ninge. și știu că știți deja, port iarna aceasta nouă din ferestre cu bucuria aceea copilărească pe care o am. ninge. de câteva zile mă tot gândesc la o poveste de crăciun, la primeniri și dulciuri, la brad și podoabe, dar mai cu seamă la scris. undeva, în inima mea, ninge cu povești de crăciun, unele despre heimkommen, unele despre iubire, viață… și crăciun. ninge.
la fereastra mea râde o plăntuță de piper. e fragilă dar plină de sevă, așa cum sunt toate plantele care se știu iubite, își au ele un loc al lor în suflete și în case. dar în inima mea trăiește și zăpada, cum altfel, căci sunt una dintre fiicele lui crăciun. 
da, o să fac acum o mărturisire, unii dintre voi știți deja, alții poate că veți afla de-acum, sunt născută de-un crăciun. n-am să vă spun și care, cel de rit vechi sau nou ori anul, este prea puțin important asta, dar m-am născut într-o noapte cu geruri, colinde și zăpezi care mi s-au lipit pentru totdeauna de suflet. cel puțin așa îmi explic eu iubirea aceasta mare, de copil mereu treaz și însetat de magie.
ninge. pe o pagină albă se-așează iarna sufletului meu din nou. este magică, copilărească, nouă și totuși atât de bine cunoscută mie. și mă întreb dacă nu cumva ar trebui să ciulesc urechile, să ascult poveștile iernii și să le dau mai departe. ori, poate și asta, să aduc mirosul de turtă dulce în casă, de brad și de mirodenii, de stollen… în fond toate sunt numai povești de iubire, nu-i așa?
ninge. mi-e bine. mi-e binevenită iarna aceasta nouă, ca un căuș de lumină. și cred că da, am să vă povestesc până la crăciun… una, alta… cine știe? oriunde vă duc gândurile, oriîncotro vă grăbește viața, bucurați-vă de zăpadă, de iarnă… este doar un anotimp alb, unul de iubire.
Să-ţi fie bine-n toată iarna asta şi-n cele ce vor urma. Şi să ne spui poveşti, dintre cele cum ştii numai tu să spui.
chiar mă bate gândul, potecuță, de niște povești copilărești și dulci ca o turtiță. cumva, poate nu știu eu bine, am senzația că am uitat să ne bucurăm- om fi prea grăbiți- de iarnă, de viață, de povești. și-ar cam fi cazul să ni le reamintim. sau să ni le inventăm.
Abia aștept poveștile tale.
Chiar mă gândeam acum că nu am mai auzit de multă vreme povești, spuse, dacă se poate, la gura sobei, cu luminile stinse, să lumineze doar flăcările ce își mai strecoară razele prin micile crăpături ale plitei, sau poate prin gura sobei, lăsată înadins deschisă.
daaa, fix așa mugur, cu luminile stinse și toată copilăria în ochi.
A sosit în sfârșit și zăpada pe care atât ai asteptat-o.
Acum voi avea de făcut calcule și de ghicit o zi anume pe care ai ținut-o atât de mult secretă.
Să-ți fie iarna de poveste, Pisic!
Să ne scrii povești așa cum numai tu știi. ❤
Iubirea autentica, adevarata, e alba si stralucitoare, e imaculata. E sentimentul pur din basme cu; “a fost odata…” cu cei sapte pitici si cu o Alba ca Zapada !
O iarna magica de poveste, draga psi !
păi tot secretă este și acum, dana. pentru că mă feresc de urări aiurea, stereotipe și lipsite de noimă, așa cum vezi de multe ori pe feisbuc. da, știu, sunt cam capră și pretențioasă cu urările: prefer să mă lipsesc de ele.
și-n albul curat, imaculat și-atât de ireal, iosif, copilul interior se trezește și râde în noi. ce magie!
iarna îmi este întotdeauna magică, specială, aproape. sunt mai acut copil în iarnă și mai aproape de mirare, de mine, de iubire ca în orice alt anotimp.