mă poartă toamna

toamna

mă poartă toamna-ntr-o iluzie
ca un verdict sticlos îmi este gândul,
parcă de-o crimă mi-e bolnav cuvântul
închis în taina lui, o puşcărie.
de furt e vinovată toamna noastră
cu ochii ei de struguri şi tăciune
în care dorul este o înşelăciune
prinsă-n şurub, de tâmpla rasă.
şi trec printre silabe de haiku
cu zâmbet galben, de gutuie,
şi-o doză de atingeri, amăruie
mi-e şoapta azi: rămâi şi nu te du
la vale cu tramvai şi cu dorinţi
legate-n şolduri de femeie coaptă
columbiană parcă şi înaltă
umbrindu-mi ochii mei cuminţi.
mă poartă toamna în poveste
când doxa stinge orele dintâi
în cercu-i argintiu. de nu-mi rămâi
să-mi uiţi, te rog, rugina în ferestre
eu am să vin tăcută-n zori de zi
şi în tăcerea mirosind a toamnă
cu rochii lungi de vise şi de iarnă
am să te strig: din noapte-n miazăzi.

15 thoughts on “mă poartă toamna”

  1. ….”rochii lungi de vise şi de iarnă”. Azi ai fost mai pământeană, ca să zic aşa. De obicei mă porţi în stele…

  2. Mă crezi, sincer, că eu uram toamna şi iarna atât de mult până să citesc articolele despre toamnă pe care le-am găsit printre membrii clubului? Mi-aţi făcut poftă să iubesc toamna, weekend-ul acesta vreau să o surprind la ea acasă, adică la sat.
    Mi-a plăcut tare poezia! O să ne prindă astenia de toamnă şi dragostea de ea

  3. Toamna- acum imi place ca sunt in Ro. “Dincolo” e mai mereu gri, aici e schimbatoare, astept zile calde si frumoase.
    Dulci cuvinte ai insirat….

Comments are closed.

error: Content is protected !!