sursa foto: salome
locuiesc într-o ceaşcă de ceai. dacă mă priveşti de jos, de pe marginea raftului în care stau cuminţi toate celelalte surate migălos desenate, există riscul să nu mă vezi, ascunsă de fragilitatea porţelanului care nu lasă lumina să iasă din căuşul ei.
cu toate acestea eu sunt acolo, în locul pe care mi l-am construit, paravan din cuvinte care ademenesc lumina, dar nu pe cea a zorilor de zi, ci aceea a nopţilor în care liniştea trece cu paşi rari şi egali.
locuiesc, ca toţi oamenii, într-o casă ale cărei ferestre pândesc răsăritul soarelui şi plâng a roşu în asfinţit. desigur că, dacă ai încerca să mă ghiceşti din strada mare privind, perdelele şi chiar mobila nu despre mine ţi-ar povesti ci de propriile lor orgolii ascunse în forme şi culor care amăgesc privirea.
cu toate acestea eu trec dintr-o cameră în cealaltă lipăind cu papucii mei de casă ori torc asemeni pisicii mele care îmi toarce adesea în braţe, mai cu seamă la ceasul înserării, când oboseala mi se stinge în priviri.
locuiesc, neştiută, în lumea mea de labirint şi îmi ţes de acolo văl de cuvinte la adăpostul tăcerii. cineva mă recunoaşte.
Ce frumoase cuvinte ai scris despre “adresa ta”, dragă Psi!
Îmi plac tare mult pozele cu micuţa şi curioasa pisicuţă, care are nişte ochişori superbi.
O noapte frumoasă îţi doresc!
Ce potriveală! Tre’ să stai cu capu’n sus ca să…intrarea-n “ca să” e potrivită, e pe măsura-ţi, numai că trebuie sa-ţi înţelegi poz…iţia, adică aceea de apă volatilă. Dacă ai înţeles ce ai… de aici şi re-cunoaşterea.
Câteodată, când citesc cum scrii și mai ales ce, mă gândesc că atunci când vei avea nepoței, aceștia vor sta doar cu ochii și urechile pe tine
vrăjiți de cuvintele tale, aflați în imposibilitatea de a se desprinde de tine și de a pleca la joacă sau la grădiniță.
mulţumesc. o zi bună, alex.
cam aşa, almanahe, cam aşa. cunoaşterea şi recunoaşterea cu capul sus. unde or fi săbiile? 😆
n-aş prea crede, miţo, n-aş prea crede. lumile se învărt cu repeciziune şi dacă copiii de astăzi sunt înclinaţi spre calculatoare, cine ştie ce îşi vor dori mai încolo.
o grădiniţă virtuală, poate.
Ba eu zic că nici un copil nu rezistă tentației de a asculta o poveste bine spusă.
De la mine, pentru alţii, sunt încă în cuvânt! Sper să-mi menţin verticalitatea! Nu-mi plac poziţiile înclinate, decât dacă sângele celui în faţa căruia aş înclina capul sau aş îngenunchea e albastru.
albastru de invidie?