dezmoşteniţi de toamnă pe sub gânduri
desferecaţi de rece şi de vânt,
ne poartă ploaia printre nori sleiţi,
ne iartă soarta de înşelăciune
rostogolind ca pe genunchi, gutui
când ard pădurile-n rugină
şi ţi-s deoparte astăzi ca o pleoapă
ferind lumina şi aşa puţină,
tot împletind din vorbe reci şi vechi
un pled sărman spre iarna de sub mâine
ca un blestem de alb şi-ngropăciune
în nonculoare şi uitare.
dezâmblânziţi de amintirea verii
cu izmă şi cu iod din mare smuls,
ne mai purtăm mirările pe gură
alunecând prelung, amuşinând,
la frunza care-nchide anotimpul,
ne pierde toamna, ne usucă gândul.
şi ţi-s pe-aproape ca o dispărută
sub porţile ce sting în piatră seacă
uitarea şi tristeţea şi chemarea
când toamna asta iarăşi se amână
sub ploi tăcute şi cernite
călugăriţe-n veghea nopţii scrise.
şi-ţi mulţumesc. ţie. 
melodia asta mi-a cântat-o cineva în urmă cu 13 ani și am intrat într-o poveste din care n-am mai ieșit…acum îi sunt un pic departe, ce-i drept, dar cuvintele mele au altă misiune acum, pe moment.
Zici ca fata aia ar fi o “calugarita-n veghea noptii”? Mare pacat!
In rest ce sa zic? Melodia n-o stiu si nici nu ma misca. Poezia in schimb, da, dar nici ea mai mult decit “calugarita”
cântecul este chiar unul clasic de-acum, papi, are vreo 25 de ani sau mai mulţi.
Şi io votez tăt cu poezia . Că fata aia de “ilustrează” linia melodică şi libretul aferent e clar din alt film.
Cu blana zgribulită mă aciuez și eu în toamna ta. Îmi plac „conexiunile” tale, dar ca să nu-mi iasă vorbe că te vizitez doar ca să mă ghiftuiesc cu bunătăți psisicești, vin cu bucata mea muzicală la pachet.
http://www.youtube.com/watch?v=lorBDsTLEfw
ma belle, conexiunile au fost de fapt un pretext, o vorbă de noapte cu un prieten. poezia a ieșit așa cum a vrut ea, din… conexiuni și legături pe care cine să le mai știe???
frumoș olărașu’ matale…
dan, recunosc că mie imaginea mi-a trecut razant pe lângă privire. am rămas numai cu melancolii din alte vremi, de-ale cântecului.
şi-ar fi cel puţin anapoda să votez altceva decât ceea ce îmi aparţine.
oh, aici norii nu sunt deloc sleiti!
dimpotriva, … mustesc! 
Și eu credeam că toamna nu mai vine,
mi-s ochii săgetați de soare,
lumina mi-a pătruns între orbite
și mi-a turnat în suflet neculoare.
Chiar azi mă desfăceam în frunze
și mă nășteam din scoarță de copac,
rememorându-mi chipul între griuri
și picături de vers ce cad buimac.
Cui? Cui îi mulțămiși? Mă prind greu. Dar apoi prins rămân, promit.
miai, mulţămeam omului cu care povesteam în acele momente de noapte în care am scris. el îmi reamintise cântecul pe care îl ascultam – cred că amândoi, la distanţă- atunci când am scris.
da’ poci pentru ca să-ţi mulţumesc şi ţie, să ştii…
No thanks to me. Sunt doar chibiț, la faza asta. Dar thanks for your thanks, anyway