mi s-a întâmplat aseară, pe când ieşeam dintr-un magazin, să mi se intersecteze privirea obosită, preţ de câteva clipe, cu cea a unui copil şi aproape că mi-au dat lacrimile.
băieţelul purta haine modeste ce îi învăluiau trupul micuţ, apărându-l palid de frigul serii şi avea o căciuliţă bej, aproape albită de atâta spălat, o căciuliţă cu un soi de cozoroc nereuşit şi micuţ ce îi încadra chipul şi a cărei culoare incertă îl făcea parcă şi mai palid. un chip de pui în miezul căruia ochii, cărbuni stinşi, erau adânciţi de tristeţe, copleşitoarea tristeţe a celui care ştie că nu are, că foamea lui nu poate fi stinsă, că dorinţele nu au loc în lumea lui.
alerga cu paşii lui micuţi, să tot fi avut vreo cinci sau şase ani, în urma tatălui său, un om tânăr, la fel de simplu îmbrăcat, resemnat şi după ei venea, aproape transparentă, mama, decolorată şi ea. şi mă gândesc că nu, cu siguranţă că oamenii nu i-aş fi remarcat, nici nu i-aş fi văzut, dar ochii aceia de înger sărman încă mă dor.
nu mi se întâmplă niciodată să vorbesc despre bani; dacă îi am, dacă nu, dacă îmi ajung sau dacă i-aş vrea mai mulţi, pentru mine nu au, nu prea au relevanţă şi mă irită oamenii care se tot plâng că nu au, deşi ştiu că nu le lipsesc, aşa cum mă irită orice aluzie, oricât de palidă legată de ei. şi totuşi, atunci când văd câte un chip de copil prea repede învăţat cu sărăcia, mi se frânge sufletul.
nu, astăzi nu am cuvinte vesele şi nici dantelării de metafore. astăzi mă doare şi mă umbreşte chipul unui copil neştiut pe care l-am văzut aseară, preţ de câteva clipe.
Of Psi.
Atatia copii invatati nedrept de repede cu saracia, cu indiferenta, cu abuzul, cu promiscuitatea, cu respingerea sociala pentru simplul fapt ca e diferit, cu si cu…
Imi tot zic mie ca daca macar unuia din acestia reusesc sa-i aduc un zambetel, unul cat de mic, poate tot nu e in van, poate conteaza. Asta atunci cand drumurile noastre se interesecteaza…
Ochi de copil
…cand ochi de copil am zarit
ceasul meu biologic instant s-a oprit…
simteam cum strapung ochii mei de om matur
cautand ai mei doi ochi caprui,de copil…
da,s-au contopit…da,s-au regasit
sintr-o joaca de copil;printr-o lacrima si-au scris……..
— ma bucur ca te-am regasit!
TU, om mare,acum te du…
cu multumire’n suflet eu raman
si lacrima de pe obraz,este diamantul meu de azi…
Om mare, sunt bogat!
acum te du si nu privi’napoi!
copil cu ochi maturi de ieri….
Sunt multi,Psi…mult prea multi copii cu ochii tristi…
Noi femeile, greu iesim din maternitate, unele niciodata. Am cunoscut si barbati in ea, in procent mai mic dar deloc putin. Daca pentru femei, sentimentele prea puternice se dovedesc de multe ori a fi o plasa in care ne prindem si care ne impiedica sa trecem la fapte, la barbati emotia e prezenta de dragul faptei. Ma refer aici la cum se vine concret in sprijinul copiilor neajutorati. Problemele legate de copii au tendinta sa para prea mari si sa ne depaseasca. E bine cand nu ne lasam intimidati.
lotusel, sunt sigură că tu ştii mult mai bine decât mine cum este cu tristeţea acestor ochişori, îi vezi.. tu îi vezi şi îi cunoşti mai bine decât mine.
anca, îţi mulţumesc mult de tot pentru poezie.
da, scorpio, sunt… şi pare că nu ne pasă.
rata, şansa aceasta este cumva infimă. poate că sună mai negru, mai pesimist, dar aşa este… societatea actuală îşi păstrează împărţeala extrem de dur. aşa cum am mai scris şi despr şansa de a te naşte la oraş, despre diferenţa dintre sat şi oraş, la fel este şi cu depăşirea condiţiei… eu aşa cred.
fotostef, ştii ce mă întreb eu acum? dacă instinctul matern se manifestă la femeile care nu au copii. şi dacă se manifestă, cum anume? cum se revarsă? spre ce?
mda. ştiu cum e.
acel copil va rămîne marcat pe viaţă, chiar dacă îşi depăşeşte condiţia. dar. fiecare copil reacţionează diferit, potrivit felului său de a fi şi bineînţeles, puternic influenţat de mediul din care provine, pentru că nu toţi săracii sunt analfabeţi.
of, sărăcuțul de el…. la faza asta eu arunc vina asupra părinților, clar! poate sunt prea dură acum, dar ce vină au copiii ăștia născuți în sărăcie? de ce părinții înainte să-și satisfacă nevoile fiziologice (regulatul în cazul ăsta), nu gândesc? nu cântăresc? Cum să dai naștere unui copil dacă nu ai nimic să-i oferi! m-am enervat, recunosc.
tibi, nici nu am spus că ar fi analfabet. ce m-a durut pe mine a fost chipul lui, chipul celui care ştie sărăcia în ciudat anilor puţini.
Tibi,
stii, e posibil ca acel copil sa nu ramana marcat pe viata. Dar asta, doar daca va intalni acel om numit providential. Omul care il va ajuta sa-si gaseasca adevarata valoare dincolo de orice. Nu valoarea impusa si dictata de societate. Nu valoarea raportata la normele societatii. Ci valoarea lui ca individ unic, special, de sine statator, dotat cu calitati, cu vointa, cu liber arbitru. Si crede-ma, e posibil. In realitate chiar e posibil.
Nu ma intreba daca greu sau usor caci nu stiu sa-ti raspund la intrebarea asta.
Ce gasesc a fi cu adevarat dificil, dar asta poate e valabil doar pentru mine, e sa trec dincolo de latura mea materna. Exista o etapa a compasiunii, a suportivitatii, apoi trebuie sa treci la urmatoarea.
jorji, nu poţi limita dreptul nimănui de a avea copii, oricât de justă ar fi gândirea ta. în plus, nu e de neglijat acest aspect, se poate întâmpla ca unul dintre părinţi să îşi piardă locul de muncă şi dezecilibrul acela financiar care se creează să fie atât de grav încât efectele să fie tocmai… sărăcia.
psi
eu nu am afirmat că ai fi spus tu aşa ceva.
am spus că fiecare copil reacţionează diferit, pentru că….. ….. …..
lotuşica
nu te contrazic pentru că ştiu că ştii mai bine ca mine despre ce este vorba.
totul este posibil deşi, reciproca este posibilă şi ea.
problema este că îngrozitor de mulţi copii sărmani şi fără educaţie devin la rîndul lor părinţi şi ciclul se reia, la nesfîrşit…
Pe chipul unui copil ar trebui să înflorească mereu zâmbetul şi râsul zglobiu. Dar sunt atâţia copii trişti…şi se maturizează înainte de vreme.
Chiar dacă sunt gânduri triste, le-ai spus atât de sensibil, dragă Psi! E mare lucru să îi vedem pe cei din jurul nostru, să nu ne izolăm în “turnul de fildeş”, fără să ne mai pese şi de cei de alături…
O zi frumoasă!
si eu multumesc tie,psi .
te doare tristetea din ochii lor si te doare neputinta….imposibilitatea de a-i ajuta pe toti…
nimeni nu are niciodata garantie pentru ziua de maine…sunt unii care poate i-au facut cu speranta si viata a avut alt plan,sunt altii care ii fac doar in virtutea faptului ca nu-ti trebuie nicio facultate sa-i faci,sunt situatii si situatii…pana la urma,viata e o jungla….dintre copiii astia oropsiti se ridica de multe ori oameni foarte verticali, care tocmai pentru ca au trait tristetea stiu sa pretuiasca valorile si sa dea sens vietii
Pisi mia, maternitatea la care ma refer eu nu are a face cu statutul social. E o stare de spirit, e partea Indurarii in noi, in fiecare: femei, barbati. Instinctul matern, acea nevoie de a face bebe, o nevoie impotriva careia nu poti lupta, fenomen emotional si somatic, se leaga de ceasul biologic. Mai multe ar trebui cautate in carti de specialitate, eu ma abtin sa ma exprim.
? Si eu as vrea sa stiu ce au de zis. Vad cateodata in prietenele mele, nemaritate, o determinare, o hotarare sa dea “lovitura de gratie”, isi doresc foarte mult un copil si cum de facut nu e tocmai greu, sunt gata sa se sacrifice. Cate una se trezeste salvata de ea insasi prin marea putere de hotarare pe care o au circumstantele. Poate el instinctul matern sa urle cat vrea, daca Universul nu conspira, degeaba! Atunci ce mai ramane de facut? De acceptat. Si fiecare isi poate canaliza surplusul de dragoste si energie catre copiii deja facuti si parasiti de parinti sau orfani, catre orice copil aflat in nevoie. A se cauta, gasirea e asigurata.
? Ma tem de sageti, in provocarea sabatiatica ai inclus si cuvantul “filozof”, e pe de-a intregul al meu cuvantul asta, cu toata ironia de care e in stare 
Pe aici nu vin femei care nu au copii
O fac pe-a guru
Cand eram mic si mancam dude, imi straluceau ochii da fericire..
e dureros sa vezi un copil invatat cu saracia, dar si mai dureros e sa vezi un copil lipsit de iubirea parintilor lui. eu am crescut in saracie, dar niciodata nu m-a impiedicat sa fiu fericita, am avut din plin dragostea parintilor mei ca sa-mi umple golurile materiale
da, tibi, am înţeles.
m-am repezit şi eu cu răspunsul, iartă te rog…
alex, diferenţa dintre ce ar trebui şi ceea ce este… e mare din păcate.
o seară bună să ai.
da, grig, am văzut chipurile oamenilor dimineaţa, seara, ziua… le văd adesea şi tac.
aşa ar trebui, dar atunci când chiar există oameni care vor să facă ceva sunt priviţi ca nişte marţieni naivi… şi totuşi, putem face ceva. ştiu.
rokssana, eu înclin să cred că aşa cum a evoluat şi evoluează societatea românească, discrepanţele dintre clasa de sus şi cea de jos vor deveni curând insurmontabile. iar clasa de mijloc… atât de firavă…
draga mea,să mă ierţi, dar îmi place să te stârnesc!
îmi place potopul cuvintelor tale cu care sunt mai totdeauna de acord şi pentru că sunt subiectivă.
şi eu am amintiri născute din bucurii simple, virusache. ba chiar şi cu dudele am ceva amintiri, de când i-am “vopsit” maşina lui taică-meu…
anaid, eşti un copil fericit că ai avut parte de iubire. ai dreptate, un copil lipsit de iubire e greu… e greu şi de imaginat, deşi există.
hmmm, asa deci… tu esti o provocare dulce, cer de neatins pentru altele. of, of,,,,
O țigăncușă- să se știe , nu am, nimic cu țiganii, nu-ți alegi culoarea, nici părinții, nici..multe- așadar, o țigăncușă- 14/15 ani, scoate un copilaș pe orice vreme, în fața unui magazin de fițe. O fi fratele ei, o fi furat, nimeni n-o întreabă. Ea se folosește de el ..
Mă cutremur..
Aşa este…din păcate….
şi nu e singurul copil, gina. din păcate nu e sigurul…
geanina, bine ai venit pe aici. nefind părinte, nu pot să judec eu nevoia de atenţie a copilului, dar văd deseori părinţi a căror atitudine indiferentă doare.
cuvintealese, chiar mă întrebam ce mai faci. şi da, ai dreptate, combinaţia de apă şi ulei încins… adevărată şi grea.
o zi bună şi ţie.
şi mie, gabi, şi mie… de fapt aşa am vrut să văd tabloul, cu părinţi care îl iubesc.
http://www.liveleak.com/view?i=66d_1320954084
😆
Fotostefani,
semnez si eu condica femeilor fara copii nascuti din pantecele meu, dar cu foarte multi copii asa zis ai nimanui. Asta e un neadevar. Nu sunt ai nimanui, sunt ai mei.
