sturmkaiserin

ușa se deschisese parcă prea repede lăsând la iveală, în chenarul de lemn, chipul fără vârstă al slujnicei despre care nu știa nimeni cum de căpătase acces la odăile private ale celui ales. regen.

cu o strângere de inimă, marele preot îi făcu semn să intre. o cunoștea, desigur, o văzuse însoțind-o pe fiica cea mică a lordului tunet prin târg, însă dintr-un motiv neștiut, nu o plăcea.

– poftește, regen. ce te aduce la noi?- întrebă el ironic. de când urcase întâiul cel ales pe tron, religia era ceva la granița dintre tolerat și obscur și mai cu seamă casele conducătoare evitau să fie văzute la templu, așa că marele preot avea rar musafiri și era încă și mai rar primit prin casele oamenilor bogați. prin urmare, mai nimic nu aducea pe nimeni la templu, doar femeile deznădăjduite își treceau veacul pe treptele tocite de ani.

însă regen știa că marele preot era mai mult decât se vedea din afară. zâmbi în sinea ei și răspunse:

– aș vrea să aflu mai mutle despre religia noastră.

-uneori și eu aș vrea, regen. – veni uite răspunsul

– mi-e greu să cred că tu nu știi totul! – însă marele preot intuise răspunsul

– știu doar ce am învățat din cărți!

– … și din sufletele oamenilor!- continuă ea și pentru o clipă amândoi avură senzația că această discuție mai fusese cândva, în altă viață, așa că o vreme se auzi numai cântecul greierilor de afară.

un preot novice intră în odaie purtând pe brațe o tavă cu ceai pe care o lăsă pe masă fără zgomot, apoi dispăru la fel cum intrase. marele preot turnă ceaiul în cești și îl sevi cu eleganță micii făpturi din fața lui. cine ești tu?- se întrebă în sinea lui, dar nu rostise niciun cuvânt.

din adăpostul ceștii mari, pictate, regen îl privii cu ochii umbriți: – știu ce taine ascunzi, preotule! dar în aer nu se auzi rostit niciun cuvânt.

– ce știi despre profeție? – întrebă din senin regen

– doar că, demult, era scrisă pe templu, deasupra intrării. a fost ștearsă de prea mulți ani și niciun preot nu s-a gândit să o scrie undeva.- răspunse el oarecum mirat de întrebarea directă

regen zâmbi, însă întrebarea directă a preotului o clătină:

– ce ești tu, micuță făptură?

-sunt o slujnică pe viață- răspunse repede, cu ochii umbriți a mirare. ce știe el?

– și ești fericită așa?

-am cea mai bună stăpână!

– nu ți se pare cam ciudată?

– deloc. și, de altfel, nu am venit să mă spovedesc despre stăpâna mea. ce este profeția? de ce a fost ștearsă?

– nu știu- veni răspunsul sec și regen era sigură că nu avea să capete alt răspuns în ciuda a tot ce-i șoptiseră pereții. se mulțumi așadar să termine de băut ceaiul, apoi se înclină cu eleganță, o eleganță cam prea mare pentru o slujnică și ieși.

marele preot, rămas pe gânduri, aproape că nu observă că regen ieșise fără să deschidă ușa, așa cum numai pisicile de vânt pot să o facă. și chiar de ar fi fost atent, nu mai fusese văzută vreo astfel de făptură de prea multă vreme prin saffron, el, cel puțin, nu văzuse niciuna, ca să o poată recunoaște. și, câtă vreme rămase așa, tăcut în odaia veche, lui regen îi veni o poftă nebună de zbor. de-ar fi fost noapte, s-ar fi avântat până la lespezile șterse și le-ar fi citit cu palmele, dar era în toiul zilei și mica ei stăpână tocmai se stropea de zor cu fratele ei la fântăna mare, din piață.

regen alergă într-acolo, în vreme ce sus, în fereastra din turn, marele preot privea și el către cei doi frați. profeția… de fapt trebuie să întrebe dacă are legătură cu ei- își amiti regen, dar era prea târzu.

 

”Scrie un dialog în care fiecare personaj, din cele două, are un secret. Nu dezvălui ce secret au, lasă-ne pe noi, cititorii, să intuim.”- a spus Mona. iar secretele personajelor care o însoțesc pe sturmkaiserin le puteți găsi când va fi gata toată povestea. sau nu?