în ceaşca de ceai

continuarea textului portret la sugestia lui max. … pentru că sunt un pisic ascultător.

sursa foto: salome

uneori te priveam de după ceaşca de ceai, aceea care îmi aroma zâmbetul cu gustul de zahăr brun al tandreţii pe care o ghiceam în atingerea ta. ştiam că mă iubeşti. fiecare gest al tău mi te dezvăluia bărbat în aşteptare, cu ochii tiviţi de dorinţă, uşor aplecat spre gesturi cărora, la început, nu le ghicisem înţelesul şi nici armonia, decât atunci când gropiţa din obrajii tăi arşi de soare îmi promitea cu certitudine un zâmbet cald, misterios şi adânc. cuvintele nu îşi aveau rostul între noi, ştiam şi aceasta, fiinţe născute din arcuirea unui cărbune întunecat pe o pagină miraculos albă ce nu se lăsa înghiţită de uitare. şi mă întrebam dacă vom sfârşi această dulce călătorie a sinelui într-o îmbrăţişare, cum era firesc. eu aş fi fost atunci ca o bucată de zahăr în braţele lichidului fierbinte, topire.

în ceaşca mea de ceai sunt întâmplări cu noi desprinse dintr-un jurnal încă nescris, în care lumea noastră este magică şi ascunsă ochilor străini şi atât de orbi. căutarea mea luase sfârşit demult, atunci când mâinile tale, frumoasele arcuşuri, m-au atins ca pe o floare de gând.

şi eu te iubeam, ascunsă în ceaşca mea de ceai. povestea noastră nu are sfârşit.