matematica unei flori de salcâm

Scrisoare pe o floare de salcâm | Sweet & Saltydacă întrebi un poet despre felul în care scrie, despre modul în care i se nasc metaforele și muzica poeziei, o să vezi că va ocoli cu mare băgare de seamă un anume cuvânt: matematica.

în bagajul emoțiilor și trăirilor unei poezii, construită cu migală și infinită delicatețe, matematica este, la o primă vedere, o absență nerostită și aparent motivată, căci poetul îți va vorbi mai lesne despre chimia cuvintelor sale, despre catalizatorii și combustiile metaforelor lui, despre biologia irespirabilului din construcția unui poem, despre dinamica și mișcarea browniană a sunetului transpus în cuvânt, despre fizia cuantică a rimei și ritmului și chiar despre formele de relief ale silabelor, unele colțuroase, altele moi ca niște câmpuri veșnic verzi, care compun universul său poetic.

și totuși, chiar dacă el, poetul, nu spune, matematica poeziei răzbate din fiecare pagină în care te afunzi cu încântare. vezi găsi hiperbole de iubire, izocuante ale emoțiilor, nesfârșite șiruri și integrale ale cuvintelor printre versurile lui. vei găsi cu siguranță ecuații, unghiuri și logaritmi ai vieții, vei găsi mai ales, dacă privești cu mare atenție, rădăcina pătrată a sufletului, căci poetul știe, are iscusința și generozitatea de a lăsa acolo, în rădăcina, rădăcinii poeziei, însăși sufletul său. și, așa cum cercul este forma perfectului niciodată închis, infinit, așa este și poezia: rotundă, adâncă, profundă, în ciuda economiei cuvintelor care, în sonoritatea lor tainică, nasc ori aduc la suprafață, din sufletul poetului în sufletele noastre emoții, trăiri, necuvinte.

nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. o să vă demosntrez aceasta invitându-vă să citiți poezia cristinei cristea scrisoare pe o floare de salcâm, volum apărut anul trecut la editura în care m-am găsit și eu locul numit acasă de curând, cu proza de pisica (apărută sub aceeași magică baghetă a lui em sava, acest pescar de lună din literatura românească contemporană).

veți descoperi, sunt sigură de aceasta, în spatele fiecărei flori roz, nu doar delicatețe, cât un suflet puternic ancorat în magia cercului, un condei pe alocuri delicat și fragil, însetat de primăvară, de iubire și de cireșe, pe alocuri ascuțit, cu tușe puternice aidoma  asfințitului care ”miroase a praf de pușcă”.

poezia cristinei urmează perfecțiunea cercului, matematica excelenței, fiind uneori ermetic deschisă în puține cuvinte (cum este poezia renaștere), alteori coboară în cascade metaforice ample, hiperbole de trăiri care respectă cu sfințenie forma perfectă de rotund, această geometrie ce separă definitiv, categoric, poezia de sora ei mai măruntă, versificația. pentru că poezia pură din scrisorile cristinei este rotundă, se aude, se simte, se respiră, se gustă pe îndelete, ca esențele puternice, în doze mici, delicate. doar întâmplarea face ca micile bijuterii să aibă delicata culoare roz, în vizualul poeziei cristinei, tușele alternând când abia perceptibile, spre alb, când intense, puternice, ca întunecatele cești de cafea.

instinctiv, cu mare acuratețe, poezia cristinei atinge rotundul sacru (simplă adunare) ”renăscând/ în veșnicia ierbii”, șoptind, strigând toate acele emoții umane firești și atât de cunoscute nouă, construind tablouri de o uimitoare vigoare în ciuda filigranului metaforelor sale.

matematica poeziei cristinei se regăsește și în sunetul plin, profund, un alt ingredient indispensabil al poeziei pure și aproape că o poți auzi rostind, respirând, căutând și cântând în fiecare rimă și vers: este ritmul inimii sale ireversibil legată de frumos. poezia cristinei își trage rădăcinile din seva magdei isanoș, ca o demnă urmașă ce este, dar trece cu siguranță de granițele noastre până la finlandeza edith sodergran, cu care seamănă întrucâtva în expresivitate, simbolistică și în delicatețe. pentru că forma de cerc a poeziei pure nu are granițe, doar suflet. iar sufletul cristinei stă în miezul poeziilor sale.

”Obișnuiam să fiu o femeie
ca toate femeile lumii
care iubesc,
fac copii,
robotesc,
visând uneori
cu ochii spre stele,
îmbătrânesc
și apoi o iau de la capăt.
Obișnuiam să fiu o femeie
ca toate femeile lumii,
dar într-o zi mi-ai zâmbit
și de atunci
nimic nu a mai fost la fel.” n (destin poezie din volumul scrisoare pe o floare de salcâm.

fotografia am împrumutat-o tot de la em și mă retrag frumos să mai citesc o pagină, două de poezie. pe cristina o mai găsiți uneori și pe blogul ei, noi două așa ne-am cunoscut, din blog și din flori. gânduri de o clipă pe aceeași mare iubire: poezia.

 

 

 

6 thoughts on “matematica unei flori de salcâm”

  1. eu îți mulțumesc, cristina. rămăsesem datoare de anul trecut când mi-am fixat în mintea mea să aștept puțin și recenziile celorlalți. reașezată acum, în contextul deloc liniștit în care trăim, poezia ta e un liman de pace de care avem nevoie. e tot ce spun de vreo două săptămâni: lăsați metafora să ajungă la oameni, acum mai mult ca oricând.
    poezia mea favorită (și am să fur magie din ea) este hoțul de fluturi.

  2. Poezia Cristinei, este expresia sufleteasca, originala, naturala, vie, o autentica, profunda si magica formula de alchimie, expresie a sentimentului trairii din copilarie, ce rezoneaza dincolo de spatiu-timp precum o dulce si duioasa melodie.
    Merci pentru frumoasa si duioasa prezentare !

Comments are closed.

error: Content is protected !!