umblă nestingherită prin virtualia o vorbă rece ca un vânt de toamnă, cum că ăi de scriu fără majuscule pe bloage nu ştiu ce-i aia respect faţă de formă şi că, oricum ar da-o, nu cunosc regulile sfintei grămăticii, aşa că ceea ce scriu ei este un ambalaj prost pentru un conţinut asemenea.
oare se aude până la voi râsul meu?
aş putea scrie cu majuscule? nu-i vorbă că da. în scrierea oficială, aceea business, în corespondenţele mele cu oamenii (nah, că mai corespondez şi eu, ce să fac şi culmea, cu oameni!) şi chiar în articolele scrise pro bono, dar cu patimă, despre parfumuri, respect regula majusculei pe care altfel o consider nesuferită şi arogantă, dar nu mă zburlesc la ea când o văd înfoiată pe blogurile pe care le citesc, ba nici chiar în comentariile ce îmi sunt lăsate. ne ignorăm cum s-ar zice, convieţuim fără gând de divorţ, privind fiecare îi treaba ei, ca rana şi plasturele, ca oul şi găina.
probabil că acest neajuns dăunează întrucâtva traficului şi publicităţii acestui loc şi poate că nu voi ajunge niciodată un blogger de succes, cel puţin aşa spun cei care se pricep. însă de-a lungul şi de-a latul existenţei mele pe-aici am clădit nişte prietenii, am strâns mâna unor oameni deosebiţi şi am privit cu drag cum se nasc scrieri deosebite dintr-o joacă, cum harul dă pe-afara sufletului şi scrie, bucurându-ne pe cei ce facem răgaz de citit, de simţit. şi acesta a fost şi este până la urmă scopul şi bucuria mea. eu sunt un blogger mic, acel mâţ pervazier de totdeauna.
desigur că nu mi-am propus să scriu o postare ca răspuns la vorba de la care am pornit, îmi iubesc îndeajuns de mult timpul, ci am ales, ca totdeauna, să fac altceva. să vă invit să vorbim astăzi, la pisicafea, despre forma şi conţinutul blogurilor noastre. cât de mult contează ele şi care primează până la urmă.
şi am să încep cu mine ca de obicei cu mine spunând că – deşi bănui că se cunoaşte- sunt îndeobşte atrasă de blogurile care transmit ceva, care te pun pe gânduri, care te provoacă într-un fel sau altul. comentez mai mereu acolo unde simt că am ceva de spus şi polemica păstrează regulile bunului simţ, acolo unde discuţia poate lua forme nebănuite iniţial, dar cu atât mai frumoase. mă atrage în primul rând conţinutul şi chiar dacă descopăr o mică greşeală de redactare, nu o sancţionez. sigur, dacă gramatica e fugită de-acolo, şi-a luat câmpii cum s-ar spune, plec şi eu, aşa cum o fac şi din locurile în care abundă imaginile, culorile stridente şi muzica aceea pe care nu o poţi opri decât ieşind cât mai repede, eventual după ce ai apucat, poate, pe fugă, să citeşti titlul. nu îmi plac locurile unde limbajul frust este regulă principală, iar bârfa se iţeşte cu limbile ei vătămate şi nici acelea unde condurii se arată moi, întru pupare. subiectele facile, cu iz de tarla îmi sunt, ca şi politica şi circul (nu şi pâinea) străine şi le evit după puterile mele.
să fie forma înaintea conţinutului? să fie conţinutul înaintea formei? în genere regulile ţin calea de mijloc, dar mă întreb astăzi şi vă întreb ce anume vă atrage pe un blog? de ce îi dăruiţi timp? o pisicafea pe care nu o programasem, dar care iată… o torn acum în ceşti de gând pentru voi.
Bună cafeaua ta! Așa că putem sta puțin de vorbă. Cred că mă știi puțin, astfel că părerea mea nu te va mira. Sunt adeptul fondului, chiar dacă forma are, uneori, mici defecte de editare! Nici eu nu sancționez aceste mici defecte, asemeni tie. Nu m-a deranjat în mod deosebit lipsa majusculelor, chiar dacă uneori mi-e mai dificil să separ, vizual, ideile. O pot face și altfel. Am observat că nu esti singura care scrii în felul acesta, iar ca și curiozitate, forma asta am cunoscut-o la persoane care au multe de spus și care chiar contează în blogosferă!
Tot ca și curiozitate, chiar aseară am amintit într-un comentariu despre forma fără fond! Cuvinte goale, dar care sună puternic din… coadă (parafrazând poetul!).
nu vrei să fii bloagăr de succesuri? vai di mini şî di mini! na, că nici io. iar forma sau majusculele sunt taman pentru cei care nu pricep conţinutul
Mai pe seară vin şi io…
păstrez cafeaua caldă, max!
Un subiect pe placul meu.
Si eu am fost putin surprins de particularitatea asta a ta. Majusculele au rolul de a te ajuta sa citesti, sa vezi mai usor cand incepe o propozitie. Dar poti s-o iei si ca pe o regula. Asa ca, problema poate fi privita din aceste doua puncte de vedere.
O influenta o are calculatorul, unde nu conteaza majusculele. Asa ca regula se poate schimba, poate evolua.
Prin forma asta, fara inceput si fara sfarsit al propozitiilor, creezi o dificultate in a intelege continutul. Asta ar putea releva o trasatura de caracter, s-ar putea spune ca ai o anumita dorinta de a ascunde continutul prin forma, de parca ai evita sa spui cu voce tare ceea ce doresti, preferand sa induci gandurile tale cititorului. Dar, la tine, e altceva, forma e si un mijloc de exprimare. Un mijloc de a crea o anume stare celui ce citeste, de parca ar trai intr-o lume ireala, il indemni sa se lase purtat de valul cuvintelor. Dar eu cred ca vrei, de fapt, ca prin forma, sa amplifici efectul continutului.
Bineinteles ca e doar o parere, o impresie. N-am de unde sa stiu adevarul. Oricum, imi place la acest lucru originalitatea si curajul de a incalca o regula.
Intr-un fel, toata viata mea am sa iubesc cuvintele. Iar forma lor e prima ce-mi iese in drum. Abia mai apoi incep sa vad continutul/ ideea forta/ esenta/ poate si motivatia celui ce scrie, etc. E o cunoastere treptata. Ca atunci cand nu doar ca-ti place culoarea ochilor cuiva, ci afli ca dincolo de verde/ albastru/caprui exista o lume complexa, ceva ce te atrage sau dimpotriva nu.
De ce daruiesc timp unui blog, fie si doar cat sa-l citesc ? Pai simplu
Pentru ca rezonez pe anumite dimensiuni cu omul ce-l intuiesc si mai apoi il aflu. Desigur, am mai avut surprize. Adica oameni despre care credeam ca sunt intr-un anumit fel datorita scrisului lor, iar faptele au dovedit contrariul sau altceva. Mna, omeneste si asta 
Nu ma impiedic in mic greseli gramaticale sau de care or fi si nici nu ma intereseaza prezenta sau absenta majusculelor. Pe bloguri obisnuiesc sa scriu cu majuscule, dar in corespondenta mea privata, daca ma simt confortabil in preajma acelui om, aproape intotdeauna scriu fara
.
Cred că am citit aceleaşi articole despre majuscule.
Nu te zburli, psi©ă! Zi mai bine că ţi-era dor de-o psicafea. 
În a mea torn un plic de mentă, că mi-a plăcut cea de ieri, obţinută din greşeală.
mugur, lipsa majusculelor, la mine nu este un defect de editare ci o declaraţie de război, pe faţă, împotriva lor. însă, cum nu citesc prea multe bloguri, nu ştiam că “se poartă şi la case mai mari”
dar sancţionez lipsa fondului şi necunoaşterea gramaticii cu tăceri adânci.
am putea inventa o nouă revistă semănătoru, nu?
călin, păi cine samănă… samănă!
decenu, eşti mai aproape de adevăr decât aş vrea eu să recunosc. şi îmi plac vălurile chiar foarte mult.
lotuuus, scrii fără majuscule pentru prieteni? nah că am mai aflat ceva!
alma, eu doar un articol am citit. şi era să cad de pe scaun de râs. pe celelalte le las celor pasionaţi de formă, trafic, publicitate şi alte de-astea.
Nu sunt conformistă din fire, lipsa majusculelor nu mă deranjează, în principiu. Mă deranjează doar pentru că, fiind cam chioară (bătrâneţea, deh, şi poate trebuie să-mi schimb şi ochelarii), nu văd întotdeauna punctul care separă frazele – nu aşa cum îmi sar în ochi majusculele!
Şi, fiindcă mai sunt şi mereu pe fugă şi citesc în graba mare, am câteodată impresia că citesc la tine câte ceva care nu are sens. Şi atunci mă opresc, şi reiau, şi descopăr că undeva exista un punct, şi, după ce împart cele citite în două fraze, descopăr şi sensul care-mi scăpase.
Şi atât – despre majuscule.
Cât despre greşelile de gramatică şi ortografie – astea mă deranjează (nu vorbesc aici şi de micile scăpări, de erorile de tastare care apar din cauza vitezei şi cărora le sunt şi eu tributară), cred că fondul are de suferit din cauza unor asemenea defecte de formă.
Iar unde dau numai de formă fără fond… mă opresc din citit
A, şi mă mai deranjează, în general vorbind, lipsa spaţiului liber de după virgulă sau punct. Fiindcă mie personal îmi îngreunează lectura mai mult decât lipsa majusculelor.
Cred că trebuie să mă cauţi prin spam-uri
A, şi uitai să zic ce mă atrage pe un blog. Păi ce-ar putea să mă atragă? Conţinutul – ceea ce are omul ăla de spus, că sunt şi unii care n-au nimic de spus (de exemplu, am văzut bloguri despre cărţi care nu-mi servesc decât imaginea copertei unu şi elogiile de pe coperta patru – copiate frumuşel de pe site-urile editurilor). Şi, dacă autorul are de spus ceva care-mi place, mai trec pe-acolo. Iar dacă nu – nu
Mulţam! Stai să citesc şi comentariile…
Apropo de mentă… Mai demult am vrut să-mi fac un ceai de mentă şi-am băgat repede mâna în cămara cea plină de pungi cu frunze uscate de toate felurile, aranjate de maică-mea, Dumnezeu să o ierte. Numai că am greşit punga şi-am luat leuşteanul.
Mi-am făcut eu “ceaiul”, dar nu ştiam de ce miroase a ciorbă!
Desigur, pentru cineva cu pretenţii (dar şi pentru cel “amator” de reguli şi vânătoare “de greşeli”
, forma contează uneori mai mult decât conţinutul.
Eu însă sunt adeptul conţinutului, nu al formei. Dacă nu ai conţinut, ce-ţi iese din tastatură poate fi asemuit cu o coajă goală, fără miez. Şi-o spun pentru că eu sunt ăla care scrie liber, fără notiţe şi însemnări “prealabile”. Îi dau drumul aşa cum îmi iese şi cum am ideea în minte şi se întâmplă să mai greşesc la formă. E drept, utilizez majusculele, dar o fac din obişnuinţa unei meserii unde sunt obligat să fac aşa.
În general nu agreez indivizii care se leagă de formă mai mult decât de conţinut. Habar n-am dacă există cineva care a criticat chestia cu majusculele, că n-am ajuns să citesc aşa ceva, n-am timp pentru toţi şi toate pentru că vreau să-mi acopăr domeniul meu şi muncesc destul de mult.
Apoi, chestia cu “blogger de succes” e aşa de relativă… Pe felia mea (destul de specializată), cei mai “de succes” bloggeri nici măcar nu există. Iar eu nu vreau să fiu “generalist”, că asta poate să o facă oricine. Stau în banca mea şi pe tematica mea, iar cui nu-i place – schimbă nene URELE-u’! Că nu te obligă nimeni să citeşti ce nu-ţi place!
Apoi, mai e ceva. O joacă de cuvinte poate naşte o metaforă. Oare de ce o particularitate a formei n-ar putea fi o metaforă a mesajului?
am cunoscut-o pentru prima oara in fiecare a doua zi dimineata. s-a uitat in oglinda si si-a vazut inima stand in partea dreapta. gandurile sale se vor fi rasturnat, la fel ca si imaginea. pana la urma nici nu a mai stiut bine care din cele doua imagini era reala si care nu. deja, pentru sine, parerea sa o luase razna si nu mai intelegea mare lucru din ce arata in oglinda. cat putea sa-i incapa in privire, ramasese neschimbat, indiferent de ce parte a oglinzii era.
matilda, uite că stau şi mă gândesc dacă toate blogurile pe care le urmăresc chiar au conţinut ori am intrat cumva în iureşul unei politeţi de care nu mă ştiam vinovată, pentru că regulile de politeţe virtuală presupun că întorci vizita celui care te citeşte. va trebui să reflectez la aceasta, ştiu că am schimbat ceva din comportamentul meu acum, deodată cu toamna, dar….
nu m-am gândit niciodată la formă ca metaforă, recunosc. şi mă încăpăţânez să mă reîntorc la cuminţenia mea, la liniştea de dinainte, la scrisul meu. cred că e mai bine.
max,
anowen…
se trezise de dimineaţă cu o arsură pe gând, una pe care oglinda nu i-o putea arăta. şi în desluşirea cuvintelor îndeajuns de repetate, ca un cântec, toamna intrase cu ruginile ei. mirosea a vânt galben în tăcerea de început şi pentru prima oară cuvintele nu se mai lăsau arătate ca şi cum i-ar fi vorbit numai ei. “saretoun dard nakone” nu-şi aminti dacă citise vorbele acestea ori îi erau săpate în suflet, ca un talisman care îşi pierduse strălucirea de atâtea respiraţii grăbite, dar pentru întâia oară le-ar fi vrut dăruite celui pe care îl ghicea cu ochii plecaţi în aşteptare…
mirosea a vară mistuită prea curând şi parcă a altceva, de parcă o poartă nouă se deschidea în locul unde înainte fuseseră numai frunzele unui labirint iscat din joacă.
şi tăcu.
E bun pentru stomac. Mac-mac!
Mi-am permis eu să mă gândesc la chestia asta cu metafora (poate şi pentru că am vrut să-mi apăr un prieten, c-aşa se cade…
. 
…am citit comentariile de aici şi tot ce spui tu in articol. Pe mine m-a mirat în prima zi când am intrat la tine. Nu înţelegeam nimic. Nu ştiam decât că e un efort să schimbi asta la un calculator şi m-am gândit că cei cunoscuţi ştiu despre excepţia asta a ta. Apoi m-am obişnuit şi mi se pare că face parte din tine. Mă bucur când găsesc comentarii pe blogul meu dar mă doare un pic să ştiu că poate nu aş fi citită dacă eu nu aş trece pe la alţii. Cu toate astea, mă credeţi sau nu…intru doar acolo unde găsesc lucruri de citit interesante pentru mine, fără să aştept ceva în schimb. Citeam la alma azi că e trist să vezi că oamenii caută ceva din ei în scrierile altora, in loc să incerce să inteleagă cuprinsul de acolo, fără ei in ecuatie. De multe ori nu inteleg, poate nici la tine, revin, şi din statistică poti vedea asta, si recitesc. Asa că, nu cred in reguli, in convenienţe, in căutări clare; cred in conţinut care atrage, care mă atinge, care mă face curioasă sau mută de admiraţie. Te sărut, psi.
adriana, în pagina “despre mine” povestesc oarecum de ce lipsesc majusculele la mine. ba mai mult, aş putea să recunosc şi că m-am inspirat dintr-un personaj mai rebel, citit demult, demult într-o carte. eu aşa scriu şi în caietele mele, doar în situaţiile impuse aplic regulile.
…acum ştiu, dar atunci…habar nu aveam…de nimic….
întotdeauna este un început, adriana.
de fapt învăţăm mai mereu câte puţin.
Pentru mine continutul trece inaintea formei. Punct. Pentru multi altii nu. Trei puncte. Am intalnit de exemplu bloggeri care nu citesc bloggurile scrise fara diacritice. Punct si virgula. E alegerea lor. Punct. Relativ la comentarii si articole: suntem in faza 100%. Si eu ador continutul care poate lua forme diferite si poate inspira alte continuturi cu forme la fel de diferite.
majuscule! Minuscule! Sau era viceversa ? Recunoasc ca la inceput am avut o mica “zapaceala” in momentul in care am inceput sa te citesc cautand majuscula. Apoi am uitat de cautari , importante erau toate cuvintele si ceea ce se nastea din jocul lor.
Ce caut pe blogurile pe care le vizitez? Oamenii si povestile lor, drumurile pe care merg alaturi de ei si jocurile cuvintelor sau imaginilor in care sunt stranse ganduri, trairi, sentimente. Viata sau mai bine spus atate vieti cate nu voi putea trai altfel vreodata. O fi putin? O fi prea mult? Nu stiu dar imi place! Nu imi plac confruntarile de idei sustinute cu pumnii sau jigniri, pot sa nu iubesc dar asta nu inseamna ca trebuie sa jignesc. Imi plac discutiile argumentate si cele care chiar daca pe moment nu recunosc, ma fac sa-mi revizuiesc opiniile. Accept ca nu stiu totul, accept ca altii sunt mai buni, mai pregatiti, mai umblati sau mai cititi, dar vreau sa nu raman asa, de aceea vreau sa cunosc oamenii si sa le inteleg modul in care privesc viata. Si blogosfera este fascinanta. Si atat de …bogata sau variata era mai bine?
de unde ai dedus matale, şobolănime, că mi-ar trebui mie o limbă germană? poate una ascuţită, mai bine!
unii stau. se miră. se înşiră…
nu-s eu de nasul lui cummings, şobolane. hai să păstrăm dimensiunile: io-s mâţ pervazier şi-atât! bine-i!