jurnal de război (4) – nevoia de poezie

de la un capăt la altul,
pe sub zorile ochilor tăi,
poveștile mingii de foc
ale războiului, crâncenul,
mă năruie, mă mistuie,
mă duc mai departe, dureros departe
de visările dintre castani,
de inimă, de lacrimă,
trăiri.
palide, slute,
pași în doi,
ca la ieșirea din sertare a liniștii,
pași solitari ca o zbatere în orb
 de fluturi și alte frunze,
 de vers de catifea ofilită.
și cu ultima bătaie de inimă
îți las strigătul meu
ca o scrisoare pe o floare de salcâm,
ca o rugă umilă de pace
pentru câinele cu ochi albaștri,
atunci când cad,
atunci când plâng
atunci când până
și vulturii au uitat să zboare.
doare.

atât de tare!

ps. cuvintele italice sunt de fapt titluri ale unor cărți de poezie apărute la editura siono locul în care veți putea găsi curând proză de pisică. (bietul meu copil de cuvânt se va naște într-o zodie tare tristă, știu).

pentru că în vreme de război, este treaba noastră, a scriitorilor, să legăm frica cu metaforă. citiți-ne, o să vă aline!

mulțumesc em pentru tot.

11 thoughts on “jurnal de război (4) – nevoia de poezie”

  1. Mă regăsesc în felul cum scrii și te citesc cu nesaț, îți citesc fiecare articol din secunda in care primesc e-mailul.
    Mulțumesc ❤️

  2. îți mulțumesc, gianina. <3 am nevoie de scris să rămân întreagă la cap. am nevoie de scris să dau și altora speranță, emoție, ancoră.
    cumva, jurnalele astea s-au născut (și o să le duc atât cât pot) din nevoia de pace. și cred că noi, scriitorii,avem obligația să ducem mai departe speranța acum. armele noastre sunt cuvintele noastre.

  3. [ şterge, te rog, mesajul precedent (şi paranteza asta), se vede că am probleme cu tastatura şi cu ochii, am greşit adresa de mail]
    Doar o mică observaţie, că stă concretul cu mîna pe sus ca la şcoală: cuvintele sînt italice, nu bolduite. winking

    Altfel, să lăsăm pisica să-şi spună poveştile în linişte. happy

  4. psi, minunat și mulțumesc. Mult îmi place.
    Și am o rugăminte. Când ajunge la tine cartea, aș vrea o poză cu Maya și cartea. happy

  5. Pisic îți aștept cartea tare mult, iar între timp te răsfoiesc virtual, indiferent de-i proză sau poezie. ♥️

  6. o să cam dispară, dana, o să cam dispară textele de aici. și, dacă suntem sănătoși și întregi la cap, le punem în hârtie, unde le este locul.

  7. O să cam dispară, normal. Mă bucur tare că ai reușit să găsești calea (colaborarea) potrivită pentru asta. <3

Comments are closed.

error: Content is protected !!