… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
– topoare, să aducem topoare! – ar merge şi o sapă… – he, he, n-o să vie, eu ştiu de ce! (în mod normal ar fi fără semnul exclamării. economie de caractere, nu mai contează de ce acum) spectacolul acesta întreg are un gust ciudat, aproape oribil, de parcă s-ar fi învechit replicile de atâta nerostire. … Read more
cum miroase deşertul? – mi-am întrebat deseori cunoscuţii, aceia pe care îi vedeam norocoşi pentru că atinseseră cu tălpile lor marea galbenă ce însoţeşte cumva lumea arabă, fie că vorbim despre cea din orient, fie că ne gândim la cea africană. cum este de fapt cedrul de atlas, acela care, din propria-i carne desena odinioară … Read more
umblă nestingherită prin virtualia o vorbă rece ca un vânt de toamnă, cum că ăi de scriu fără majuscule pe bloage nu ştiu ce-i aia respect faţă de formă şi că, oricum ar da-o, nu cunosc regulile sfintei grămăticii, aşa că ceea ce scriu ei este un ambalaj prost pentru un conţinut asemenea. oare se … Read more
sălbăticie a eului jupuit, margine fără de coajă a cuvintelor rămase palide şi prea mici, atât de stinghere, curcubee aliniate peste promisiuni “sunday is not a good day to die!” îmi cântă o voce neagră amară şi parcă limpede. veghea îngerului cu aripa arsă în răsucirea de-un aur bolnav, ce deşert de lacrimi între noi … Read more
dezîmblânzire ax melcat, înşurubat, prins cu dinţii în păcat. stoarcere, zicere, răsucire. zeamă bună, vitamină, dor de roşu să rămână, dimineaţa fie bună în imperiul lui hurom unde toarce un griffon şi căţelul mai veghează la licoare ce sfârlează printre vorbe jucăuşe! scrise galeş stoarse tainic pentru ochii ce-n şăgalnic o s-aducă dimineaţa stoarsă proaspăt … Read more
când frumusețea are scop eu sunt frumoasă cu un scop precis, cel desprins din cauză, din efectul cuvintelor caleidoscop acelea sub care ne privim, ne strivim dincolo de creşterea şi descreşterea lunii. tu eşti frumoasă cu un scop precis. aşa ar spune orice zartosht al shirazului, când cerul plânge a brumă şi a răsărit. numai … Read more
se trezise cu gustul soarelui pe gura întredeschisă, înfăşurat încă în aburul visului care îl aştepta de o vreme ca un căţel jucăuş, ascuns parcă după coşul acela mare în care el, soarele, se ghemuia a somn în fiecare seară. de dincolo de perdele, în ziua cea nouă, i se părea că mai aude o chemare … Read more
sursa foto: salome este atât de multă linişte între noi. balansul sălbatic al lui înainte şi înapoi este atât de mult alb că doare şi nicio mirare. este o mână întinsă a recunoaştere vorbele rostogolind cuvântul în eter este un dor şi un zâmbet stingher poate o floare. îţi mulţumesc paporniţel pentru zâmbet, pentru orele … Read more
câte tăceri te pot frânge? de câte tăceri este nevoie ca să te stingi? să te uiţi pe tine? câte lacrimi se strâng în coşul acela mare al cerului, cel visat, în care soarele stă să adoarmă? soarele cel niciodată iubit, niciodată pe deplin al tău, fiică de noapte. câte aripi se întind, se zbat … Read more
de câte ori poţi să mori? de câte ori vrei tu mi-ai spus, eu te plac aşa cum eşti… oare? prin sânge liniştea curge mai repede, singurătatea, însingurarea din sânge. noaptea. de câte ori poţi să mori? până când taci. ei nu te plac aşa cum eşti ci doar cum te vor.
nomadă, cu-al ei pui de vânt în fuste şi ochi şăgalnici, ireal de ruginii, se prinde toamna-n joc de muze surde cu şapte cai zburând peste câmpii. mă doare toamna, vama nopţilor tăcute în care ard gutui mărunte-n geam când peste şoapte, peste pleoape ude doimea unui gând aş vrea să am. un joc de-opinii … Read more
am pus patul cu vedere la oraş
de parcă ar fi putut să încapă
în lumina cea nouă a lui
mă poartă toamna-ntr-o iluzie
ca un verdict sticlos îmi este gândul,
parcă de-o crimă mi-e bolnav cuvântul
închis în taina lui, o puşcărie.
cuvintele mele sunt acele fâşii ale zdrenţelor cu care îmi acopăr carnea pulsând. nu, nu este niciodată inima ci creierul, bucata aceea scurtcircuitată de carne ascunsă în spatele ochilor, nasului, gurii. ca din întâmplare, am fost înzestrată cu organele acestea ale simţului şi, mai mult chiar, mi-au fost desenate în apropierea acestei împărăţii în care … Read more
calea către cunoaştere trece totdeauna prin valea îndoielilor noastre şi a întrebărilor care scot sufletul altfel ţinut în întuneric. deşi par adesea cumplite şi grele, piroanele care ţin sufletul captiv în neştiinţă sunt numai temeri mărunte şi spaime cum că dincolo de nerostitele întrebări nu ar fi nimic de aflat şi, poate, nicio eliberare. dincolo de apele îndoielii însă, sufletul … Read more
poate ne-am ştiut pe de rost, poate ne-am prins în tăcerile toate, poate de-un vis mai e loc, poate noapte curge-n clepsidră, în sus dinspre jos. poate ne sunt, câte sunt, de ajuns, poate mi-e patima stinsă în oase, poate o zână nebună mai coase aripi albastre cu capu-n pământ. poate-am să uit, poate-am să … Read more