nomadă, cu-al ei pui de vânt în fuste
şi ochi şăgalnici, ireal de ruginii,
se prinde toamna-n joc de muze surde
cu şapte cai zburând peste câmpii.
mă doare toamna, vama nopţilor tăcute
în care ard gutui mărunte-n geam
când peste şoapte, peste pleoape ude
doimea unui gând aş vrea să am.
un joc de-opinii mute dintr-un verde
rămas puţin, pe-alocuri ruginit,
în dorul miniatural, ce nu se vede,
când soarele-i pierdut în asfinţit.
mi-e necondiţionat şi mi-este brumă
pe şoapta prinsă-n ac de amintiri,
când vulg şi pur albastru se-mpreună
şi alte toamne ard în frunze aurii.
tăcerea fecundează o tăcere
şi vântul prinde-n cercul lui culori
mi-e toamna o impresie de miere
mi-e lacrima o coardă de viori.
sau:
tăcerii mele îi cer vamă când noaptea prinde stele cu-al ei sălbatic ac pe cer şi cele şapte muze ude împart opinii în decorul ireal, pe cerul parcă miniatural, rămas puţin, cât o batistă şi necondiţionat albastru la rever. tăcerii mele, dulcea mea nomadă pe care-o fecundează amintiri din alt trecut, din alt apus, cumva neîntâmplat, îi las doimea mea de suflet ca să-şi treacă un gând de soare pe curat.
…tăcerile tale devin cu gust de toamnă, cu miros de miere, cu văz albastru şi auz de vânt în fuste. Dar oare mai sunt tăceri? Sau doar răsfăţ de glas cuminte?
Nomadă, am trecut puţin pe-aici, ca să aflu ce ţi-au şoptit suavele muze, şi dacă sfatul lor, mai mult sau mai puţin miniatural, a trecut necondiţionat prin vama ta de opinii, şi ca să văd cum fecundează doimea ta suflet care e gând şi doimea ta de gând care e suflet duzina de cuvinte, ce ac are de cojocul ei… Şi plec ducând pe şapte cai zâmbetul toamnei tale ireal de aurii şi mierea de pe corzile viorilor tale…
Ups; Am gresit! Ti-am trimis un email!
Voiam de fapt sa-si spun ca mi se parea absolut imposibil de scris o poezie cu aceste cuvinte!
Azi sunt O! 
Sunt fff racita!
Nici proza nu am idee cum ar fi
Tie ti-a iesit ca si cand cuvintele au fost extrase din poezia ta! Ma duc si pe la ceilalti sa vad cum s-au descurcat!
Strofa preferata:
“mă doare toamna, vama nopţilor tăcute
în care ard gutui mărunte-n geam
când peste şoapte, peste pleoape ude
doimea unui gând aş vrea să am.” poate pentru ca si pe mine ma doare uneori toamna!
Noapte buna!
Eroare! Incercand sa postez un comentariu… m-am inscris eronat in tabel!
Iertare…
Toamna ta este frumoasa.
da pe un circus maximus sau un nightwish nu le-ai vedea?
că pe mine asta mă bântuie de ceva vreme…
m-a cam chinuit un cuvânt, cita, acel “fecundează” mie îmi este nefiresc, departe. dar când am început să scriu, totul a fost simplu. eu iubesc toamna pentru că este un pretext al iernii care urmează să vină. o aşteptare la capătul căreia îmi este alb. şi pur.
s-a rezolvat cu eroarea, tu să rezolvi, te rog mult, cu sănătatea!
da, da, lasă că am văzut cum ţi-ai împletit tu cozile peste textul lui alma, şerpoaică jucăuşă. şi cred că mă paşte şi pe mine o anacondeiere, mi-am găsit şi sursa…
nu doar a mea, scorpio, nu doar a mea.
Succes!
Abia astept sa citesc!
Hei fetelor!
După cum aţi observat m-am înscris şi eu în acest concurs! Mi se pare foarte frumos, m-am descoperit pe mine în timp ce încercam să scriu!
Azi trebuia să scriu o postare şi nu ştiam despre ce şi cu ajutorul acestui concurs am împuşcat 2 iepuri dintr-o lovitură. Vreau să mai particip şi sâmbăta viitoare… Să vedem până unde o duc!
Îmi pare bine să vă cunosc şi încet încet să ne împrietenim!
Cuvintele au fost alese dintr-o poezie de-a mea, Cita. Şi am scris din nou alta, acum, cu ele. Deci, se poate! Numai cald să-ţi fie, că şi mie mi-a fost şi de-aia am putut şi scrie.
Psi©ă, cu un gând de soare, iaca, îprăştii cu ghilimele o dilemă “tăcerii mele îi cer vamă când noaptea prinde stele cu-al sălbatic ac pe cer “…ceva nu se leagă-n cuget…cuget şi nu pricep, adică.
Şi gata, am venit cu aromă de gutui în nări, plec tot cu aromă de gutui…
Ioana, să ştii că “fetele de noi” au vârsta mamei tale, şi unele ale bunicii tale. Venirea ta ne bucură şi ne întinereşte.
Eşti mezina grupului.
Iar jocul e joc, nu e un concurs în sine, adică nu se dau premii, ci ne îmbogăţim citind.
“şi unele a(nu ale) bunicii”…
azi am citit poezia asta de trei ori. ai creat imagini sonore, imagini cu gust si miros. din cuvinte mestesugite se simte gustul de gutui, se zaresc razele timide ale soarelui frumoasa toamna, nostalgica si jucausa.
Se-ncântă toamna-n cântecu-ți albastru,
Se lăfăie-n culori de neuitat,
De verde, galben, roșu alintat,
Împrăștiate de-un poet măiastru!
Iar de poetu-i doar o pisicuță,
I-om oferi în dar un pisicel,
Ca să șoptească vorbe pentru el
Și să le scrie-apoi pe-a sa lăbuță!
Frumoase vorbe-mperecheate-a toamnă
Ne-ai oferit spre delectare, DOAMNĂ!
Stiam scumpo!
Vad acum tabelul plin si inteleg si eu ca se poate!
V-ati intrecut pe voi! Bravo! Ma duc si pe la altii! La tine am fost déjà!
Mare mulțumesc pentru tabelul pe care ai “uitat” să îl închizi. Și pentru mirosul gutuilor. Aproape îl uitasem.
Sa stii ca-mi imbogatesc vocabularul citindu-te
Thanks