îți scriam mai demult că mi-e de-ajuns să știu cine ești, biete gânduri prin ploaie pe care astăzi le citesc cu mirare. eu le-am scris? eu ți le-am scris? mai degrabă inima. pentru că ea te recunoștea la capătul fiecărei bătăi, la capătul fiecărei sistole. apoi, nu știu cum, ne-am depărtat în miros de mere verzi, de-acelea văratice, care tresar prin amintirile copilăriei. îți scriam mai demult, ca să nu uit. să nu mă uit pe mine prin noianul de întâmplări care ard zilele cu foamea lor, ba încă îmi făcusem din umbrela mea verde armură și lacrimă. răgaz. apoi, nu știu cum, am tăcut amândoi, de parcă teama de a ni se fi dezlegat tainele ar fi fost mai puternică. oare tu ai tăcut primul sau eu?
vezi tu, astăzi știu cine ești. te-am văzut trecând strada de atâtea ori. ți-am auzit glasul, ți-am recunoscut șoapta, îți știu mersul și mirosul pe dinafară și cu toate astea, mi se mai întâmplă uneori să îmi fie dor de tine, de omul acela îndrăgostit care își împărțea iubirea, care și-o sădea ca pe-o taină în inima mea. și-atunci, în clipele acelea în care dorul mă strânge, mă ghemuiesc sub umbrelă așteptând marile ploi. știu, mereu știu, ploile vin totdeauna, aproape nechemate și totuși năvalnice, fremătătoare. nicio umbrelă, oricât de verde, nu le potolește, nicio rază de soare nu le poate opri. ele pur și simplu vin, iar eu încă alerg desculță prin ele. marile ploi spală dorul. și pe mine.
astăzi plouă din nou. mi-e dor de tine, știu. la capătul atâtor ani mi-e dor de tine, nevăzutul meu, și de sub umbrelele verii de demult alerg cu mirare spre tine. atât voiam să-ți spun: ești încă acolo. chiar dacă nu știu prea bine cum arăți, cine sunt.
https://www.youtube.com/watch?v=oOiQ2tXiV7Q
Nu am umbrelă verde dar… chiar spală dorul marile ploi? Nu sunt sigură că le vreau prin preajmă în cazul ăsta…
e doar o amăgire, potecuță. în realitate, nici eu nu cred că umbrela spală sau apără de ceva.
Poate e mai bine că nu…
dar, cu toate astea, ador umbrelele, să știi.
Eu cred că marile ploi dezlănţuie cuvintele în tine, care prea s-au copt în arşiţa verii, iar acum se aştern cuminţi.
pornisem de fapt altceva, dana… dar așa a vrut muza, cred.
muza și ploile.
… şi a ieşit de vară, cu ploi de vară şi mere verzi…
Îmi place muzica asta. E muzica ploii. Iubesc place ploaia.
Dar ploaia chiar spală dorurile? Doar „marile ploi”, spui tu. Să vină atunci ploaia! Una mare. Cea mai mare. Să pătrundă și să curețe. Să ardă. Să spulbere. Să ningă dacă e musai, dar la sfârșit să uităm ce-nseamnă dor și foame și sete.
Mă uit pe geam. E un soare vesel. Nici urmă de nor pe cer…
la noi a fost o zi de ploaie spornică, em. nu știu dacă pe la alții s-au revărsat apele (de obicei așa se întâmplă) pentru că am stat cu nasul în cărți.
și-n scris. să vie o ploaie mare, darnică, aprigă, să spele, să ardă, să lumineze.
Pe la mine doar ploi mici. Dar poate vine una mare. Cred că nu stau destul cu nasul în cărți și scris și nu găsește momentul. Vrea să surprindă poate, dar mă vede cum stau cu coada ochiului și o aștept.
ei, cred că am trimis ploile spre tine, em, că s-au oprit și la noi.
miroase a vacanță…
foarte frumos. e o chestiune de alegere.