un soare care a uitat să apună

de-amurg se-așează noaptea-n așteptare,
când saltimbancul slut ai clipei plânge
pe-un cer cu dâre roșii ca de sânge
un soare a uitat să mai apună
și cum să-ți spun, cum să te strig
când urma rece de cenușă-n cer
te-alungă-n noapte bună?

de dor se-așează lacrima-n pocale
un trubadur de sânge și rugină,
un soare care a uitat să mai apună
de-amurg, de roșu și de întristare
se-ascunde luna de-nserare
și cum s-adun, cum să te chem
când vara noastră se îndoaie
și te alungă-n ziua bună?

de zi, de zori și de zenit,
când inima trezește iar la viață
un curcubeu pe-al ploii zâmbet strâmb
și-un soare care a uitat să mai apună
nu spun, nu tac și nu adun
cuvintele în ghem și-n panglici late
căci te iubesc
eu, saltimbanc de curte veche,
eu, trubadurul tău pereche
eu, soarele ce-ți spune viață bună
cu un refuz albastru de apus.
ți-am spus?