duminicilor mele eu le-am pus capac
să fiarbă la foc mic,
îţi zic,
supa limpede a tăcerilor,
cele cu care mă înfăşor
ca în nor.
o poveste din konya (rumi)
departe de civilizaţia şi opulenţa marilor oraşe în care tradiţia şi trecutul miraculos al celor două mari imperii, bizantin şi otoman, se împletesc cu temele noi, din metal şi sticlă, influenţe ale occidentului, în miezul turciei de astăzi, în lumea aspră şi uscată a anatoliei centrale, timpul pare să se fi oprit din propria-i rotire … Read more
îmi pun cuvintele la tâmplă,
în ziua în care m-am îndrăgostit de tine nu era niciun nor pe cer şi nicio eclipsă. oamenii alergau ca de obicei, care cu sacoşe, care cu maşini, îngrijoraţi de cursul valutar sau de acţiunile la bursă.
la început ne dăruiserăm gânduri
ochii tăi au gust de cafea şi adâncimi de noapte atunci când, în răgazul clipei, te uiţi spre mine cu toate că eu ştiu, nu pe mine mă vezi ci numai bucuria aceea de a-ţi fi aproape. şi ai putea să mă atingi atunci în felul acela al tău, ca de pisică furişată, aşa cum o faci uneori în somn, de parcă ai vrea să te convingi, fără să ieşi din curbele visului, de faptul că în noapte rămânem un întreg: tu sâmburele cald, pulastil, iar eu căuşul care te veghează.