sursa foto: salome.
uneori mă așteptam să văd cum trece vântul prin pletele ei, frumoasele, cele care de-a lungul timpului își schimbaseră de câteva ori culoarea și lungimea, de la tonurile întunecate și ademenitoare de cafea și până spre negrul acela al nopții, nuanță care, trebuie să recunosc, îi sporea armonia chipului alb, străjuit de ochii alungiți în care lucea, aș fi ghicit oricând, un aer misterios și o apă adâncă, așa cum numai tristețea nerostită poate să nască. îi știam ochii ca pe ai mei și îi iubeam glasul, căci atunci când vorbea, se învăluia de căldură, acoperire ca o perdea magică în spatele căreia aș fi putut lesne dispărea, călătorie fără sfârșit, iscată numai și numai de căutarea de sine în și prin celălalt, pe locul unde zâmbetul ei tandru năștea șăgalnic o gropiță adesea înghițită de aerul serios peste care cobora uneori o buclă rebelă a joacă, a atingere duioasă, ca răsuflarea de bărbat străin și fugar.
întregul ei chip, așa cum o priveam de la distanța ființei mele părea o filă tainică desprinsă din grabă dintr-un jurnal secret, neîngăduit privirilor mele, peste care noaptea țesea arabescuri.
o iubeam. mă întreb uneori dacă știe, mai cu seamă atunci când duce ceașca la gură.
Personaj real sau pura fictiune?
O filă dintr-un jurnal secret, plin de iubire…
Scuze pentru c-am lipsit.
Cuvintele tale curg frumos, ştiu să povestească, să încânte… ca întotdeauna
Frumos portret…dar e la trecut… hmmm
zână, ceaşca dusă la gură este desprinsă dintr-un vers de ion caraion. ceva de genul … să duci o femeie sau o ceaşcă la gură… eu doar am împrumutat-o.
pură ficţiune, abisuri. :yes:
max, nu promit. sunt cam mânată de timp acum…dar lăsăm la dospit. este exact ce ţi-am spus ieri în grupul fb: nu şterge. ideile se leagă cu trecutul scris. nu ştii la ce foloseşte… mai încolo. :yes:
lili3d, mai mult sau mai puţin secret. ce este de fapt secretul? un pretext al nespusului, dar nu al neştiutului.
sărumâna, vero! :rose:
păi la viitor nu se poate, scorpio! :yahoo:
(¯`҉´¯)
`*.¸.*´
¸.•´҉¸.•*¨)҉¸.•*¨)
(¸.•´҉ (¸ .•´҉ .•´҉¸ .•´҉ .•´҉¸¸.•¨҉`҉¸¸.•¨҉`҉•❤>
Un alter ego ?
nu, carmen, este doar un tablou de cuvinte. şi, ademenită de max, lucrez acum la o continuare. :yahoo:
Inreresant potretul, dar mai ales ultima frază.
Îmi aduce aminte de un vers din Depeche Mode:
”It’s only when I lose myself in someone else, then I find myself.”
Ce minunat potret… cuvinte mai potrivite nici ca se puteau gasi…
help me! Nu reusesc si pace sa ma inscriu si asta tocmai de cand cu noile reguli! sterge-ma te rog de la nr 15 caci nu sunt activa!
revin cu comentariu! scuze si va imbratisez pe toti!
he, he… ai pus alt link, cita. am corectat eu!
Merci scuze!
nu ai de ce. corectam oricum! :yes:
Dupa ce ca sunt in pana de internet, in pana de wifi, ma rog, chiar in pana de inspiratie… mai sunt si neindemanatica!
nu eşti în pană de inspiraţie. te-am citit, păstrătoare de poveşti ce eşti!
adorabil textul tau. Adesea ma gandesc ca ceea ce scrii trebuie sa faca parte dintr-un tot, mare si cuprinzator, scriere suava ca un susur de apa de munte!
nu spun nu. dar ca să le adun pe toate într-un tot, cita, ar trebui să mă pun pe treabă… o treabă care nu mă prea atrage.
Nu e ce as fi dorit! In fine…
Nu stiu daca voi reusi sa ma atasez in psi-luneli! Sunt mirata sa observ cat ma agaseaza lipsa de internet! Oi fi dependenta? Rog pe toti membri clubului sa ma ierte daca nu reusesc sa-i citesc si/sau sa comentez! wifi.ul meu are un semnal asa de slab incat cam tot ce scriu pierd la expediere!
In plus am si o criza de lumbago… Batranetile, maica! vacanta la munte mi-a trebuit!?
asa te vei risipi si risipesti ceva de calitate! pacat!
semăna a pisică pe aici, carmen? a vechea şi uitata pisică? sărumâna mult! ops:
nuuu… uitată pentru că stilul meu s-a risipit cumva, în altceva şi credeam că muza mă uitase. nu eşti singura, carmen, şi eu mă gândesc la tine mult. :yes: cu drag.