fabulă

un topinambur și-un calocedrus pe-nserat,
pe când privesc cumva dejalnic norii,
în așteptarea somnului rotund, curat,
s-au pus la sfat.

cu glasul naivoriu, ca de fantasmason,
porni topinamburul candid o tiradă,
lacrimatur, injectactil ca un bufon
rosti afon:

– eu sunt un iarnavigator în lume,
cel mai poftit, cel mai iubit din toate,
de neînlocuit între legume,
pe bune!

ca mine altu-n gusturi nu-i, se știe,
dulceața mea de simți, ce dramaticuri!
eu sunt, o lume, o întreagă poezie!
vai, mie!

în colțul lui întunecat, cu tușe amaride
biet calocedrus îl privea amiazadarnic
și-n sinea lui, așa părea că râde
precum un gâde.

de-atâta laudă rostită de pseudocartof,
unul mărunt, abia văzut de sus
l-ar fi strivit atât de simplu un pantof,
pe filozof.

se încruntă crengirofar bătrânul cedru
cu flamurături reci pe la încheietură
căci fructele-i amare, cu gust negru
mureau în codru.

-au ce ai tu, biet nap porcesc în vine
de te culeg, de te gătesc atâta,
privindu-te așa sfrijit îți jur că-mi vine
să dau în tine!

să te cufund pe dată în saltimbăutură,
să te arunc în ghena cea spurcată
căci unde s-a văzut și-o spun cu ură
atâta alintătură?

chem noaptea să ne judece și luna,
au cum te pui cu cedrii cei mai falnici
tu o legumă azi și totdeauna
faci pe nebuna.

trecu un om prin noaptea asta rece. era flămând și de la saltimbăutură, mergea dejalnic, parcă gârbovit. și părea mic. ca niște flamurături îi erau pe coapse, pulpanele-amaride ale hainei vechi și pe-al său chip, uitat de timp și naivoriu luceau ca două stele reci, doi ochi, injectactil,  de un căprui sutbil. și cum mergea așa, amiazadarnic, cu foamea grea în pântecele supt și-abrupt, zări ca-ntr-un fantasmason pe bietul nap ieșit din rând de indignarea crasă. să-l ia acasă… pe topinambur? nu-i cam lacrimatur? îl pipăi cu degete flămânde și-l tot privi mirat, preț de o clipă, apoi privi  rotindu-se în jur, atent ca un crengirofar, cât mâna lungă și uscată dosi leguma într-un buzunar. din celălalt i se iți pe dată, cu urmele-i de sânge-n dramaticuri și coada lungă, un topor.

pe cerul nopții trece luna, biet iarnavigator îndepărtat, privind înspre pământul rușinat. și înnoptat. și vede fata argintie o lucire de foc stingher în taina nopții. se-apropie și… ce să fie? ia, bietul calocedrus se topea sub limbi de foc. deasupra lui, în mâini de om, topinamburul descojit și mărunțit, mi se prăjea.

morala fabulei? o veți găsi, sunt sigură, pe dată, într-o duzină de cuvinte inventate… pentru joacă.

autorii morali ai faptei sunt mihaela și vladen, iar din joaca noastră nu putea să lipsească maestra textelor scurte, tușa vero. și, new entry in town… miruna.