… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
… cândva în 13 decembrie s-a stins el, marele, poetul. astăzi este numai uitare. astăzi nu ne mai amintim. De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem Din visare mă aflasem Vino tu cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu fără de tine Ca să fiu … Read more
marele duce ne privea pe amândoi cu un amestec de uimire şi indiferenţă: uimire pentru că eram atât de apropiaţi, într-o asemănare aproape perfectă cu cel care ne crease, indiferenţă pentru că îi aparţineam, eram ai castei lui, tandem de rang superior, dar cu o treaptă mai jos decât el. alăturea lui, ca de fiecare … Read more
” semne de vânt, semne lovite, porţi peste gallant închise. semne de noapte, semne albastre, seamănă câmpuri vinovate cu şoapte” cartea lui thor îmi rămânea, pe măsură ce citeam, întipărită în minte. ca toţi herralzii, îmi era de-ajuns să citesc un text o singură dată, pentru a-l reţine definitiv. şi prin aceasta ne deosebeam de … Read more
gând colorat, gând căptuşit, în retortele timpului zvâcnind, de pe-o margine a tâmplei desprins, coajă inocentă, fum versatil, gând de niciunde venind, nor involuntar de cuvânt. iluzie ţinută din scurt, gând de fum, dor incapabil să rămână drept în vânt, dor tremurat, dor amestecat, cireaşă rostogolită în iarnă. alambicat este sufletul prins în gând. … Read more
legare-dezlegare, inima prinsă de un fir de iarbă, gândul prins de o întrebare rătăcită, nespusă. prindere-desprindere, un asfinţit fumegând în ceaşca nopţii, rădăcina pierdută în aer, lacrima prinsă de lacrimă. şi te-am visat vorbind, rostogolind înspre mine strugurii vorbelor tale, noaptea nu era nicăieri ziua nu venea de niciunde, doar zeama de cucută a tăcerii … Read more
“a fi sau a nu fi”- doar şase cuvinte sunt de-ajuns şi imaginea tânărului, a prinţului filozof al danemarcei ne apare în amintire, aşa cum deseori l-am văzut, întrupat în felurite moduri, mai aproape de astăzi ori mai atinse de patina vremii şi mă gândesc acum că dintre toate piesele de teatru ce ne-au rămas … Read more
mi s-a întâmplat aseară, pe când ieşeam dintr-un magazin, să mi se intersecteze privirea obosită, preţ de câteva clipe, cu cea a unui copil şi aproape că mi-au dat lacrimile. băieţelul purta haine modeste ce îi învăluiau trupul micuţ, apărându-l palid de frigul serii şi avea o căciuliţă bej, aproape albită de atâta spălat, o … Read more
o dată uşa închisă în urma mea, întunericul mă prinse ca într-o avalanşă, ca într-un vârtej gros, extrem de dens, prin care ştiam, era bine, nu puteam fi lesne văzută. oricine ar fi fost mesagerul şi orice veşti ar fi adus, simţeam că era undeva aproape, aşteptând. mergeam încet, cu toate simţurile la pândă, ascuţite, … Read more
bucăţi cartonate, uneori atinse de patina timpului, uneori aproape uitate în sertarele şi memoriile noastre, clipe închise pentru eternitate într-o bucată de carton mai mult sau mai puţin lucios pe care anii le păstrează cuminţi în albume, în rame ce dorm aliniate pe etajere de suflet sau de mobilă. amintiri pe care le-am pregătit mai … Read more
ultima lună de toamnă. verdele, atâta cât mai este, se transformă direct în negru, fără să mai treacă prin starea de rugină. frunzele căzute iau forma tălpilor care le strivesc și se transformă, atinse de brumă, în mici particule, invizibile, care ne ating porii. am frunze în păr. mi se zbate o rugină pe inimă. … Read more
– sălbatice caleşti trecând peste dealuri. în ele, aceleaşi domniţe blonde cu cosiţele fluturând şi dantelele rochiilor înfoiate de emoţia primului bal. luciri stinse de diamant în urechi şi un roşu de purpură în obraz la gândul că el, întotdeauna un el falnic şi tânăr, aşteaptă pe treptele cele mari sosirea ei. el o va … Read more
să risipim poeziile pe masă ca nişte cărţi de joc, la colţuri de stradă, pe copaci şi pe frunzele căzute, să ne risipim astăzi vorbele, versurile, cu încântare copilărească. eu am să-ţi pun în ceaşcă în loc de zahăr o metaforă dublu rafinată, tu ai să-mi aduci un vers crocant. să ne risipim astăzi foile, … Read more
aşa cum a fost şi joia trecută,astăzi este zi de guest post şi iată că altcineva a răspuns din nou invitaţiei mele de a scrie aici, pe acest blog şi ne va fi gazdă pentru două zile. este vorba de dagatha pe care o cunosc de relativ puţină vreme, dar pe care o ştiu deja … Read more
pe scara ce duce în sus, pe sub coloane şi arcade albe, zidite imaginar din pietrele nopţii, eu nu sunt niciodată singură. mă însoţesc adesea, tăcut, orbii făurari, aceşti meşteri cu ochi de întuneric ce cioplesc în lumină cu mâinile lor însângerate şi chiar dacă nu mă pot vedea, ei mă simt cum trec, cum … Read more
spune-mi că nu mă iubeşti şi lasă-mă să văd asta în sufletul tău, sentinţă ori lege care mă anulează şi mă alungă. o singură dată, într-o singură rostire, cea care te-ar putea elibera şi pe tine de noaptea aceasta în care tot rătăcim de atâta amar de vreme, un timp la fel de ireal ca … Read more