legare-dezlegare,
inima prinsă de un fir de iarbă,
gândul prins de o întrebare
rătăcită, nespusă.
prindere-desprindere,
un asfinţit fumegând în ceaşca nopţii,
rădăcina pierdută în aer,
lacrima prinsă de lacrimă.
şi te-am visat vorbind,
rostogolind înspre mine strugurii vorbelor tale,
noaptea nu era nicăieri
ziua nu venea de niciunde,
doar zeama de cucută a tăcerii
mi se zbate astăzi pe inimă
întreagă şi nevinovată.
şi mi-e apus şi mi-e sălbatic
până în marginile fiinţei,
inima, firul meu de iarbă
rugineşte mai tare astăzi
şi un frig ca o întrebare amară mă cuprinde:
– de ce este atât de greu, tată?
de ce asfinţitul râde
atunci când te privesc?
un asfintit limitat? lacrima prinsa de lacrim, un siroi iesit din sipetul ochilor incompleti.
“un asfinţit fumegând în ceaşca nopţii” … Doamne, cat de frumos!
Minunata poezie ai scris…
Da..asta simt si eu ..ca ,,inima, firul meu de iarbă
rugineşte mai tare astăzi”….
Foarte frumos,Psi..mi-a placut mult.
Ai pus multă emoţie în aceste versuri, emoţie care se transmite spre cititor.
Un poem foarte frumos, Psi. Ţi-e dor de tata.
eo, asfinţitul este mărginit de ziua şi noaptea pe care le separă ca două felii colorate ale aceleiaşi prăjituri. eu ala îl văd. iar ochii sunt incompleţi, sigur că sunt, pentru că nu pot vedea totul.
bag seama psi, că nici ţie nu-ţi place asfînţirea…
ops: mulţumesc, cita.
săru-mâna, fields!
mulţumesc, scorpio.
ioooi, rata, unde o fi schnapsu?
diana, da, uneori mi-e dor de tata, deşi locuim în aceeaşi casă. dar parcă zilele trecprea repede, parcă sunt eu grăbită şi uit, îl uit… el mă aşteaptă însă. uneori e de-ajuns să îi sun că sunt bine…
tibi, sigur că un astfel de asfinţit nu îmi place. deşi este inevitabil, deşi ne mai umbreşte zâmbetul când semne de boală apar… deşi…
fain mai scrii!
“noaptea nu era nicăieri
ziua nu venea de niciunde,
doar zeama de cucută a tăcerii
mi se zbate astăzi pe inimă”
“şi mi-e apus şi mi-e sălbatic
până în marginile fiinţei”
ai un simt deosebit de a percepe stari, cand e mai usor sa taci, decat sa poti spune ceva… tu le gasesti expresia in cuvinte, cunoscute… sa fie pe’ nteles…
ops: sărumâna, jorji!
da, recunosc, draga mea, am o înclinaţie spre stări, spre suflet, mai mare decât spre vizual, imagine, în genere poezia mea aşa se scrie, din simţuri. mulţumesc mult. fiecare gând pe care mi-l laşi este ca un dar.
Psi, ești tare tristă !
Asfințitul se apropie și, ce e mai trist și mă tulbură din cale -afară , că peste unii cade noaptea grea fără să fi ajuns la asfințit.
psi, sa trec pe aici sa te citesc,sa iti descopar versurile, unul cate unul, este incantator. oare frigul ti-a raspuns la intrebare? sper ca da, sau sper ca nu, depinde: tu ce vrei? sa afli sau nu raspuns?
da, carmen, aşa este! sunt şi puţin tristă- de vină e toamna- şi din păcate, pentru unii noaptea cade prea repede. suntem însă prea mărunţi pentru întrebări, pentru răspunsuri…
anaid, întrebările sunt mai degrabă retorice. sau, şi mai corect, mi-e teamă de ce răspunsuri aş putea primi. dar aştept frigul şi albul cu bucurie… curând va veni. trebuie! mi-am pus căciuliţa şi mănuşile aproape.
poate ne intalnim la o bulgareala
poate mai repede, de ce nu?
de ce este atât de greu, tată?
de ce asfinţitul râde
atunci când te privesc?
Dor de tata.
te rog să mă ierţi, cammely!
Poezia ta de azi m-a facut bucati. Sa nu o citesti tatii. Tu stii mai bine, de fapt…
fotostef, promit să nu i-o citesc. dar o voi adăuga la cărticică.
geanina, mulţumesc. chiar nu îmi plac vorbele mari, dar îmi plac fotografiile tale.
ce departe mi-ai trimis vesela, leneşa nepăsare…
eu sper că nu foarte departe şi va reveni vesela, leneşa…