poveşti de adormit pisica

uneori orele trec atât de repede, ca anii, ca viețile, ca uitările. știi? ca o căprioară speriată inima te recunoaște. râde. doar eu o aud cum lovește pereții de sticlă și de coaste, încetișor, ca un pescăruș captiv, predat unei clipe de demult pe care o uitaserăm amândoi. o aud și tac, legându-mi taina aceasta … Read more

cuvintele tale îmi colorau ochii cu scânteie nouă, aşa cum se întâmplă atunci când bucurii mărunte se aprind dincolo de acea involuntară aşteptare a lor, deşi eu îmi promisesem mai demult că nu, nu am să aştept nimic dinspre tine, aşezată în colţul lumii mele într-un soi de legănare subtilă, abia percepută, ezitare ce semăna … Read more

se făcuse parcă dimineaţă când ai venit. nu, nu dormeam, chiar dacă trăsesem de multă vreme perdelele tăcerii peste umeri. de mine nu te-ai atins şi nici de apa care se stingea în paharul rămas pe masă. era încă întuneric şi, făcută ghem, tristeţea îmi apăsa pe inimă, dar nicio lacrimă nu cădea între noi. … Read more

îți scriam mai demult că mi-e de-ajuns să știu cine ești, biete gânduri prin ploaie pe care astăzi le citesc cu mirare. eu le-am scris? eu ți le-am scris? mai degrabă inima. pentru că ea te recunoștea la capătul fiecărei bătăi, la capătul fiecărei sistole. apoi, nu știu cum, ne-am depărtat în miros de mere verzi, … Read more

astăzi te caut printre cărți. sau nu. mai bine te voi căuta printre plasturii dezlipiți de pe ochii zilei. ziua de azi este oloagă, ca mai toate suratele ei, dar chiar și cu asta m-am obișnuit, ca un câine ud ce își ferește lanțul de ape, nu pe sine, ci lanțul. “nu mai am timp!”- … Read more

zilele trec peste inima mea cu fragilitatea lor albă, ca de hârtie pe care scrisul nu mai încape şi pe care semnele noastre de rămânere şi-au încetat dansul rotitor. nopţile mă gonesc din ele, de parcă lumina pe care o port ascunsă, între coaste, le-ar murdări înţelesul. eu aştept întoarcerea ochilor tăi calzi fără să … Read more

cerul se aprinse în ochii ei, altfel limpezi și plini de lumină și mâinile îi tremurau nervos. el văzu toate acestea pe sub gene dar tăcu cu încăpățânare. scânteile ultimelor cuvinte i-o arătau străină și departe, așa cum nu o știuse vreodată, iar dorința ei de eliberare îi suna în urechi ca un clopot stins … Read more

este inima nopţii şi ochii mei aprinşi o veghează ca pe un copil bolnav de febră ori de teamă de întuneric, privindu-i tăcut fiecare bătaie care cade lent, în acord cu ceasul ce nu face nicio diferenţă între noapte şi zi, între ieri şi mâine, cu ticăitul lui placid. peste ochii deschişi, neatinşi de aripa … Read more

povestea nu este nouă… a mai apărut pe blogul meu, tot într-un alt ajun de ajun de sân nicoară, doar că atunci pe nu inventasem încă ciclul poveştilor de adormit pisica. început de decembrie. prima zăpadă serioasă, coborâtă ca o pulbere de vanilie îngheţată, anosmică şi rece. este seara de ajun, când toate ghetuţele strălucesc … Read more

cât timp a trecut? cât de mult mi s-a albit oare inima în aşteptarea unui semn, a unei chemări? câte au rămas nerostirile noastre ca nişte buruieni iscate de ploile unor tristeţi cărora nu le mai găsesc capătul? credeai că am uitat? în inima mea, chipul tău are contur de piatră rece cu ochi aprinşi … Read more

spune-mi că nu mă iubeşti şi lasă-mă să văd asta în sufletul tău, sentinţă ori lege care mă anulează şi mă alungă. o singură dată, într-o singură rostire, cea care te-ar putea elibera şi pe tine de noaptea aceasta în care tot rătăcim de atâta amar de vreme, un timp la fel de ireal ca … Read more

există un bărbat. mă iubeşte. îmi spune: ” te iubesc de-or să-ţi sară fulgii!” şi eu râd până mi se tivesc genele de lacrimi. se întâmplă câte o eclipsă de lună atunci şi pe când se formează inelul de diamant, eu dau cu mâna deoparte fulgii, ca să te văd mai bine. maldăre de fulgi … Read more