atunci când scriu, fiecare dintre gesturile mele, alunecări de peniţă, sunt prinse unul de celălalt cu lanţuri invizibile. rostogoliri de cerneală coborând în dimineţi cu cromatică simplă, acelaşi tablou ale cărui tuşe de zori şi de lumină au gust de repetiţie. deşi alta, lumina firavă coboară iar peste chipul meu concentrat, peste tâmpla unde gândul devine incolor şi aproape sălbatic şi se desprinde de mine cu o sete imensă de libertate. el nu-mi mai aparţine, îşi declară independenţa şi fuge în lume căutându-şi locul, forma şi purtând pe margini o reminiscenţă de vesperal, antagonică umbră în decorul de început al zilei.
atunci când scriu, nisipul catifelat al timpului mi se prinde de mână, mi se dăruieşte, îmi intră în sânge şi de acolo, ca o pată albastră ridicată din adânc, trimite zvonuri de întoarcere în ceasornic şi atunci rog cuvintele să se grăbească, să se prindă unul de celălalt cât mai repede, lanţuri fragile care, nescrise fiind, mi s-ar pierde cu siguranţă, atinse de uitare ca de o boală nouă pentru care medicii nu au leac.
atunci când scriu, mă tem de dispersie, de fustele ei lungi mirosind amăgitor a libertate şi măturând totul în cale în rotirile-i amăgitoare, cele care îmi lasă sufletul gol, aproape incolor şi o teamă nouă sapă adânc în mine, ca o întoarcere prea grăbită a clepsidrei.
atunci când scriu, repetiţie de litere şi cromatică de albastru ridicat din călimară, cu chipul meu aplecat, concentrat, o aştept să vină cu mersul ei catifelat. o chem. uneori vine cu tiviri de vesperal pe gene, uneori tace şi atunci îmi este cel mai greu. pe hârtia albă, atât de albă, cuvintele mi-s bolnave de dispersie în formă acută şi mă tem că niciun plasture nu le poate ajuta.
mi-am trimis astăzi toate pisicile din gând, în lume. aştept întoarcerea muzei.
Eu cred ca muza ta n-a plecat niciodata, ii simt prezenta pe blogul asta in fiecare zi
subscriu la anacondele! Randurile tale imi incalzesc cafeaua din ceasca…
😆 mulţumesc genoveva.
ba da, anacondele, mai pleacă ea lelea prin lume. dar eu nu o spun niciodată, doar o aştept.
mulţumesc mult, ratzone!
ops: şi vin repede să văd ce ai scris tu.
carmen, cred că fiecare dintre noi avem felul lui de a scrie. şi diferiţi fiind, de fapt suntem asemenea, aceasta ne leagă.
Buna dimineata, pisic si…miauuuu!
Io, cand pescuiesc, lanseta catifelata mi se prinde da mana si mi se daruieste..Nici reac n-o mai dezlipeste… 
miaoooo, virusache! am cetit catifelarea, am cetit! cam largi aripile acelea, mă gândesc că poate şi-o lua zboru de tot…
Ce frumos mai scrii! Aşa ce-mi place cum şlefuieşti cuvintele cu migală, ca un bijutier. Mi-a plăcut cum ai zis: “nisipul catifelat al timpului mi se prinde de mână, mi se dăruieşte, îmi intră în sânge…”
Îţi doresc o zi frumoasă, dragă Psi!
mulţumesc, alex! deşi pare şlefuire, în realitate scriu la primul impuls. corectez rar, spre deloc…
o zi bună şi ţie alătri de fetele tale!
tocmai ce ziceam!
ce as putea sa mai adaug…a stiu: te pop si zi faina iti doresc 
sigur nu am scris pentru tine, rata? doar… “parcă”?
zi faină şi ţie, geanina! la noi e un frig de numa şi mă tot uit la ferestrele cărora le-am promis un luciu nou astăzi…
muza nu pleaca niciodata….odata ce te-a gasit, nu te mai paraseste….dispersia e vinovata uneori, dar pentru ea exista pisicile
zi senina sa ai
psi, atunci cand scrii este minunat!
Daca pana acum muza a fost plecata si ai scris atat de frumos de acum in colo cum o sa ma mai exprim pe aici?! nu o sa mai am cuvinte.. ma pun pe inventat!
simona, sigur ştii că muza mai pleacă uneori… deseori. e capricioasă ea. dar de mâine gata, mă pun cu burta pe caiet!
nu, altcersenin, nu când scriu. atunci nu fac decât să ţin stiloul în mână. minunat este când citesc ce a meşterit stiloul.
chiar senină nu este ziua, rokssana, nu după ninsorile de ieri. dar poate că la tine a venit primăvara…
am ramas cu imaginea vizuala a unor lanturi albastrii de cuvinte ce ies din calimara…asezandu-se ascultatoare in pagina…
foarte frumos
weekend placut!
afara e primavara…au aparut primele flori de corcodus…..in sufletul meu inca n-a reusit sa intre
Atunci cand scriu realitatea mi se asterne la picioare, ca o fiara imblanzita ce nu mai poate face rau nimanui …
Ca de obicei, peniţa ta fină transmite cele mai calde emoţii.
mulţumesc mult, elly! aşa şi sunt: lanţuri albastre de gând încrustate în hârtie.
eşti norocoasă. la noi a nins ieri, bieţii mâţişori ce abia apăruseră au cam tremurat a cădere…
şi mă surprinde că nu mă bucură albul acum, deşi am tot spus răspicat că nu îmi place primăvara.
frumos spus, x!
mulţumesc tare mult că ai lăsat acest gând aici.
mitzaaaa!
mă bucur să te văd glăsuind. ai casă nouă? cum eşti suflete?
salut psi
ce sa zic despre muze, te inteleg, eu m-am certat de mult cu ele 😆
de ce-o fi avut Zeus asta numai fiice muze, nu putea face si un “muzuc” cat de mic acolo, asa sa fie, ca aparea mai usor si sigur ma intelegeam mai bine cu el 😆
da la tine imi place ca nu te lasi, ploua cu litere asezate si ticluite la mare arta aici
o duminica frumoasa sa ai
ai pisici cu însuşiri de hăitaş, deci? avangardă în toată regula!
duminică frumoasă să fie şi la tine, draga mea!
mulţumescu-ţi! dacă găsesc vreun muz, promit să ţi-l trimit ţie pentru bună înţelegere!
se pare că am, almanahe!
In cazul asta, multumesc frumos, Psi. Un motiv in plus sa.mi doresc sa scriu aici…imi place joaca cu cuvintele si provocarile de genul asta…si nu in ultimul rand, imi plac oamenii ce se “joaca” aici
vanessa, nu ai pentru ce să mulțumești. cercul este deschis tuturor celor care înțeleg jocul, se bucură de el și de ceilalți. regula e simplă: respect! atât!