ridică-te în toamnă

când verii i se năruie norocul
sub văluri lungi de aur și rugină
ridică-te,
nu-i moartea ce-o să vină
a florii și a soarelui sorocul
ce ține-n palmă viață și gutuie
și-un palimpsest de viață pentru viață,
ridică-te
nu-i moartea florii vinovată
de toamna asta dulce amăruie
ce bate-n pieptul zilei sfidând norii.
când trec școlarii pe sub porți de viță
ridică-te
nu-i moartea verii-atât de tristă,
e numai toamnă alungând cocorii

și-apoi, de-odată ridicat și dezlegat
de calmul și lentoarea de sub soare,
îmbrățișează toamna dinspre floare,
sărută mărul. în căușul lui uscat
se-așează îngeri de rugină fluierând:
ridică-te în toamnă
e doar o toamnă nouă pe pământ.

pe-altarul vieții anotimpuri trec cercând norocul clipei ce curge vinovată în clepsidră.