o întâmplare

by

pe scara ce duce în sus, pe sub coloane şi arcade albe, zidite imaginar din pietrele nopţii, eu nu sunt niciodată singură. mă însoţesc adesea, tăcut, orbii făurari, aceşti meşteri cu ochi de întuneric ce cioplesc în lumină cu mâinile lor însângerate şi chiar dacă nu mă pot vedea, ei mă simt cum trec, cum despart aerul cu paşi mărunţi, întâmplare străină în care se ghiceşte siguranţa văzului, mersul biped ridicat la rang de teamă.

în fiecare noapte şi în fiecare zi care se stinge în cenuşa aceloraşi ore, eu trec însoţită de orbii mei, urcând treaptă cu treaptă, într-o linişte albă a nerostirii, gesturi îndelung repetate în simplitatea lor, gesturi a căror memorie nu-mi aparţine.

uneori, ajunsă pe câte o piatră mai largă, îi pot vedea în răgazul de o clipă cum se opresc unul în celălalt ca un mănunchi de forme amorfe, al cărui desen se tot repetă, aproape ireal,  în contur de mâini, de trupuri şi de chipuri pe care se citeşte o mare nelinişte. orice răgaz, orice oprire, fie ea şi voluntară, le aduce teama în respiraţiile altfel egale şi în sufletele care nu înţeleg umbra şi se pornesc atunci să cioplească la întâmplare, în aer, în jur, în mine, uşi albe şi înalte ce deschid mereu căi, necerute punţi, chiar dacă ştiu şi ei, dar şi eu că nu mă pot ademeni pe drumurile line ale pustiei.

puţine lucruri ştiu şi dintre toate îmi ştiu drumul acesta, singurul. în urmă este numai noaptea trecutului, înainte este alba zi a lui mâine, necoaptă şi fragilă, cea care va veni, poate.

pe scara ce duce în sus, pe sub arcurile şi bolţile albe din pietrele cele mari, eu trec din noapte în zi, din real în imaginar. miroase în jur a tristeţe şi a bucurie, miroase a flacără stinsă şi a jar risipit de vânt atunci când orbii mei, cuvintele mele, coboară încet în hârtie, încrustând-o. şi pe când capătă ultima formă, albastră şi definitivă, abia atunci, înainte de încremenirea finală, orbii mei prind lumina în ochi, recunoscându-mă.

este numai o întâmplare însă, cu siguranţă o întâmplare, căci eu nu le cunosc.

54 thoughts on “o întâmplare”

  5. “înainte este alba zi a lui mâine, necoaptă şi fragilă, cea care va veni, poate.”
    poate?!..
    “eu trec din noapte în zi, din real în imaginar.” – si umbre abia banuite deodata prind contur, sculptate de puterea cuvintelor, transpuse in povestiri nemaiauzite, nebanuite, care cuceresc si te fac sa le astepti…

  16. dunia, habar nu am cum scriu. de o vreme însă cred că se întâmplă ceva pentru că nu mai scriu la fel de uşor, şlefuiesc mai mult, neg mult din cele scrise… o să vezi.

  19. uluirea, rokssana. întotdeauna sunt uluită şi primesc cu smerenie darul întâmplărilor şi al oamenilor. şi asta nu din credinţă, ci din felul meu de a fi.

  20. draga mea, mâine nu este o certitudine. niciodată nu va fi, iar trecerea dintre cele două lumi este deopotrivă frumoasă şi dureroasă. dar este calea mea şi o iubesc. surpriseops:

  29. nu tibi, doar o aparenţă de şovăială… ştii, uite că mă gândeam acum: eu am învăţat mersul biped foarte greu şi foarte târziu, disperându-mi părinţii. big grin

  33. tibi, cuvintele nelegate între ele, neşlefuite, neatinse de suflet şi de spirit sunt orbi fără lumină, litere legate în silabe şi silabe-cuvânt. abia atunci când sufletul coboară în cerneala care le încrustează, dăruindu-se lor, ele devin… lumină! happy

  34. psi
    dar scara ce duce în sus nu poate să coboare ci, ea trebuie să urce spre lumina tiparului, nu? şi dacă da, atuncea cînd?

  35. 😆 cu asta m-ai prins la colţ, tibi. singurul răspuns posibil este acela când manuscrisul va fi gata. nu este o încercare de a eluda promisiunea făcută ci doar o chinbzuinţă.

  38. .. si faurarii creeaza noapte de noapte acele vise amorfe pe care in timpull zilei le transformam in cuvinte asternute pe hartie, ca un prinos de recunostinta adus muncii lor nesfarsite.

    Ai surprins foarte frumos trecerea magica dintre noapte si zi, dintre real si imaginar. Multumesc, Psi!

  39. iar m-au invaluit cuvintele tale, au dansat rotund in jurul meu, mi-au mangaiat obraji si pleoapele. gata, acum totul e bun si linistit, plec mai departe cu bucuria neclara si inexplicabila, insa prezenta pana in adanc happy

  44. Foarte frumos ai spus”puţine lucruri ştiu şi dintre toate îmi ştiu drumul acesta, singurul. în urmă este numai noaptea trecutului, înainte este alba zi a lui mâine, necoaptă şi fragilă, cea care va veni, poate.”

    Sper ca nu e prea tarziu pentru postarea mea.Seara buna!

  45. sara, nu este niciodată prea târziu pentru postarea ta! să fii bine! vin acum să te citesc şi îţi mulţumesc mult de apreciere şi de însoţire. seară bună să fie şi la tine.

  49. Psi,
    Ce zici tu de-

    „Sub arcade
    făurari încercănați topesc săbii însângerate.

    Străina
    își cerne cenușa lor din memorie
    alungând cu un gest mic mănunchiul de fiare incandescente –
    fără niciun contur.

    Neliniștea ei nu-s săbiile
    ci făurarii nemișcați care ucid de la distanță
    meșterind tăcuți lucruri perfecte
    numite săbii
    numite vise. //

    Cred că acest poem trebuie să intre în Cărticica recordurilor: l-am scris în vreo 2-3 minute, de parcă m-ar fi cronometrat cu săbiile! laughing

    http://andibob.wordpress.com/

  50. happy l-am citit la tine astăzi, gina. şi mi-a plăcut mult. poţi comenta un cristal? poţi doar să îl admiri. îţi mulţumesc că l-ai adus şi în casa mea.

  53. „eu trec însoţită de orbii mei, urcând treaptă cu treaptă, într-o linişte albă a nerostirii, ”
    ce mi-a plăcut cum am simțit cuvintele astea…
    Făuritoare de imagini am să te numesc de acum happy

Comments are closed.

error: Content is protected !!