există oameni… tu

există oameni…. tu.

există oameni pe care nici măcar nu trebuie să-i vezi ca să te recunoști în ei, acasă.

există oameni alături de care ești tu însuți, așa cum sunt corăbiile în porturi și pe ape, fragile și deloc temătoare înaintea furtunilor cărora știu deja că le vor supraviețui, ajungând din nou… acasă numai ca să plece iarăși.

există oameni pentru care ai desena în nopțile de smoală lumini fără să ceri nimic în schimb, fără să chemi, doar ca să știe că ești acolo. așa cum și știu. nu ai promis, dar ești.

există oameni pentru care primăvara se naște deodată cu ei. tu știi, ei știu și în singura îmbrățișare din an care contează, vă regăsiți acolo. și timpul nici nu contează.

există oameni cu care împarți ceva aparte și special. oricât de departe ați fi,  nu contează. e de-ajuns și este o bătaie de inimă.

există oameni…. tu. de atâția ani, tu. și de-ar fi s-o iau de la capăt, știu că te-aș regăsi întreagă, cu aceleași cuvinte, cu aceeași căldură, cu aceeași prospețime. și nu, niciodată nu mi-e dor de tine pentru că tu ești aici, acasă, în inima mea. mulțumesc pentru că aștept iar să se nască ziua ta și să îți spun… mulțumesc, la mulți ani!

și dacă astăzi nu am mai avut răbdare este numai pentru că iarna aceasta specială și rotundă din inima mea, decorul acesta fabulos și atât de alb, cerul acesta aproape ireal și irepetabil, albastru, îmi amintesc de tine. niciodată nu a fost iarna mai frumoasă vreodată ca astăzi, ca tine… ”ori încotro vei merge și oricum îți va fi, rău sau bine, niciodată, în clipa în care mă vei chema și vei crede că ai nevoie de mine cu tot dinadinsul, nu mă vei găsi cu inima zăvorâtă, niciodată” (hermann hesse)

există oameni… tu.