în urmă cu un an vă spuneam că mă veți găsi și altfel, a rămânere. find me on a book era chemarea și îmbrățișarea mea pentru voi, promisiunea făcută demult pentru mine și pentru voi. un soi de validare pentru care am muncit cu mine destul de multă vreme.
astăzi, după un an carusel în care s-au rostogolit spre mine bucurii, prezență, absență, despărțire, moarte, război (ah, da, războiul a răsărit în viețile noastre la câteva zile după nașterea cărții) lansări, autografe și întâlniri speciale, astăzi privesc în urmă cu recunoștință. este copleșitor să îți vezi cartea în vitrina librăriei în care priveam copil fiind la cărți ca la niște minuni, este copleșitor să vezi oamenii, acei oameni magici care vin de departe pentru tine și este și mai copleșitor să vezi cât de asemănători suntem noi în actul creației.
nu știu câte cărți s-au vândut, nu știu ce impresii v-au făcut poveștile din cartea mea, nu știu decât că pentru tot ce am primit în acest an vă sunt recunoascătoare. născută sub zodia războiului, cartea mea dragă, copilul meu de cuvânt s-a plimbat prin lume și datorită vouă. a fost în război, într-o raniță, a văzut grecia de unde sa născut psi, în germania și s-a împrietenit cu max și cu toate pisicile lumii. am primit bucuria voastră, recenziile voastre și îmbrățișările voastre ca pe un dar. unul cu atât mai prețios și aparte cu cât, sincer, nu mă așteptam.
mulțumiri speciale familiei, cea a literelor din care sunt născută și cea a sângelui meu. mulțumiri luminăția și luminosul ei frate mulțumesc maya, alexandra, gabriel, tușa vero,dana, cristi, și toți cei pe care am uitat să vă numesc acum, mulțumesc librarilor mei, editorilor mei, mulțumesc em și radu, oana și mulțumesc celei mai frumoase pisici care a trăit vreodată.
Mulțumesc și eu pentru bucuria autentică pe care am trăit-o atunci când, în sfârșit, m-am putut bucura de cartea ta. O aștept pe următoarea, pentru care știu că ar exista suficient material. Mulți ani frumoși înainte, cu bucurie și împlinire! <3
Şi eu îţi mulţumesc, psi. Îţi mulţumesc că ai venit în biblioteca mea şi aştept cu drag şi nerăbdare să mai soseşti şi-n altă carte, în oricât de multe cărţi.
Să crești mare, atât în casa mea cât și în casa lu’ mon frere există din plin loc pentru surorile prozei de pisică
mulțumesc, dana, chiar știu că te-ai bucurat nespus. <3 următoarea... om vedea, sănătoși să fim.
mulțumesc, vero. da, vocile noastre ar mai avea multe de spus. și aici mă refer și la a ta.
mulțam, katia. dacă nu aveți loc face fratele niște rafturi din paleți: și în casa mea este loc pentru multe alte cărți de-ale tale
Garantez că există loc! Ia să produc eu niște dovezi
chiar da! ia să vedem dovezi, kadia!