e-o molimă-n oraș tango lugubru (glossă)

e-o molimă-n oraș, cumva lugubru
se cerne viața pe sub măști de ceară,
e-o molimă, se zice că omoară
cu râsul ei ciudat și cinabru
pe toți pierduții-n calea ei, fecioară
de mucegai, de moarte, de macabru.

e-o molimă-n oraș, cumva lugubru
ne numărăm străini, cu ochii goi,
ne oxidăm trecutul, la gunoi
se duce viața, restul insalubru
al astei vremi mai vechi, mai noi,
de moarte, de rugină și de sumbru

se cerne viața pe sub măști de ceară,
se duce timpul de îmbrățișare
de-atingeri calde sau de râs sub soare,
se plânge viața, sunet de vioară
pierdut, uscat, rămas prea mic sau mare
e-un zvon de frică, o sentință chioară

e-o molimă, se zice că omoară
și pe altarul fricilor depline
aprindem candela singurătății, mâine
vom fi murit de moarte, prima oară
fără să știm de ce-am plecat prea bine,
prea repede, prea trist, aseară.

cu râsul ei ciudat și cinabru,
cu febra, anosmia și paloarea,
cu tremurul și frica și duhoarea
se plimbă moartea pe-un calandru
desferecând a vieții tristă floarea,
e-un zvon de ușă-nchisă sumbru

pe toți pierduții-n calea ei, fecioară
amăgitoare ca un dans dulceag și-amar
îi strânge molima, un calendar
de cruci se înfiripă și din ceară
și lumânare se ridică viața în zadar
e un priveghi tăcut pe-un plâns de cioară.

de mucegai, de moarte, de macabru,
de moarte în singurătate și tăcere
e-un zvon, e certitudine și fiere
când molima se prinde-n candelabru
stingând lumină, viață și durere
e-o molimă-n oraș. tango lugubru.

e-o molimă-n oraș, tango lugubru,
e un priveghi tăcut pe-un plâns de cioară,
e-un zvon de ușă-nchisă sumbru,
prea repede, prea trist, aseară,
e-un zvon de frică, o sentință chioară
de moarte, de rugină și de sumbru,
de mucegai, de moarte, de macabru.

poezia este un răspuns la o molimă a tușei vero, cu care am mai scris glossă de-a lungul timpului. sper că nu m-ai așteptat prea mult.