… loc de joacă pentru cuvânt. serios!
mai întâi mi-am uns o felie de pâine cu toată îndoiala. părea cam uscată la colţuri, i se crăpase coaja de atâta aşteptare şi nesomn, dar era totuşi… acceptabilă. şi-apoi, oricât scotocisem eu prin sertarul conştiinţei, era singura felie rămasă, parţial întreagă. pe restul fie le prăpădisem, fie le dădusem eu de pomană, aşa că … Read more
pe-al inocenţei arc nătâng, silit de-mprejurarea astei clipe se aşezaseră cuvintele la sfat. înalt, cu ochii ca de fier privea spre ele călimara ca un pretext de cerc şi ce mister! un pescăruş cu trupul arcuit ca pana geniului atins de noapte trecu în zbor, amăgitor aşa cum gândurile trec în goană cu chipuri lungi, … Read more
ni se aşează o brumă nouă pe gânduri. şi în sfinţenia pământului este iară un îngheţ peste care, om de lut şi deznădejde, calci obosit. dincolo de fereastră, toamna şi-a dezlegat caii negri întru sălbatică desfrunzire şi-n frigul dintâi al dimineţii, dâre de alb şi de spaimă alungă soarele în ceaşca de ceai. e un … Read more
pe etajeră, sticla dreptunghiulară și transparentă, golită de conținut, mai păstrează parcă, abia ghicit, urmele parfumului care a dormit în ea ca un mesaj ascuns, numai de făuritorul ei știut. numele lui? oscar. esenţa? aminitrea parfumului mamei sale, prea repede stinsă, un amestec de cabochard şi dioressence de care tânărul îşi va aminti mereu. un … Read more
dezmoşteniţi de toamnă pe sub gânduri desferecaţi de rece şi de vânt, ne poartă ploaia printre nori sleiţi, ne iartă soarta de înşelăciune rostogolind ca pe genunchi, gutui când ard pădurile-n rugină şi ţi-s deoparte astăzi ca o pleoapă ferind lumina şi aşa puţină, tot împletind din vorbe reci şi vechi un pled sărman spre … Read more
ne arde cerul peste tâmpla plânsă şi toamna de sub os de frunze râde curbat, un semn de foc, sau de noroc ne strigă cerul care-n flăcări stinge amarul zilei, lacrima dintâi pierdută parcă în gutui când toamna asta, ca un biet călcâi sub sabia lui cronos plânge. se-aprinde cerul şi cu el tăcerea din … Read more
zâmbetul i se încolăcise pe chip ca un șarpe coral, așa se gândi el cu ochii agățați de gura pe care natura sau știința- cine să mai știe de fapt- o lăsase ademenitoare, singurul licăr de pe chipul altfel uscat, pe care ochii în relief, deloc plăcuți, o trădau străină. o femeie aprigă, ca însăși … Read more
plutind găseşte-ţi calea
şi nu te mai ascunde
ia vântul cald în palme
şi lasă-n urmă gara
oricum ar fi plecarea
oricât de gol e trenul
în sâmburele amiezii,
cel ascuns de lumină şi-atât de copt
şi-au aşternut tăcerile faţa de masă.
ca un câmp de lavandă, inima
tresărea pe sub vântul cu degete lungi.
– cine sunt eu?- m-am întrebat
să mă aştepţi, ca niciodată. sub vânt, eu mă întorc acasă când toamna peste noi se lasă, îmi pasă. să mă ajungi, ca totdeauna, când soarele sărută luna pe cerul nopţii e doar una inima mea, nebuna. să mă aştepţi, să mă ajung când frunzele pe umeri plâng, şi-n amintirea ta mă sting, mă frâng. … Read more
când moartea joacă zaruri pe la porți degeaba cauți să-i înțelegi pe morți, ești doar o frunză între sorți și porți pe umeri cruce. când te atinge noaptea cu aripa ei de smoală și te strigă aspru: hei! degeaba te încui sub șapte chei cu ea te duce. https://www.youtube.com/watch?v=vr0NBPRMe2E
dincolo de cuvinte moare un om. lacrima lui, de-acum uscată, se mai sărută vinovat cu uitarea. cineva privește o piatră. albă și mică, ea ar putea deveni cuvânt. dincoace de cuvinte râde un om. zâmbetul lui, desenat cu sânge uscat, se îmbrățișează cu șoapta aceea numai aparent nevinovată: mori, mă! cineva ridică o piatră. albă … Read more
ca formă supremă de sinceritate,
ca patimă,
ca respiraţie şi fel de a fi,
ca blestem,
ca mistuire şi mistificare,
ca legare,
cheamă-ţi morţile toate
şi fă-le dreptate
odată
numai noaptea să-ncapă
o viaţă.
mi-am pus inima cu vedere la stradă
ca o pisică torcând bineţe trecătorilor,
ea s-a aşezat în pervaz
aşteptând întâmplările.
mii de oameni au trecut pe acolo