m-ai întrebat astăzi, în visul care se repetă cu semn de cruce pe umerii mei obosiţi, cum ar fi dacă… şi zâmbetul mi s-a spart în cioburi mărunte. ochii tăi m-au privit cu senin şi cu inocenţă în vreme ce eu cădeam iar în nisip, om de lut pe care orice lacrimă îl topeşte.
dacă… ar fi fost altfel, cu totul altfel. am fi stat pe puntea corabiei zorilor de zi, jumătăţi ale aceleiaşi lacrimi şi ale aceluiaşi surâs. ai fi fost frumoasă ca icoanele, iar eu aş fi fost mândru de tine, copleşit de toate bucuriile şi aş fi tăcut mult. să nu strivim clipa!
– dar suntem pe puntea corăbiei noastre!- îmi spui şi un zvon de valuri îmi inundă privirea. ori lacrimi sunt?
zâmbesc sfios ca în faţa marilor începuturi şi nu am curaj să te privesc căci sufletul meu ştie să recunoască imposibilul, chiar şi în vis.
– spune-mi că mă iubeşti!
eu tac şi privesc tot mai departe, la împletirea albastrului căzut din cer şi ridicat din mare, la îmbrăţişarea lor ireală. nu, nu este nicio linie la orizont, numai plutirea noastră, două inimi, una lângă cealaltă, prinse în aceeaşi bătaie. să nu strivim clipa- îmi repet în gând. şi mă trezesc.
în liniştea începutului de zi cerul plânge la fereastră umplându-mi cupa spartă a visului cu amar. ştiu că nu cafeaua este de vină, dar tot mă feresc de zahăr.
dacă… te-aş fi purtat pe braţele mele şi ţi-aş fi spus cât de mult te iubesc, ca să nu uiţi. dacă… te-aş fi ocrotit cu disperarea celui ce ştie că nimic nu este pentru totdeauna, numai crucea ce îmi apasă umerii în jos, rană dezvelind osul din care ar fi trebuit să se nască aripi.
mi-e dor de tine în fiecare clipă şi în fiecare bucăţică de inimă, ţi-aş fi spus, dar nu am curaj. niciodată nu cred că am avut. poate de aceea pun zâmbet strâmb peste frigul din inimă. cafea fără zahăr peste dimineaţă, peste viaţă.
dacă…. tu… și numai tăcerea între noi.
mai rău decît să nu spui “te iubesc” este să-i spui cui nu te iubeşte…
E o briza cunoscuta mie in vorbele tale si m-am lasat purtata de ea cu cea mai mare placere!
iar mai rău decât să nu spui este… să nu mai ai cui spune, tibi.
este muza care vine, revine și așterne gânduri așa cum vrea ea, dunia. îți mulțumesc.
Lasa ca zaharul ingrasa. Pun miericica de acum, da?
Bravo, Psi, incanta-ne sa adoarma dracii. Si David ii canta lui Saul ca sa-i linisteasca spiritele rele de care era stapanit.
Offf pisicelule, muza ta de data asta a fost trista.
of psic…si mie mi-e dor in fiecare clipa…dar dupa cum spunea cineva, ce sunt lunile ce au mai ramas? niste batai din picioare
. seara faina….
psi, asta se întîmplă abia după ce.
Trista muza, dar rezultatul e coplesitor..m.ai facut sa plang…felicitari, pisicule!!
și cu bayern țin, rata! am tricou de pe allianz.
miere, să fie, lora, miere… chiar așa de mare precum david nu sunt, dar cânt. promit! miaoooo! vorba lui grișka!
simona, nu muza ci amintirile sunt așa. amintirile cuiva…
bătăi de picioare, spui geanina? plecări le spun eu… plecări sub vânt.
după ce crucea doare, tibi?
sărumâna, vanessa. aș fi vrut să fie zâmbet, dar vorba unui prieten drag, eu nu scriu niciodată bucuria. cred că nu știu. ori, mai cred, recunosc mai lesne lacrima în jur.
Oficial mi se pare incorect. Scrii niște texte inuman de frumoase și de adânci. Dar unde te crezi aici?
Felicitări, Pisic! Sunt rare scrierile pe care le citesc de mai multe ori
psi,
nu crucea doare şi nici crucificarea; doare ideea de.
tibi, cel mai strălucitor zâmbet are ascunsă în el umbra unei cruci, nu crezi? prea des am văzut asta în ochii oamenilor.
sărumâna mult.
ops:
Si mie mi-e dor in fiecare clipa
şi îţi va mai fi, copilule, toată viaţa vei purta dorul în sânge.
şi oricât aş vrea, oricât ai vrea… nu se şterge.
pot să-ţi dăruiesc o lacrimă? îmi dai voie?
– http://www.youtube.com/watch?v=DyoPZQ-1ZxU
Textul tău mi-a dat o senzaţie sau stare similară cu cea pe care mi-a lăsat-o filmul The Big Blue: de aşteptare, de gol, de căutare a ceva nedefinit, ca şi cum sufletul ar fi intuit nişte profunzimi abisale iar acum aspiră către ele, nemaifiind satisfăcut de banalul cotidian…
lotus, în primul rând bun venit pe aici. în al doilea rând, recunosc, nu am văzut filmul, dar senzaţia de care spui este descrisă în acest text, chiar dacă este aspiraţia …imposibilului. ceva atins cândva, demult şi astăzi irevocabil pierdut.
mersi de primire.
păi atunci uită-te la el, că din ce ai scris şi din cum mi-ai răspuns, am ca o bănuială că o să-mi mulţumeşti după pentru recomandare…
Atat de frumos…si atat de trist…
Daca ar fi…dar nu e…
Offf…
carmen, este un plugins care tocmai asta face: nu permite copierea. dar se pare că din cauza lui sunt şi ceva probleme la comentarii. mulţumesc frumos.
cum ar fi daca… fara zahar?
mereu e acum,si mereu e si aici… iar -daca- se dizolva in cafea- devine neagra-alba- iar frisca de deaupra -verigheta- ce uneste cafeaua de buza ta-
servire placuta la cafea
P.S.
randurile mi-au fript buzele…
si-au inghetat in vene.
astfel am ramas cu doua batai de inimi de ma intreb daca amandoua bat in aceasi cavitate…