… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
scrijelind pereţii de hârtie, aşa o ştiau, aşa o văzuseră, în cuşca neîncăpătoare a zilei. mâine nu am să recunosc nimic. topind apa tăcerii, cea înaltă, aşa o voiau, aşa o priviseră, în căuşul prea strâmt al nopţii ce nu tace. mâine nu am să mai ştiu nimic. rotind braţele larg ca pe nişte aripi … Read more
te încap toate definițiile cuvântului și niciuna nu te cuprinde de fapt, dar te-aș recunoaște oricând, cu ochii închiși. nu te cunosc şi totuşi te ştiu, umăr lângă umăr, alunecând pe firele de nisip închise în aceeaşi clepsidră. te numesc în toate felurile şi atunci când fug cel mai tare de tine, mă întoarce un … Read more
ieri am învăţat să desenez primul fluture şi ne-am privit unul pe celălalt, râzând: el ar fi vrut să meargă, eu aş fi vrut să zbor. când l-am desenat pe celălalt, mai colorat, mai lesne fiindu-mi de-acum, mi-a şoptit despre dansul de lebădă neagră al cuvântului. am desenat încă unul, încă doi, camera toată mi … Read more
port în inimă un loc aparte, tivit pe margini cu alb, iar în miez este verde, un verde crud, a speranţă, a libertate, a viaţă. aparţin acestui loc de când mă ştiu, deşi aparent nimic nu ne leagă şi ne dezleagă, dar marile certitudini se nasc astfel, aproape din nimic. dincolo de verdele tivit se … Read more
dimineaţa mi se rostogoleşte la picioare tăcută. trec prin ea ca orbii cei mereu însetaţi de lumină, cu trupul arc şi totuşi atât de slab. gesturile, prea mult repetate, au în ele ceva mecanic şi străin mie şi parcă sunt desprinsă, dezlipită de mine însămi în timp ce pregătesc cafeaua. o singură ceaşcă, pentru mine, … Read more
a trecut un înger prin ochii mei şi mi-a spus:- rostogoleşte-te! tu nu vei fi vreodată asemeni pietrelor mari ce ascund vietăţi neştiute pe care soarele nu le iubeşte, iar noaptea le alungă de la sine. mică şi rece tu eşti făcută să cauţi rostogolirea în spatele fiecărui cuvânt. a trecut un călugăr şi mi-a … Read more
m-ai întrebat astăzi, în visul care se repetă cu semn de cruce pe umerii mei obosiţi, cum ar fi dacă… şi zâmbetul mi s-a spart în cioburi mărunte. ochii tăi m-au privit cu senin şi cu inocenţă în vreme ce eu cădeam iar în nisip, om de lut pe care orice lacrimă îl topeşte. dacă… … Read more
se împlinesc astăzi doi ani de blogging pisicesc. este mult? este puţin? în realitate se împlinesc doi ani de când am deschis acest blog, iniţial pe wordpress (unde nu mai scriu de luni bune) şi apoi aici, în casa mea. blogger sunt de fapt de mai mulţi ani, eu tot spun că cinci, dar cine … Read more
jumătate de poezie îmi aparţine mie. cealaltă jumătate, aparţine unui prieten. şi cum versurile s-au amestecat, nu mai ştiu ce a scris unul, ce a scris celălalt… cred că nici nu contează de fapt. ecoul = sunet lovit de pereţi ecoul, sunet lovit de pereti şi pereţii de fântână şi pereţii de pereţi de var? … Read more
mai întâi veneau fetele ca nişte carafe goale îşi sunau şoldurile, coapsele, brăţările cântecului. ceva mai târziu, în amiază, femeile amforă, femeile fântână, femeile izvoare coborau cu sânii grei de lapte şi de struguri copţi şi storşi. noi stăteam umăr lângă umăr, doi copii tăcuţi, muşcam din merele gemene şi ni se părea soarele mai … Read more
din câte milioane de secunde este format un an? câte din clipele unui an trecut ai dori cu adevărat să le păstrezi într-o clepsidră a cărei curgere să fie un cântec, miraculosul cântec al sufletului? un an cu urme moi, de lăbuţe, prinse ca nişte amprente în nisip. spre el privesc astăzi cu zâmbet, din … Read more
nu ţi-am scris niciodată că sunt înaltă, nici frumoasă nu ţi-am spus că sunt, cu ochii plecaţi în pământ, o teamă mereu singură mă lasă. nu ți-am spus niciodată ce mă apasă şi nici lacrimi lângă tine n-am pus, crucile pe toate mi le-am dus, melc prins de propria-mi casă. nu-mi ştii în ochi … Read more
la început părea o picătură de apă. privită din cer, aproape nu se vedea, privită de jos, semăna cu un ciob de oglindă în care se jucau cuvintele, aceşti copii gălăgioşi ce se ţin de mâini, aceşti copii curioşi ce deschid sertarele minţii şi ferestrele inimii răvăşindu-le, aceşti copii de cerneală ce nu cresc, nu … Read more
atunci când scriu, fiecare dintre gesturile mele, alunecări de peniţă, sunt prinse unul de celălalt cu lanţuri invizibile. rostogoliri de cerneală coborând în dimineţi cu cromatică simplă, acelaşi tablou ale cărui tuşe de zori şi de lumină au gust de repetiţie. deşi alta, lumina firavă coboară iar peste chipul meu concentrat, peste tâmpla unde gândul … Read more
http://www.youtube.com/watch?v=7_VnKrm2tRY&feature=related semne de ploi cu vânturi reci pe glezne. merg printre oameni încercând să descopăr în spatele chipurilor lor un semn de recunoaştere, ceva care să spargă tăcerea dintre noi. un zâmbet? pe străzile largi oamenii trec grăbiţi, închişi în globurile lor transparente ca nişte paltoane de sticlă, platoşe fragile şi inutile prin fragilitatea lor. … Read more