farfuria cu inimă

astăzi te caut printre cărți. sau nu. mai bine te voi căuta printre plasturii dezlipiți de pe ochii zilei. ziua de azi este oloagă, ca mai toate suratele ei, dar chiar și cu asta m-am obișnuit, ca un câine ud ce își ferește lanțul de ape, nu pe sine, ci lanțul.

“nu mai am timp!”- îmi spui şi eu înclin capul a încuviinţare. în jurul nostru sunt oamenii prinşi în vieţile lor, copiii aleargă ţinând frânghia zmeului, între noi o tăcere ca o paranteză ce nu se mai închide. suntem bolnavi aşa cum stăm, unul lângă celălalt şi cineva ne întinde o farfurie murdară pe care râde o inimă, precum capul proorocului.

să te caut, mai bine, noaptea? în vis toate stelele sunt calde şi norocoase ca nişte pâini aburind foamea, toate dorurile se sting în îmbrăţişare smolită. dar prea mă trezesc cu carnea ruptă a visului de către dinţii himerelor şi cred că şi tu…

stelele, acadelele, stau prinse şirag de gâtul ielelor ce dansează în jurul nostru. ne rotim şi noi, haotic, concentric, spirală nebună şi tu mă strângi, mă lipeşti de tine ca să nu mă tem. dar nu de cădere mă tem eu ci de absenţă. între noi, pe o farfurie murdară, o inimă plânge. boala noastră, nelecuita, ne face parcă mai frumoşi, cum stăm aşa, suspendaţi în incertitudinea ca o fragilitate a fiinţei.

“nu mai am timp!”- îmi spui. cerul îţi coboară pe umeri ca o mantie, pe spatele zvâcnind a urme de bici, bandajându-l şi toate pietrele care ne-au rănit cândva stau însângerate la picioarele noastre, prind viaţă şi sevă şi înfloresc roşu, trandafiri.

astăzi am să te caut prin sertare. şi dacă nu te găsesc cumva, îţi spun de acum, am să te nasc iar.

“să plângem amândoi pe fereastră!”- îţi spun cu ultima răsuflare a zilei între dinţi. lacrimile tale parcă au gust de rouă.

pe o farfurie murdară îmi este inima.

notă: este doar un text mai vechi, republicat, cât îmi fac ordine în noile  despărțiri.