ana. o poveste de dincolo de timp. un nume, un chip, un fir nevăzut ce leagă rădăcina firii și o întoarcere pe ulițele copilăriei. cea de-a doua carte a lui em sava pe care o cunosc de pe vremea poveștilor lui ella. și o editură, siono, care ne-a intrigat cu (ne) apariția ei în toamnă, pe când sonda adâncurile din patimile scriitorilor mai mari sau mai mici care suntem, dar la fel de adânc bântuiți de cuvinte, prin toamna trecută.
ana. bunica lui em. sau a mea, sau a ta, icoana amintirilor legate cu levănțică de tinda casei unde mai dorm cuminți povești cu tâlc, cu înțelesuri aparte pe care le descifrezi abia, abia, cu sfiala aceea cu care deschideam în copilărie cuferele de zestre ale bunicilor noastre.
ana din sava transilvană, de sub umbra marelui cluj napoca, cea de la care am aflat mai târziu că și-a luat numele literar doamna cu sare și zahăr a cuvintelor noastre, pe care am regăsit-o între coperțile alte cărți, anul trecut, fix în același calendaristic februarie, într-un duet de pași de iubire. iar cartea de acum tot despre iubire este, despre iubirea de bunica în brațele căreia și-a deslușit primii pași autoarea noastră. ca noi toți de altfel, ca noi toți cei norocoși să fi crescut sub umbra copacilor trainici și buni care ne sunt bunicii.
ana. o poveste de iubire față de rădăcinile noastre și o impresionantă declarație de iubire față de graiul ardelenesc, ceea ce poate face dificilă lecturarea cărții pentru unii dintre noi. nu a fost cazul la mine, chiar dacă m-am născut și trăiesc la poarta de sud a transilvaniei. ana. chipul și dorul bunicii închis cu toată iubirea, a definitivă rămânere în cuvânt. pentru că ana poate avea orice nume și orice chip zidit în amintirile copilăriilor noastre, iar emoțiile pe care le trăim, ca și cititori ai cărții, sunt acelea iscate de copilăriile noastre, de amintirile mersului la câmp, de zilele de copt și gătit, de zilele de mers la biserică și hodină, de rosturi și locuri pe care graba de-acum poate că le-a dat deoparte.
cine ești? ce faci? de unde vii? rădăcina mea este ana. așa este firesc, așa este firul vieții. venim pe pământul acesta în brațele mamei, dar fiecare femeie știe că în adâncul ei poartă cu sine o maria, o ana și o zamfira, trăirile, chipurile, iubirile, simțămintele femeilor de dinainte de timp. fiecare femeie știe (sau ar trebui să știe) că poartă cu sine amprenta bunicii, a străbunicii și a mamei, fără nicio urmă de îndoială. iar rolul bunicii, al anei, este acela de a da mai departe poveștile trecutului către nepoata care le va spune la rândul ei, iar și iar, pe roata nevăzută a timpului.
știam de la em că scrie o nouă carte. știam totodată despre legătura puternică dintre ea și bunica ei, ana, de aceea, când am citit această carte dedicată de em familiei sale am zâmbit cu drag și i-am mulțumit în gând pentru umbra bunicii mele care m-a însoțit în fiecare pagină. mi-am amintit de maria mea și de maria de dinaintea mariei mele, de poveștile spuse sfios, șoptit și abia în anii din urmă despre cum s-au topit averile și pământurile, despre marea foamete și războaie, despre atât de multe încă din cele pe care bunii mei le-au trăit și nu ni le-au spus decât atunci când au știut că le vom putea înțelege. în vremea copilăriei ne-au dat numai iubirea și lumina din povești, datinile și rosturile pe care le-au știut și le-au preluat de la cei de dinainte.
ana. em sava de pe dealurile savei. bunica. și atât de multă iubire. de rădăcină, de grai, de literă. îți mulțumesc! <3
Acum știu și mai mult ca nu voi scrie niciodată recenzia unei cărți. Ana este exact asa cum ai spus: copilăria minunata pe care ne-au oferit-o bunicile noastre, ferindu-se, atât cât au putut, de uratul unei lumi pe care ele l-au cunoscut atât de bine…
Cartea scrisă de Em nu putea fi altfel decât minunată.
Răzbate atât de multă iubire din cuvintele tale încât mi-au dat lacrimile. Mulțumesc pentru emoția pură pe care mi-ai transmis-o, Pisic!
Să-ți fie zilele luminoase! Încă mai aștept ca și cuvintele tale să fie prinse între coperți.
da, draga mea, mi-am amintit citind duminică de bunica mea, de poveștile ei, de bunica soțului meu a cărei poveste de viață a fost și mai fabuloasă. au trăit vremuri grele, dar nu și-au pierdut lumina. <3
da, dana, chiar este minunată. cât despre poveștile mele… a veni și vremea lor cândva.
Ce frumos curg cuvintele de drag aici la tine!
Să ştii că îmi doresc mult să am cartea ta cu semnătură pe prima pagină.
dacă va fi să fie, promit potecuță că pun și semnătura pe pagină. cu drag o să fac asta!
Îți mulțumesc cu soare dintr-o iarnă pe care ai iubi-o, atât de curată și albă se așterne dincolo de geamurile mele. Mărturisesc că am citit dimineață recenzia și am revenit acum și iar am citit. Bunica iubea cărțile și cu siguranță ar fi fost fericită să o îmbrățișeze pe aceasta. M-ar fi privit cu albastrul acela elegant și dulce și ar fi fost fericită. Nu pentru ea, pentru mine, pentru că am reușit (mărturisesc, cu greu) să pricep și să descopăr viața aceea închisă bine între copertele altui secol. Scriind am uitat că e vorba de familia mea, de rădăcinile mele, am urmat cuminte destinul personajelor și m-am mirat că au fost tineri și au iubit și au fost nebuni de frumusețea vârstei, apoi că au suferit și că umbrele războiului ori ale altor vitregii au mai spurcat albastrul senin. Te îmbrățișez Psi pentru că azi „Ana” a poposit la tine și ai primit-o ardelenește, cu dragoste pentru ea și pentru mine.
O tesatura plina de emotii. Imi pot da seama cumva cum este cartea!
Multumesc, draga Psi pentru toata aceasta frumusete a cuvintelor si a cararilor deschise aici!
O primavara frumoasa sa ai!
apropo de bunici, em, a mea avea încă, până la sfârșitul vieții o teamă cumplită de război. zicea că, dacă s-ar isca iarăși, ne-ar face cu mâinile ei ascunziș în pădure și ne-ar ascunde pe toți, copii și nepoți acolo și ne-ar hrăni ea. ca în vremea foametei când pleca în inima nopții în regat să schimbe cartofii pe grâu.
este fascinant cum femeile acestea și-au păstrat mereu seninul în ochi și iubirea și asta le-a făcut și mai puternice. și, mă gândesc acum, sunt tare recunoscătoare că îi semăn atât de mult. astăzi mi-e dor de ea.
suzana, sper să îți iște emoții și amintiri frumoase.
O superba recenzie, a unei autoare geniale, iubitoare de traditii culturale, pastratoare în suflet de valorile radacinilor naturale, reale, originale, nemuritoare, mostenire genetica autentica, pe care o admir înca de la primii ‘pasi’ facuti prin casuta ei virtuala, descoperind pas cu pas, comorile tainice ale cuvintelor izvorâte dintr-o inima de român autentic, care, prin aceasta opera literara a construit o naveta spatiala paradoxala, prin care cititorul iubitor de folclor are posibilitatea sa calatoreasca si sa poposeasca imaginar în inima Ardealului de altadata, traind alaturi de autoare emotiile si sentimentele vremurilor de altadata.
Merci voua, tuturor Femeilor adevarate, iubitoare de arta, cultura, traditii, viata, originalitate si autenticitate româneasca. Binecuvântarile cerului si pamântului sa va umple inima si faptura de valori originale, nepretuite, nepieritoare, adevarate, absolute, atemporale ale Cuvântului Vietii.
O primavara sublima, învesmântata în Lumina Divina, draga psi !
mulțumesc de urări, iosif. și de vizită. să te găsească primăvara cu lumină și senin!