așa cum am mai zis pe ici pe colo, înainte să dea năvală sărbătorile de iarnă (fără zăpadă ) printre bucuriile zilelor libere pe care le-am avut de umplut, la loc de mare cinste a fost ceea ce numesc eu ”maratonul de citit”. un maraton care are pe undeva, prin ițele unei lungi și dragi prietenii, un autor moral drag mie: tușa vero pe care o aștept cuminte să termine de tradus sanderson, arhivele de furtună, la care vom adăuga- sper-demon cycle volumul al patrulea, pentru că cel de-al cincelea încă mai are proaspătă cerneala pe el.
și pentru că repetiția este mama înțelepciunii, am să mai spun o dată că, atunci când vine vorba despre traducerea unei cărți, am apreciat seriile lăsate pe mâna aceluiași traducător. așa au făcut cei de la nemira cu GoT și, se pare, așa va fi și seria demon, cel puțin primele trei volume fiind deja tălmăcite de tușa vero, al cărei scris și tradus îmi este cunoscut destul de bine, zic eu. o recunoști pe tușa vero dincolo de filele cărților traduse de ea, dacă ai avut vreodată curiozitatea să citești propria ei carte, floarea de loldilal, căreia sper să i se adauge anul acesta încă un volum de povești, ori scrierile de pe blogurile ei. revenind la traduceri, motivul pentru care eu cred că este importantă continuitatea ține de cursivitate, de amprenta pe care o lăsăm fiecare dintre noi în ceea ce facem, una poate subtilă, dar deloc ignorabilă atunci când te-afunzi în lectură. nu știu cum este la alții, dar eu am simțit micile diferențe la mistborn (și vom avea curând recenzia ultimului volum, apărut tot în toamnă) iar prin comparație, cele trei volume din demon au curs mult mai liniar, așa că nutresc speranțe, chiar dacă știu ce muncă titanică se ascunde în spatele bucuriei mele de a citi. cumva, ca și ceilalți autori de fantasy, și brett are o poftă teribilă de scris, una care naște multe sute de pagini de întâmplări care mai de care mai captivante.
revenind la demon cycle, așa cum spunea deja și peter v brett, seria ar cuprinde cinci volume: omul pictat, sulița deșertului și războiul la lumina zilei, apărute deja la editura nemira la care se adaugă the skull throne apărută în 2015 și the core, apărută anul trecut, pe care, așa cum spuneam, le aștept traduse cât mai repede posibil. demon cycle este o serie mai puțin cunoscută, dacă ne raportăm la succesul GoT (mare parte datorat ecranizării sale, cred eu) dar nu mai puțin frumoasă, pentru că și lumea văzută prin poveștile lui brett are ingrediente care te fac să vrei să citești mai mult și mai mult, răsturnări de situație și explozii de imaginație: demoni ai vântului sau ai lemnului, demonii minții care te duc cu gândul la o excelentă cunoaștere a psihologiei umane, personaje care, mergând pe firul narațiunii, sunt puse să aleagă o cale sau alta: glifarea, trădarea, asumarea rolului pe care îl conturează ceilalți, iubirea, fuga, lupta, mai cu seamă lupta într-o lume care a uitat că are toate resursele pentru a lupta și a câștiga.
ceea ce este deosebit la întreaga serie demon ori mi-a plăcut mie foarte mult, este împletirea speranței cu fiecare dintre acțiunile personajelor cărții, fie că vorbim de arlen, de renna, de leesha, de jardir, de rojer sau de inevera, personaje ale căror alegeri conturează destine care se întrepătrund, într-o lume în care, la adăpostul întunericului, demonii stăpânesc totul. și peste toate, situații limită care silesc personajele să facă alegeri. vor fi oare alegerile potrivite? vor fi cele mai bune alegeri? eu aș spune că da.
ce mi-a mai plăcut foarte mult la cele trei volume pe care le-am citit este alternanța prezent-trecut pe care o face brett, amintind cititorului de câte ori este nevoie că marile alegeri se nasc în momente de cumpănă: arlen a ales în clipa în care și-a văzut mama ucisă de demoni, leesha a ales în momentul în care a fost rănită de o minciună, inevera a fost aleasă de zarurile dama’ting, iar jardir a ales în clipa în care, ca nie’sharum, știa că la șirul pentru terci există doar două locuri: primul sau ultimul. și peste toate, iar și iar, întrebarea: cine este izbăvitorului? cine, dintre cei doi care ating cel mai mult cunoașterea miezingilor (sau alagai) este de fapt cel așteptat să aducă liniștea în noapte? va fi arlen bales? va fi ahmann asu hoshkamin am’ jardir? sunt întrebări la care peter v brett ne răspunde pagină cu pagină, ridicând însă alte și alte întrebări. narațiunea din demon este extrem de vizuală și de alertă, ceea ce o face și mai ademenitoare, astfel încât cu greu îți dai seama când au trecut două sute de pagini, iar brett are permanent grijă de personajele lui, le arată noi și noi fațete ale personalității, stârnind simpatia ori antipatia într-un mod care amintește de dualitatea umană a lui herman hesse. (pagini întregi m-am întrebat în sinea mea dacă îmi doresc ca izbăvitorul să fie jardir, pe care zarurile ineverei îl ridicau tot mai sus sau dacă îmi doresc ca acesta să fie arlen, care se zburlea de fiecare dată când era numit așa de cei din văiuga tăietorului). construcția aceasta pe două planuri, nord și sud, ori perechile jardir-inevera și arlen-leesha care ajung în esență la aceeași cunoaștere și au țeluri atât de comune face parte din farmecul acestei povești care se complică și mai mult atunci când arlen se căsătorește cu promisa lui din copilărie, renna, iar leesha îl întâlnește pe shar’dama ka. o răsturnare de echilibru deloc forțată, extrem de bine conturată și regizată de autor, care naște războiul la lumina zilei, unul adăugat celui din noapte.
și încă ceva, înainte de a vă invita la lectură: povestea lui brett amintește de suficient de multe ori de o vreme în care omenirea stăpânea nu doar pământul, ci și cunoașterea, ambele pierdute acum. o ipoteză îndrăzneață și cu atât mai frumoasă cu cât, pas cu pas, oamenii par să găsească nu doar speranță acolo unde era resemnare și teamă, ci și cunoștințe pe care le crezuseră iremediabil pierdute: știința glifării, a armelor, resurse care îi obligă pe prinții demonilor să își riște viețile pe pământ. ei, sună tentant? eu aș zice că foarte, iar vocile celor care au citit deja volumul patru al seriei spun că acesta câștigă mult în profunzime, în amplitudine. ceea ce sper să descopăr și singură, cât mai curând.
update: găsiți seria demon la promoție luna aceasta, la editura nemira
Grişka a stat lângă laptop cât am citit recenzia. I-a plăcut şi lui, s-a dus încântat la culcare.
Recenzia mi-a plăcut şi mie, invitându-mă la lectură, dar nu sunt familiarizată cu genul… (ştiu că am mai spus-o), însă îmi place tare mult să-ți aflu părerile, să-ți descopăr încântarea. Spor la citit, scris şi recenzat, pisic!
M-ai incitat la lectură cu atât mai mult cu cât nu știam că aceste cărți au fost traduse de Vero, iarîn afară de asta sunt amator de SF.
Recenzia ta mi-a adus în minte (de ce oare?) stilul în care își scria cândva Marin Sorescu recenziile sale. Atractiv, dar fără să dezvăluie mai mult decât trebuie, taman cât să te incite la lectură.
Mulțumesc, Psi!
oare grișka o fi simțit că maya a stat în brațele mele cât am scris, vero? brett e diferit de martin, de asimov, de herbert, de sanderson, de mulți alții, dar mi-a plăcut mult pentru emoțiile pe care le iscă atât de ușor în cititor. teribi!
dana, nu e nimic diferit de ceea ce scrie tușa vero însăși ori de căutătorii mei de lut, de sturmkaiserin… dacă ți-au plăcut bucățile astea, sigur ți-ar plăcea genul fantasy, poate nu neapărat GoT să zicem (deși ca scriere nu-l pot nega pe martin și valoarea lui, serialul e altă poveste) dar demon… e un soi de basm pentru copii mari. lung basm, ce-i drept.
de ce știam că-ți place sf, mugur? oare când mi-ai mai spus ori am citit? tușa vero a tradus sanderson- atât calea regilor, cât și vreo două volume din născuți în ceață, jocurile foamei, dosarele dresden, astea așa, la prima suflare. și chiar, trebuie să fac recenzie și la dosare!
uff, mugur, eu timpul de scris, de citit și de tricotat mi-l fac. am învățat să mi-l fac cu încăpățânare: dimineața, trezit mai devreme, seara, renunțat la tv și alte lucruri, iar de sărbători sau la sfârșit de săptămână, duminica cel puțin, citesc ca flămânda. eu sunt o fire mai puțin sociabilă așa că mereu voi accepta o carte unei ”ieșeli” cu amici.
cât depsre recenzie, părerea mea este că are scopul de a da gust lecturii. a povesti firul narațiunii seamănă mai degrabă- în mintea mea- a rezumat.
Poate că Grişka a simţit, psi.
El şi Maya seamănă atât de bine! Uneori, când derulez mai în grabă postările de pe facebook, mă trezesc cu câte o poză de a ei în faţă şi am în prima clipă impresia că e Grişka, sau mă-ntreb de ce poza îmi e, în acelaşi timp, cunoscută şi necunoscută.
pentru că tu mi-ai zis cândva să fac loc… tu și diana mi-ați zis, vero. și poate că așa a trebuit să fie.
Nu ştiu de ce, dar am o reţinere când vine vorba de genul ăsta. Mă tem că nu-s în stare să pătrund subiectul, să înţeleg. Mda, de mine se pare că mă feresc.
m-ai făcut să zâmbesc potecuță! ce să nu înțelegi? genul harry potter, trilogia inelelor, cronicile din narnia? cam asta e baza. nu-i nimic cu robotică, cu inginerii și mecanisme, cu calcule precise, traiectorii stelare și altele. finalmente e tot scriere miltoniană- ca toată literatura de altfel, a lui brett mult de tot pe senzorial.
Foarte tare recenzia! Mă incită spre carte, deși nu știu dacă e neapărat genul meu.
Întrebare: unde găsești tu cărțile traduse de tușa vero (preiau modul tău de adresare)?
la editurile unde au fost publicate, em. seria demonilor lui brett este la editura nemira, de pildă. sanderson este la palladin (arhivele de furtună) și trei (născuții în ceață), jocurile foamei au apărut la nemira și dosarele dresden (e un fel de fantasy polițist cu un vrăjitor relativ tăntălău) la final chapter.
Demonii lui “tusa vero” sunt subordonati altor demoni, mult mai subtili, mascati si îmbracati arlechini, papusari cu nume si inteligenta de delfini , pisici si câini…
demonii tușei vero, iosif, sunt grișka și chițurina.
Ma îndoiesc ca pisicile, sau orice alte mamifere pot fi demoni, pentru omul inteligent, stapânul pamântului, apelor si atmosferei, cu tot ce exista vizibil, fizic, perceptibil cu simturile din dotare…
demoni nu, dar vorba lui tolle, pot fi zenmasters!
Am un respect, o admirație deosebită pentru cei care pot să traducă bine o carte. Îmi amintesc de nesfârsitele SFuri citite în tinerețe. Nu stiu unde si de ce m-am oprit pe genul ăsta.
Dar seria GOT ai citit-o, ai văzut si filmele? Când văd cât sunt de groase știu că nu voi birui și că trebuie să prioritizez. Deși mi-ar plăcea și mie să mă mai pierd în lumi de basm.
și eu am mare respect pentru traducători, hapi. și am conștientizat cât de greu este când a tradus tușa vero, calea regilor (sunt o grămadă de cuvinte inventate acolo). GoT am citit-o, nu am răbdare să văd filmele (care sunt mult înaintea cărților, iar martin a tot amânat și răs-amânat continuarea seriei). sunt cititor declarat și pătimaș, ador să mă cufund uitând de tot și de toate, în cărți. dar e nevoie de timp pentru asta, chit că eu rod 800 de pagini într-o zi. e un timp pe care eu mi-l dăruiesc, pot face asta, știu.