de la un capăt la altul,
pe sub zorile ochilor tăi,
poveștile mingii de foc
ale războiului, crâncenul,
mă năruie, mă mistuie,
mă duc mai departe, dureros departe
de visările dintre castani,
de inimă, de lacrimă,
trăiri. palide, slute,
pași în doi,
ca la ieșirea din sertare a liniștii,
pași solitari ca o zbatere în orb
de fluturi și alte frunze,
de vers de catifea ofilită.
și cu ultima bătaie de inimă
îți las strigătul meu
ca o scrisoare pe o floare de salcâm,
ca o rugă umilă de pace
pentru câinele cu ochi albaștri,
atunci când cad,
atunci când plâng
atunci când până
și vulturii au uitat să zboare.
doare.
atât de tare!
ps. cuvintele italice sunt de fapt titluri ale unor cărți de poezie apărute la editura siono locul în care veți putea găsi curând proză de pisică. (bietul meu copil de cuvânt se va naște într-o zodie tare tristă, știu).
pentru că în vreme de război, este treaba noastră, a scriitorilor, să legăm frica cu metaforă. citiți-ne, o să vă aline!
mulțumesc em pentru tot.
[ şterge, te rog, mesajul precedent (şi paranteza asta), se vede că am probleme cu tastatura şi cu ochii, am greşit adresa de mail]
Doar o mică observaţie, că stă concretul cu mîna pe sus ca la şcoală: cuvintele sînt italice, nu bolduite.
Altfel, să lăsăm pisica să-şi spună poveştile în linişte.
ai dreptate și șterg acum… sunt cu căpuțul, umpic speriată. mulțumesc!
Te cred şi te înţeleg. Respiră adînc, totul va fi bine cumva.
psi, minunat și mulțumesc. Mult îmi place.
Și am o rugăminte. Când ajunge la tine cartea, aș vrea o poză cu Maya și cartea.
Pisic îți aștept cartea tare mult, iar între timp te răsfoiesc virtual, indiferent de-i proză sau poezie. ♥️
totdeauna va fi cumva, dragoș, totdeauna.
mulțumesc!
cu drag, em, cu mare drag.
și desigur că vor exista poze cu muza și realizările ei, desigur.
o să cam dispară, dana, o să cam dispară textele de aici. și, dacă suntem sănătoși și întregi la cap, le punem în hârtie, unde le este locul.
O să cam dispară, normal. Mă bucur tare că ai reușit să găsești calea (colaborarea) potrivită pentru asta. <3