anului care este, anului care a fost… gânduri.
imediat ce am schimbat ultimele două cifre ale anului care este, parcă iarna s-a trezit din somn și s-a pus grăbită pe treabă. după două zile cu 13 grade sub zero, zăpada se întinde lacomă peste toate. e aproape ireal și este clar de poveste. și, cum sărbătorile aproape că au trecut, să țesem gânduri noi pentru anul care este și să zâmbim anului care a fost. rezoluții? parcă îmi plac mai mult obiectivele și parcă îmi place mai mult de o vreme să las o poartă larg deschisă spre flexibilitate, spre adaptare….
printre puținii care mai treceți pe-aici, știți că am cochetat la un moment dat cu ideea unui manuscris publicabil, ba chiar că a și existat un accept de la o editură, asta cu condiția ca eu să îmi fac (singură) selecția. ceea ce, din punctul de vedere al omului care pur și simplu scrie, mi se pare cam greu, eu cred în obiectivitatea editorului, în ochiul de deasupra și nu din sufletul scrierii. facem o paranteză și ne lăudăm cu… ana, o carte pe care și eu o aștept cu oarece emoții, asta după ce pași a fost pentru mine o reală bucurie și încântare scriitoricească. așaaaa, închidem paranteza și vorbim mai departe: manuscrisul zace bine, mersi într-un colț de calculator cu un ditamai praful pe el pentru că anului care a trecut, cuvântul de ordine i-a fost cu totul altul: prezență.
cumva, dacă privesc în urmă despre prezență a fost vorba în multe dintre cele petrecute în acest an deja trecut de aproape 10 zile, prezența mea în viața mea, dar și așezatul acela lângă oamenii care contează și ascultatul. să stai și să taci, să asculți și să asculți și să asculți, eventual să întrebi doar ca să fii sigur că înțelegi și să nu spui nimic, să fii acolo cu toată ființa și cu toate simțurile. a fost provocator, uneori extenuant, uneori revelator și mi-a vorbit mult despre mine. să fii prezent lângă celălalt când nu ești prezent în tine însuți, iată o dilemă frumoasă, nu-i așa? e posibil? eu zic că nu. 
cel de-al doilea cuvânt al anului trecut a fost- și chiar mă surprinde asta- creația. și mă surprinde pentru că am scris mult, mult mai puțin decât în anii trecuți, aș spune că aproape nu am scris nimic, însă creația și-a găsit iar și iar alte forme de exprimare, poate că unele simple cum ar fi o banală prăjitură, dar nu mai puțin speciale pentru mine.
ce va fi în anul care vine? habar nu am. dar am ales și aleg să mă bucur de fiecare emoție, de fiecare om întâlnit, de fiecare întâmplare și zi. aleg să aduc din urmă prezența lui 2019 și prosperitatea lui 2018 și să merg mai departe pe drumul meu.
cum a fost și cum este la voi?
Cum a fost? Fără obiective, fără liste, fără palnificări mărețe…
Le-am primit pe toate așa cum au venit, m-am și revoltat uneori, am avut și momente de liniște, calm, frumos, bucurie. Cu de toate a fost anul care a trecut și sper ca acesta să-mi aducă mai multă claritate, mai multă organizare (ceea ce știi că apreciez mult la tine), senin și pace în suflet, armonie.
Va fi bine, asta cred, mai bine…
Să ți se împlinească tot ce îți dorești și încă ceva pe deasupra, Pisic! <3
Eu tot mai sper că manuscrisul ăla va ieşi de la tipar cumva. Nu e drept să nu…
revolta este bună, dana, de multe ori este un catalizator foarte bun. cât despre organizarea mea, știi vorba aceea ”cine zice, la e”? ia uită-te puțin la tine și vezi ce ai organizat în viața și în jurul tău. posibil să vezi la mine ceea ce tu ai deja din plin.
și nu ar strica niște planuri, niște repere. nu mărețe, dar… de suflet, așa.
dacă voi găsi acel editor potrivit, potecuță, poate că va fi. o carte nu validează potențialul meu creativ, acela pe care mi-l cunosc acum și nici statutul de ”scriitor” poate doar pe acela de ”scriitor publicat” așezat pe un raft prăfuit, dar asta deja nu este o prioritate pentru mine și cred că niciodată nu a fost. nu am scris pentru recunoaștere ci din durere, o durere transformată în altceva, mult mai profund, iar blogul acesta este o formă de publicare deja, de atâția ani.
nu spun niciodată, spun doar că momentan nu caut nimic și nici nu aștept nimic. nici măcar nu mai lucrez la roman și asta nu de ieri, de azi ci de luni întregi. și nu îmi lipsește.
Cum a fost? 2019 a fost o apă, a curs cum și pe unde a vrut el și cred că devin din ce în ce mai bună în a mă lăsa dusă, îmi stabilesc niște obiective dar arar mai au forma fixa, rezoluțiile mele nu mai sunt de forma să fac asta sau cealaltă ci să mă simt : liberă, împlinită, în echilibru etc și să accept să exista mai multe drumuri care duc la starea respectivă și că unul lent și poate mai lung te duce fericit în același loc în care te duce unul pieptiș și încrâncenat.
Cum o să fie? 2020 o să fie acasă, fie că asta înseamnă un loc în spațiu, un loc în mine însămi sau sufletele altor oameni, în 2020 o să fiu acasă, în locurile cărora le aparțin, care mă completează și pe care le întregesc.
… de suflet sunt, dar le țin ascunse până s-or împlini.
Cât despre organizare, e drept că nu sunt o împrăștiată, dar nici nu-mi planific fiecare pas, fiecare minut.
Am eu o problemă, uneori, cu trecerea timpului parcă în zadar…
hai că a fost frumos 2019, mihaela, per ansamblu, eu așa zic. apreciez flexibilitatea și relaxarea ta (poate pentru că le-am exersat și eu). a te bucura pur și simplu de călătorie, iată un obiectiv foarte fain. și de ”acasă”.
păi, dana, nici eu nu îmi planific totul la secundă și minut, dimpotrivă, mai tergiversez unele, altele, mă fac că nu le văd până îmi răsar în față. dar timpul trece cu folos, cred eu, chiar dacă acel folos nu e foarte limpede la început.
Pentru mine anul 2019 a fost ca un vartej care m-a purtat printre tristeti si lectii noi si reluari de activitati dorite. M-a transformat cumva si chiar daca de fel sunt o fire optimista, acum mai mult ca oricand inteleg ca fiecare eveniment are sensul lui si ca e musai sa pricep asta, ca sa nu dau cu oistea in gard!
Cred ca esti un om care intelege perfect sensul acestor cuvinte, ca altfel cred nu se asterneau asa…
Si poate ca acea carte mai asteapta ceva de la tine, motivul ascuns, pe care poate e nevoie sa-l descoperi, inainte de a izvori spre lume. E doar un gand care nu stiu de ce s-a asternut asa, dar poate ca stii tu!
Iti urez ca noul an sa-ti fie cu sanatate, bucurii si poate revelatii, chiar daca suna ciudat, dar e un cuvant care cred ca este inceputul tuturor descoperirilor!
Imbratisez cu drag!
da, suzana, înțeleg ce spui și înțeleg și sensul revelațiilor. le am de o vreme, de când tot lucrez cu mine și este minunat așa. fiecare lucru, fiecare întâmplare poate ascunde un semn, un sens, de aceea am și spus că nu forțez cartea, n-o aștept, dar o accept așa cum este: posibilă la modul incert. se va întâmpla cândva, cumva…