despre oameni şi poveştile lor

nu știu când a dat buzna august peste noi, dar iată-ne în a patra zi. lumea pleacă în vacanțe, cel puțin asta văd în jur, io-s acasă și cresc flori care seamănă cu fluturi. adică orhidee taiwaneze pe românește care dintr-o mutație genetică au florile în formă de fluturaș. asta ar fi vestea bună, că … Read more

iaca și iulie cu năvala căldurii și cu (în sfârșit) examenele terminate. de o vreme iunie-iulie este cu capacități și bacalaureate despre care nu am să vorbesc, dar mă intersectez cu ele și, mai ales cu stresul părintesc, asta ca să nu-i zic de-a dreptul isterie. cum nu am de gând să mai scriu proză … Read more

vara asta, care a căzut peste noi dintr-o dată mi se pare la fel de grăbită și fierbinte ca și celelalte surate ale ei, doar mai întârziată ca o mireasă care nu se decide, îmbrăcată și cu lăutarii la ușă fiind, să iasă și să spună acel cuvânt. în rest, ca și altele, e o … Read more

cum trec rar pe-aici, dar scriu și citesc (mai aștept niște cărți pe care mi le doream de ceva vreme) las aici un jurnal pe fugă. mai întâi, că mi s-a publicat un text și mă bucur, îl găsiți pe liternautica, strada  am citit ultima carte a lui stephen king, never flinch, știți voi, cea … Read more

nu am mai scris de multă vreme aici și, de fapt, nu prea am scris în ultimele zile deși am idei, am și cărți de citit, chiar una după care am alergat destulă vreme și care, găsită la anticariat, nu a fost deloc ieftină. eh… vremuri frământate cum ar veni și nici nu este de … Read more

din toate sertarele memoriei cu care mă mândresc, cele mai goale sunt acelea ale copilăriei despre care obișnuiesc să spun că a fost minunată și nici nu contează că, atunci când repet platitudinea asta, simt un soi de închistare și un frig care vine din inimă. din acele sertare, știu, ies la iveală amintiri cu … Read more

există un scriitor. stă pe marginea marginii lumii și veghează ca poveștile să nu se piardă, duce pe spatele ușor aplecat toate cărțile pe care le-a citit vreodată și pe care, în nopțile cu lună plină, le rescrie, le îmbracă în forme  și sensuri noi despre care nu știe, dar este treaba lui să le găsească, … Read more

pentru cei care mă cunosc de multă vreme (și sunt destui) iubesc să scriu cu stiloul și iubesc să îmi scriu textele de mână, nu că aș fi aidoma lui mircea cărtărescu, dar sunt kinestezică, simțul meu tactil este una dintre ancorele care declanșează scrisul meu. cu ceva vreme în urmă am descoperit că scrisul … Read more

celui care trece, gratitudine, chiar și pentru acele momente în care a fost greu. celui care vine, mulțumire pentru oameni, pentru sănătate, pentru speranțe, pentru tot ce va aduce. toate care vin să vă fie de folos și la timpul potrivit.

își ținea masca pe chip, nu ca să se ferească de vreo ninsoare, de lumina puternică ori de vreun atac, ci pur și simplu se învățase să se ascundă, purta multe semne pe chipul obosit, medona îl cususe de atâtea ori încât uitase șirul zilelor în care se uitase la el ca la un mort, clătinând … Read more

observ că au trecut deja multe luni de când nu am mai scris nimic pe-aici și că nimeni nu a zis ceva despre cuvinte. nu promit că le voi lega în fraze, dar o să mă străduiesc să le las aici pentru voi, așa că, ștergem praful și zic: descătușare, noroi, împlinit, șoapte, imbold, scăpare, … Read more

din toamnă nu e nimic nou, se sinucid frunzele și de frig și de noapte, e un zvon care miroase a îngropăciune. pe-aleea de beton pe care râdeau castanii mai ieri, un copil râdea purtat pe brațe printre șiruri de oameni în negru. din toamnă nu e nimic nou, pescărușii au încetat să mai cheme … Read more

sângele îi curgea pe chip, îl simțea cum cobora încet dinspre rana care durea îngrozitor, dar nu fusese mortală. celălalt plecase de multă vreme și, în întunericul fierbinte, nu se simțea decât răsuflarea lui și un miros vag, prăfos, dinspre pietrele măcinate de vânt. din nou era singur și nu înțelegea cum de fusese atacat, … Read more

în felul acela stins, oamenii coboară ca niște munți mici de pe muntele mare, trecându-și oboseala de pe un chip pe altul cu palmele căuș. ca un ștergar alb, uitat pe o frânghie, inima ei se oprește de fiecare dată când, cu ochii umbriți de culorile înserării, iese în poartă și-l caută printre ceilalți, gesturi … Read more

după cum vedea lucrurile, totul se terminase. privea către femeia care îl tulburase și-l subjugase atâta vreme și pentru care nu mai simțea decât o vagă amiciție, un soi de duioșie ca față de o haină pe care, deși veche și abandonată în dulap, nu se îndura s-o arunce, o haină doldora de amintiri ar fi … Read more