… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
de-amurg se-așează noaptea-n așteptare, când saltimbancul slut ai clipei plânge pe-un cer cu dâre roșii ca de sânge un soare a uitat să mai apună și cum să-ți spun, cum să te strig când urma rece de cenușă-n cer te-alungă-n noapte bună? de dor se-așează lacrima-n pocale un trubadur de sânge și rugină, un soare … Read more
s-a născut într-o zi de octombrie a anului trecut. maika. o zi de octombrie în care eu plângeam, probabil că și ea. bebe.:) maya murise cu o zi înainte și despărțirea noastră a fot grea și dureroasă. e greu să te desparți de cineva care te-a iubit cel mai mult pe lume. și ai știut … Read more
pentru mulți dintre cei care mă cunosc, chiar și în realitate, horația nu înseamnă mare lucru, este un nume pe care mai mult l-am scris decât l-am rostit. în parte și pentru că, în viața mea, nu am apucat să-i spun pe nume. puiul de stele. există pe undeva o poveste cu acest titlu, inspirată … Read more
text participant la un concurs, pe care am așteptat multă vreme să îl pot publica acasă… 🙂 si îmi cer scuze pentru majuscule. :)) Eris se așeză pe scaunul gol, singurul din cameră cu excepția celui de la birou, pus undeva în apropierea ferestrei pe care cineva o lăsase deschisă și vântul trimitea prin ea … Read more
mă întorc în sânge ca acasă, în șuierul repede al oaselor albe, în mine însămi cu gustul de sare și în zâmbet. corăbiile gândului m-au purtat cu foame și sete, cu încântare, sălbăticia clipei, irespirabila m-a mirat. mă întorc în sânge ca acasă, pe prispa sufletului îmi aștern o rămânere-n sare și în oase și … Read more
ceasurile acestea prelungi care nu ne spun cum să ne iubim, cum să ne oblojim, timpurile acestea închise în rotund și în ace, care nu ne trimit niciodată către noi înșine ci numai înainte, ceasurile acestea nătângi care ne aleargă prin viață, la ședință, la examen, la bătrânețe și la moarte. ceasurile acestea care bat … Read more
câți oameni te-au privit și nu le-ai spus cum te pândește noaptea din lumină și câte ceruri ai închis în gând tot așteptând, alunecând pe calea ta de solitar prin lume. la câte porți ai stat și n-ai intrat privind icoanele în ochi cum te privesc și câte mâini te-au vrut și te-au atins pe … Read more
ziua când pleacă bărbații este o zi oarecare, neanunțată la știri, cu soare râzând, cu sălbatice viscole pe la încheieturi, pe la îmbrățișările rămase orfane, cu vânt. ziua când pleacă bărbații și-n bolta casei se-aude praful e o zi cu tristețe în ochi de copil e o noapte. ziua când pleacă bărbații poate astăzi, … Read more
unde ești tu, astăzi nu știu. lacrima deschide poarta lui Dumnezeu și-mi pare că ai trecut sau poate eu pe ulița tăcerilor de-atunci. era o casă albastră înaintea mea și suspinau stelele în plină zi, unde ești tu? cu hohot de copii cuvintele ți-au vindecat pereții. lacrima deschide poarta lui Dumnezeu și anotimpul verii în … Read more
pe-un măgăruș, cu crengi de sălcii dinainte, de-un veac uitat în alte veacuri, se-aud floriile-nflorind din nou lumina și-atunci porni Isus spre patimă cuminte ducând cu sine lacrimile toate. alai de oameni îi strigau osana și-n ramuri de finic și de măslin se-adună, porni Isus spre patimă cuminte pe-un măgăruș. cu crengi de sălcii înainte. … Read more
pământul. iubea senzația de a trece cu tălpile goale peste obrazul bătrân al pământului. când nu ploua, se simțeau denivelările până în arcul piciorului, dar senzația cea mai plăcută era atunci când, după o ploaie fixă, se ghicea obrazul ca de bebeluș, lutul acela moale și aproape cald. sau încălzit de soarele care venea mereu … Read more
mă bate gândul să mai pun astăzi o majusculă în suflet…și nu pentru că ar fi fost, este încă, ziua lui ci pentru că, în poezie nu-i știu perechea deși am cutreierat ceva vreme printre pagini în vers. pe nichita nu l-am cunoscut, nu așa cum se cunosc oamenii, cât mai degrabă cuvintele. l-am văzut … Read more
iscând un verb și răsucind lumina când noaptea curge răscolind prin vise cuvintele. iscând din noi iubirea cu ritmuri, iamburi, metrică și alb se naște poezia. din vorbe moi, din cioburi de lumină din strigătul opac al morții, din tot ce trece și din ce rămâne se naște gustul ei de pâine și ne ademenește… … Read more
ușa se deschisese parcă prea repede lăsând la iveală, în chenarul de lemn, chipul fără vârstă al slujnicei despre care nu știa nimeni cum de căpătase acces la odăile private ale celui ales. regen. cu o strângere de inimă, marele preot îi făcu semn să intre. o cunoștea, desigur, o văzuse însoțind-o pe fiica cea … Read more
pe când era micuță, erin locuia într-o casă pe romanstrasse, nu departe de nymphenburg schloss, într-o lume plină de verdeață și liniște. în lumea aceea ireală, cu mobile vechi și miros de ștrudel, auzise întâia oară despre stele. bona ei încerca adesea să-i împărtășească din poveștile și cunoștințele ei, mai cu seamă atunci când ieșeau … Read more