… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
verin se așeză la masa lui micuță, imediat de lângă ușa atelierului, suflecându-i mânecile de catifea, gata să vină în ajutor fraților lui, dar mai cu seamă concentrat la treaba rămasă neterminată de ieri: un copil își dorea un flaut fermecat și oricât se târguise cu meșterul fierar nu reușise să obțină instrumentul care, chiar … Read more
verin termină de făcut ceaiul tocmai când toți ceilalți spiriduși se treziseră deja și își primeniseră chipurile blânde și hăinuțele de catifea albastră, cele pe care le purtau zi de zi și pe care, ca să nu le încurce, croitorașii brodaseră cu fir auriu câte o floare șoptitoare, pe câte o mânecă, pe guleraș, pe … Read more
verin se trezi dimineața devreme, devreme cât soarele încă se mai juca rușinos în așternuturile moi ale norilor, trimițând agale pe cerul de ca de sticlă câte o dâră roz ca bomboanele cofetarului din colțul străzii. în oraș era încă liniște deplină de puteai desface visurile oamenilor în tihnă, dar verin era cu gândul în … Read more
într-un loc în care numai spam-urile își fac de cap, într-o liniște mult așteptată și ascunsă sub virgule și dor de zăpadă, deschid uneori poarta cuvântului. ca să vină, ca să șoptească, ca să mângâie. adventus. pentru majoritatea dintre noi adventus nu înseamnă nimic. așa cum nu înseamnă multe alte lucruri dar pe care le-am … Read more
mi s-a închis toată copilăria într-o rană nouă, tăcerile toate s-au ascuns rușinate în flori cu gust de colivă. peste lacrimi s-au pus peceți de ceară și din camera goală nimeni nu mai zâmbește, nici măcar o gutuie. să mă ierți, încă mi-e greu să mă învăț cu acest nou octombrie fără tine, maică Vineri. … Read more
când verii i se năruie norocul sub văluri lungi de aur și rugină ridică-te, nu-i moartea ce-o să vină a florii și a soarelui sorocul ce ține-n palmă viață și gutuie și-un palimpsest de viață pentru viață, ridică-te nu-i moartea florii vinovată de toamna asta dulce amăruie ce bate-n pieptul zilei sfidând norii. când trec … Read more
îngerii miroseau a tămâie și-argint, anotimpurile toate se risipeau pe sub porți, pe sub luna cea nouă, rotundă, îngerii viscoleau. soarele avea parcă gustul de pâine, zilele toate se amestecau pe sub nori, pe sub porți de tăcere și humă, raze de soare zâmbeau. și-apoi n-am mai fost nimic. doar un semn ca o arsură … Read more
stelele nu mă aduc acasă, doar noaptea cu lacăt, ca o mireasă, atinsă în treacăt de ele, mai pot să desfacă. şi în oglinda ei multă precum lemnul, tăcută, eu stau de vorbă cu mine. mă ţin de mâna cuvintelor şi îmi spun totul de la un capăt la celălalt, m-am iertat de mult şi … Read more
verin stătea la masa lungă, de lemn întunecat, ce ocupa aproape întreg spațiul încăperii și la care, parcă dinadins, cineva pusese doar două scaune, cel pe care stătea ea, așezat pe mijlocul laturii lungi și un altul, gol, așezat la capătul scurt, de lângă una dintre ferestre. încăperea era scăldată în lumina amiezii, fire de … Read more
anotimpul frunzelor venise cu repeziciune peste saffron, aproape neanunțat de nimic și după o foarte lungă așteptare. lunile din urmă fuseseră reci și pe străzile cetății prea puțini se mai încumetau să iasă. doar lorzii frați ce mai mișunau sfidând rafalele de vânt ori ploile fixe. fusese un anotimp greu, ciudat, unul în care soarele … Read more
scrie-mi astăzi pe-o coajă de salicedru succesiunea tuturor anotimpurilor noastre, scrie-mi pe-un portocalandru sufletul meu tot, a rămânere când toamna îşi coace în ferestre un pretext de coloanagramă zidindu-mi sufletul în palme, ruginindu-l, scrie-mă pe o bocancoră albă şi mării spune-mă, secretacic cuvânt împotriva anotimpului care stă înalt, între noi, ca un fals simptom de … Read more
semnele unui anotimp înflorind pe sub vene, liniștea mierii curgând și alene pași coborând peste lespezi de piatră viață curgând peste viață nu ți-am mai scris de mult cum respir, n-am înșirat de multă vreme povești visând că ești inimă albă legată cu fir. semnele unui anotimp curgând alene liniștea mierii înflorind pe sub vene … Read more
andes locuia în partea de sud a orașului ori, ca să fim mai exacți, în partea cea mai sudică din sud, locul în care sărăcia domnea împreună cu toate bolile și neleguirile. casa lui abia se vedea dintre mormanele de gunoaie aruncate pe strada îngustă și fusese cândva vopsită roz, un roz pal și ciudat, … Read more
iarna năvălise în cetatea saffronului peste noapte, neanunțată de nimic. cu furie. măturând totul în cale, izgonind apele calde ale liniștii, înlocuind mantia ploilor fixe, pe care locuitorii le ghiceau atât de ușor, cu un cer plumbuit și greu și munți de zăpadă. frigul frânsese elanul oricărei flori și alungase trecătorii uitați în noapte, iar … Read more
pentru că ne despart câteva săptămâni până la sărbătoarea magiei, a copilăriei și a Crăciunului, o să vă dăruiesc astăzi spre gândire ori aducere aminte una dintre cele mai frumoase legende/istorii ori dacă vreți povești, aceea a micului spărgător de nuci. și nu, nu va fi vorba despre povestea publicată de hoffmann în 1816 … Read more
e-o molimă-n oraș, cumva lugubru se cerne viața pe sub măști de ceară, e-o molimă, se zice că omoară cu râsul ei ciudat și cinabru pe toți pierduții-n calea ei, fecioară de mucegai, de moarte, de macabru. e-o molimă-n oraș, cumva lugubru ne numărăm străini, cu ochii goi, ne oxidăm trecutul, la gunoi se duce … Read more