschisă lumină curgând, tăcere ningând, poezia mea este un salt în adânc ori o șoaptă metisă. poezia mea este cântec și strigăt rană ce curge, lacrimă plânge, poezia mea e… Read More poezia mea (gând de ziua internațională a poeziei)

sursa foto: buzz-hat ziua când pleacă bărbații este o zi oarecare, neanunțată la știri, cu soare râzând, cu sălbatice viscole pe la încheieturi, pe la îmbrățișările rămase orfane, cu vânt. ziua când pleacă bărbații și-n bolta casei se-aude praful e o zi cu tristețe în ochi de copil e o noapte. ziua când pleacă bărbații… Read More ziua când pleacă bărbații

martie. azi. ochii mei. alăturare de ape coborând din înalt peste coama zilelor ce nu mă încap şi mă alungă. gândul meu. nerostirea tăcută şi neagră a unei distanţe, cea dintre două clipiri şi dintre două respiraţii pe care uneori nu mi le recunosc ca fiind ale mele. gura mea. necântec de nelebădă tivită cu… Read More zăpezile lui martie

îmi cer un cer… eu nu te caut dar te mai adun, când pe sub felinarul stins al clipei treci, iluzia cu câinii ei cei reci şi vorbe ca baloane de săpun, eu nu îţi cer şi nu-mi ajung tăcerile din ochi s-adăp lumina, când palmele mai plâng de neatingeri şi pe genunchi, pe oase… Read More îmi cer un cer

pe ochii tăi dansează, goală, o lacrimă. ea vorbeşte lumii despre mine, atunci când nopţile te dor, ea vorbeşte despre tine, atunci când eu te caut în mine. pe ochii tăi dansează plină inima mea. ea spune lumii poveşti despre noi, poveşti nemaiauzite şi totuşi banale, despre o mână întinsă despre un zâmbet, atunci când… Read More pe ochii tăi

pe-al liniștei țărm, pe unde trec, curbate, trei gânduri de mătase, pe geana de lumină din crepuscul, pe jumătate de-adevăr, minuscul, pe-al liniștei geamăt îndoiala își cerne pletele, toate cele cinci simțuri s-o ajungă zâmbetele, strigătele de precupeață ale zilei de vineri sfâșie inocența aproape albastră și ninge. pe-al liniștei țărm s-au așternut la sfadă… Read More pe-al liniștei țărm (zălog de zăpadă)

lumina dreptății: la arme tovarăși, cu toții voioși lumina dreptății ne cheamă, ne strigă în oase un gând tămâios cu brațe vânjoase, viteji fără seamăn, la arme tovarăși vă strig și vă-ndemn lumina dreptății e freamăt și cheamăt luptăm pentru ea!- un ostășesc îndemn e-n inima noastră și-n flamuri. stindard de lumină, dreptate în cuget… Read More lumina dreptății (joacă pe o… muză dată )

ninge cu lumină, ninge cu iubire ninge cu tăcere albă la zenit, plânge alb nadirul, ce copilărie! ninge cu iubire în oglinzi de gând. și se tremur ochii de-atâta lumină răsărituri albe, alb în asfințit. ninge azi pe creste ninge cu iubire, îngeri mari de gheață se dezleagă-n palme se ridică-n carne iarna mea frumoasă… Read More ninge cu iubire. azi de dimineață

gerul își mușcă gleznele pe drum, fulgii își leagănă pleoapele lungi peste tăceri ca din noapte de-adânci și ninge. o ireală și tăcută zăpadă ne bântuie fulgii cu pleoapele lungi, domolind viscolul inimii, coboară prin rupte zăgazuri o iarnă și-n sufletul ca o catedrală se-adăpostesc tăcutele umbre, lacrimi se-noadă la tâmple gerul pe os se-nfășoară… Read More …și ninge (fulgii cu pleoapele lungi)

în ape de metaforă plutesc tânjind mereu să-mi definesc făptura lumină sunt și rimă-ajung când peste case strălucesc ninsorile din țesătura unui cuvânt albit, prelung în straie de lumină mă ascund tânjind mereu să-mi întregesc făptura cu palmele cuvintele dezmierd când peste iarnă ninge-adânc și-n viața mea ca o pictură eu mă găsesc și nu… Read More tânjind mereu să-mi definesc făptura

pe curbele ochilor tăi plecaţi, ferind lumina, pe roşul de henna al mâinilor mele, cele care, dacă ar fi cu adevărat aripi, ar tăia aerul în felii egale, subţiri, pe gândul colorat în albastru senin, la spartul norilor, dar mai ales pe genunchii mei aspri te-am scris într-o noapte, nu demult, pe rotundul lipsit de… Read More când nu-s de-ajuns…

inima mea e-un anotimp ploios în răscrucea de carne, când liniștea doarme, e un tremur de sânge de sus până jos, inima mea. e un cântec de arme. inima mea e un anotimp colorat cu troienele lungi, cu mirările-adânci, inima mea e-un toiag și-i curbat, lanțuri și fiare, icoane prelungi. inima mea e un anotimp… Read More inima mea e-un anotimp ploios

pitesc toamna în buzunar, șoaptele ei să mă mângâie, visele ei, de-atâta și-atâta rugină să mă vântuie. așez toamna în buzunar, uneori ca pe-o frunză, cântecul ei, iar și iar, să mă mângâie, să mă vântuie. adorm toamna în buzunar, ca pe-o silabă scrijelită pe vârstă, culorile ei să mă țină, să mă bântuie și-apoi… Read More toamna în buzunar

azi, toamnei i se năruie norocul, ca un stindard de lacrimi și de vânt, azi mor tăcerile și văd arzând cuvintele. ce inutil e totul! azi, toamnei i se năruie lumina, sub vânturi reci, de amăgire azi plâng cu vorbe arse, de iubire și azi privesc cum arde totul azi, toamnei i se pune glugă… Read More scrisori către un prieten: când toamnei i se năruie norocul