criptic- mai mult decât o carte

despre scrisul lui radu prodan aș putea spune multe, dar mai ales că nu îmi este necunoscut. m-am intersectat cu el în partitura pentru două suflete, pași și am admirat acolo sincronizarea celor doi autori- axel și em- modul aproape incredibil în care s-au împletit emoțiile, metaforele, trăirile celor doi autori, acel yin și yang literar în care, pe parcursul întregii cărți, ai senzația că povestea este scrisă de fapt de o singură persoană. cu toate acestea, pentru cititorul avizat, acela care știe că așa cum mâinile noastre au amprente și scriitura are, mâna lui radu se ”vede” în pași, se simte în liniile clare și fără echivoc, acelea pe care mi-am dorit și le-am regăsit în noul roman, criptic, o carte în care imaginația autorului se împletește cu o muncă de cercetare extrem, extrem de amănunțită și de profundă, ceea ce dă autenticitate și veridicitate întregii povești.

criptic este întrucâtva soră de raft magic siono cu propria mea carte, proză de pisică. au trecut împreună prin tipografie și au apărut la mică, foarte mică distanță una de celalaltă, la începutul lui martie, anul acesta. apar împreună chiar și pe afișele siono, cele de la bookfestul la care l-am întâlnit în sfârșit pe omul care a adus în panoplia siono acest thriller politic absolut impresionant. desigur, am fost tentată încă de atunci, de la apariție, să am această carte, am fost curioasă aidoma pisicii la vorbele cristinei, dar știam că ne vom vedea. nu știam că radu va fi cel care îmi va fi gazdă, moderator și oglindă la lansarea de duminica trecută, aveam să aflu mult mai târziu și pentru că înțeleg pe deplin asta, lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă.

așa că, după o magică, fabuloasă, minunată și perfectă zi de duminică (da, a fost multă lume la bookfest, poate prea gălăgie, sigur prea cald, dar cui îi pasă) m-am întors acasă cu criptic-ul cu autgraf în brațe, cu foamea de a citi ceva bun, cu convingerea lăuntrică că, la capătul întregii povești, o să rămân câteva clipe cu cartea în brațe, zâmbind, așa cum fac mereu cu cărțile pe care le iubesc. și așa a și fost, am plutit o vreme bună zâmbind.

pentru unii, scrierea lui radu poate părea ermetică și extrem de tehnică. documentarea minuțioasă și tratatele de neurologie se simt în roman și îi dau autenticitate și coloană puternică, însă întregul roman, care vine din sfera excelenței în scrierea cinematografică (abundă în descrieri și succesiuni de situații care lasă cititorul să vadă cât se poate de limpede, dar și să își imagineze cu propriile simțuri) este un echilibru perfect, un puzzle, un pixiedust care, odată injectat, de la primele cuvinte și de la primele pagini, fac cititorul dependent de intriga cărții și, mai mult, îl fac să se îndrăgostească de ea. scrierea este una alertă care îți dă senzația că te-ai urcat într-un bolid albastru care gonește prin întreaga poveste cu pedala de accelerație împinsă în podea. toate întâmplările se succed exact cu aceeași viteză și exact cu aceeași intensitate inclusiv scenele de tandrețe, de duioșie care dau o tușă caldă, foarte fină, decorului altminteri deloc blând. și nici nu ar putea fi altfel, vă reamintesc că vorbim despre un thriller politic și științific în care NSA și Big Pharma nu sunt metaforele roz, iar casa albă nu este un decor din turtă dulce din basme.

desigur că nu am să vă povestesc despre romanul în sine. nu e treaba mea. treaba mea este să admir scriitura bună, să mă adăp din ea chiar dacă, știu asta, este un registru eminamente masculin acolo. treaba mea este să vă spun că, citind, am rămas deseori cu ochii larg deschiși, că am simțit pe rând presiune, furie, eliberare, speranță, duioșie și în final multă recunoștință pentru că am ajuns să îl cunosc pe omul care a așezat această poveste pe hârtie. că sunt onorată și nespus de fericită pentru că am avut ocazia să citesc o poveste profund americană scrisă de un autor român. și că este atât de bine scrisă încât, dacă s-ar face un film din ea, scenaristul ar fi șomer. treaba mea este să vă spun că se scrie bine, cu nerv, alert și ferm în criptic și sunt tare curioasă încotro se îndreaptă acum scriitora lui radu pentru că de la pași la criptic sunt ani lumină, chiar dacă am avut senzația că am făcut doar un pas, pe o altă pagină.

personajele cărții sunt extrem de bine desenate, așa cum spuneam, arta scrierii cinematografice s-a așezat pe biroul lui radu și l-a vegheat când scria, dar ce mai voiam să vă spun este că am admirat grozav fațetele iubirii care întregesc povestea. pentru că în numele iubirii suntem capabili să inventăm, să respirăm, să trăim, să apărăm și să iubim mai departe, oricât de mult se răstoarnă lumea în jurul nostru.

nu este nevoie să mă credeți pe mine în tot ce vă spun. mergeți astăzi în cișmigiu la librăria humanitas să îl cunoașteți pe radu. o să fie și oana stroe acolo cu flăcările ei gemene, o să fie multă lumină și bucurie. și va fi și criptic și despre criptic negreșit.