am terminat de citit prima lege- joe abercrombie. am fost în vacanță și a fost tare scurt. mă uit că se pregătește astăzi iarăși de ploaie. scriu. cresc flori.
zilele trecute mi-a trimis fratele meu o fotografie în care apar cu mama în ultima ei ieșire din casă, una pe care am pregătit-o mult. era acum doi ani și, în boala ei psihică, era încă bine. uneori mă gândesc la declinul ei, la boala în sine, la modul în care ne-am luptat cu morile de vânt. dar de cele mai multe ori aleg să o văd exact ca în poza aceea, zâmbind șovăielnic, în bluzița ei roz aprins, mergând cu cadrul într-un efort deloc mic. și mă bucur că am împărțit acea jumătate de oră noi trei. data următoare când am fost noi trei a fost când au adus-o la casa rece și chiar și pentru asta sunt recunoscătoare, pentru intimitatea aceea a despărțirii noastre. peste câteva ore, unii oameni veniți la priveghi aveau să ne facă fotografii. nu am înțeles niciodată de ce le trebuia amintirea aceasta.
revin la cele lumești. evident că citesc și, n-o să mă plâng, mă bucur că nu e foarte cald, episodul din iunie de caniculă aproape că m-a sleit. știu, sunt o fată de iarnă, dar nici nu vreau să mă gândesc cum a fost prin zonele unde a fost mult mai cald decât la noi. am urmărit și campionatul mondial de fotbal și am zâmbit pentru că am sărit meciuri destule datorită orelor de difuzare atât de sinistre, lucru care nu mi-a stat în obicei la edițiile trecute (chiar și la turneul din Brazilia am fost mai harnică). mi-a plăcut enorm Norvegia din postura de underdog și tot ceea ce au făcut oamenii din galeria lor, bucuria aceea simplă și pură. mă dezgustă teribil ”socotelile” și șoricăriile gen clasamente, recorduri, topuri pe care ni le împinge fifa pe gât și aleg să mă bucur de umanitate, de prieteniile care se văd dincolo de pase și de schinburi de tricouri (mă refer și la haaland-bellingham).
obsesia mea cea mai nouă: planurile de realitate din literatură. știu că sună pompos, dar e mai simplu de-atât. și aștept să citesc ”în miez de noapte să ne îngropați”- mi-am comandat-o ieri. încă nu știu ce părere să am de v. e schwab, poate știți voi mai multe?
și, ca totdeauna, vă mulțumesc celor doi cititori ai mei.
Şi mie îmi place să-mi aduc aminte de cei care nu mai sunt printre noi aşa cum arătau în zilele lor bune; şi nu văd rostul pozelor de pe ultimul drum.
Şi mă bucur că nu e foarte cald. Sper să fie aşa toată vara.
Nu m-am uitat la campionat. Singurele campionate la care-mi place să mă uit sunt cele de patinaj artistic.
N-am citit nimic de V. E. Schwab şi cred că nici nu am vreo carte de-a ei printre cele necitite. Aştept cu interes părerea ta despre cartea comandată.
Îţi doresc în continuare o vară în care să te bucuri flori, de cărţi şi, nu în ultimul rând, de prezenţa celor dragi alături de tine!
mulțumesc, vero și la mulți ani! (ți-am lăsat dimineață un mesaj pe mess, nu am uitat, dar îți spun și aici)
din păcate va mai fi cald (și o să suport la fel de greu) deocamdat acum sunt 18 grade. :))
despre schwab nu știu multe, culorile magiei mi s-a părut (din recenzii) cam ya așa că am spus pas, dar vedem cum va fi cartea asta nouă și o să povestesc de ea (dacă îmi place).
să ai o vară pe gustul tău și îți mulțumesc pentru tot!
Iar eu îţi mulţumesc şi aici, psi!
Bine te-am (re)gasit psi.
În primavara s-au împlinit doi ani de când ne-a parasit mama si sora noastra mai mare, într-un interval doar de trei luni una de alta.
O vara relaxanta în toate aspectele binrcuvântata!
bine ai revenit, iosif. 🙂
îmi pare rău pentru pierderile tale dar, oricât de lemnos sună (și sper să nu mi-o interpretezi așa) viața nu este nesfârșită iar uneori, din păcate, până la final sunt o mulțime de patimi, de furci caudine. de-aceea sfârșitul neașteptat este, cred eu, mai eiberator, deși pentru cei rămați e dureros.
astăzi se împlinesc opt luni de când a plecat mama și sunt recunoscătoare pentru zilele ei bune, nu pentru sfârșit. i-a fost tare greu, ne-a fost și nouă în toți acei ani.
Dumnezeu să ne ierte morții și să-i țină de-a dreapta Lui!
să ai o vară frumoasă ca amintirile noastre despre mama!