la început părea o picătură de apă.
privită din cer, aproape nu se vedea,
privită de jos, semăna cu un ciob de oglindă
în care se jucau cuvintele,
aceşti copii gălăgioşi ce se ţin de mâini,
aceşti copii curioşi ce deschid
sertarele minţii şi ferestrele inimii
răvăşindu-le,
aceşti copii de cerneală ce nu cresc,
nu se duc la şcoală şi nu mor.
mai apoi a devenit o hârtie,
inocentă ca o rochie de mireasă,
privită de sus părea o batistă,
privită dinspre pământ semăna cu o cascadă
în care se întreceau cuvintele,
aceşti peşti argintaţi şi nesunători,
ce ştiu să fugă de năvodul frazei,
aceşti peşti aurii ai dorinţelor
ce nu se supun atingerii,
aceşti peşti lucioşi ce alunecă necontenit,
împotriva curentului,
împotriva îngheţului şi a tăcerii.
mult mai târziu am înţeles
cum se nasc şi se joacă cuvintele
în apa vie a sufletului,
în oglinda minţii,
în marea trecere dinspre nimic,
înspre totul,
eliberate de corsetul lumesc şi banal,
neaparţinând niciunei nevoi,
înspre cerneala ce nu le răneşte,
ci le încape,
conturându-le numai în etern.
ce spectacol poti sa fii!! flori si felicitari de la mine!
zi faina…..
geanina, poezia aceasta este scrisă mai demult, a apărut ca şi comentariu pe un alt blog, într-o vreme când scriam poezii live.
la mine ninge… iar, dar astăzi am de gând să mă bucur. 
ce simplu pare să înşiri cuvinte frumoase, dar eu ştiu că nu este simplu deloc…
ninge la tine psi? mă bucur pentru tine.
ninge, tibi, a nins şi vineri de fapt.
şi, sincer, nu ştiu dacă este uşor sau greu scrisul… uite, cred că e greu atunci când trebuie să te smulgi din concret, ca să poţi visa cuvintele şi nu poţi petru că sunt o mie de alte motive care te ţin ancorat în real. atunci e greu de tot.
Dar tu, psi, unde eşti de ninge? Că la mine au înmugurit copacii
Nu-ţi mai zic că ce frumos ai scris că mă repet şi ai să mă bănui de lipsă de imaginaţie
ninge? măăăi, tu ne minți! nu că la Iași n-ar fi 4 grade și n-ar sta să plouă și n-are fi vântoasa de pe lume!!
“mult mai târziu am înţeles
cum se nasc şi se joacă cuvintele
în apa vie a sufletului,
în oglinda minţii,
în marea trecere dinspre nimic,
înspre totul”
eu nici acum n-am inteles…doar te invidiez
duminica placuta sa ai si muza sa-ti stea aproape …
mitzaa, pe cuvânt că ninge la braşov, toată ziua şi-au râs soarele şi fulgii şi un vânt rece…
foarte serios, rata! atât de serios că azi am umblat pe-afară cu căciula de iarnă în cap şi, preventiv, mănuşile în buzunar!
jorji, când te-am minţit eu pe tine? zău îi frig… şi urât.
mulţumesc mult, rokssana. duminica a curs frumos, drag, o sărbătorire de suflet…