tăcerea din cireși…. să vă ajungă. de-o iunie și-un asfințit de mai.
nu ştiu să fiu altfel decât sunt: un trecător prin lumea aceasta ce îşi poartă sufletul bandajat într-un cuvânt.
nu vreau să fiu altfel decât sunt: doi ochi mari ce caută prin lumea aceasta frumosul fără de care nu poate trăi.
nu înţeleg rostul dimineţilor care nu au tivite în ele semnele de cerneală pe care le dăruiesc apoi la răspântii, cântec neauzit, neştiut.
pe cerul de astăzi norii dansează indecişi, ca un pretext de anotimp ce nu vrea să plece. primăvara se ascunde în cozi de cireşi, iar eu mă învelesc cu tăcere. cumva e bine… mâine cireșii vor rodi. uneori e cuvânt.
asta e ars poetica, sau una dintre ele. nu am cuvinte și nu folosesc majuscule în semn de respect pentru tăcerea din cireș, acum la asfințit de mai. ți-aș da cireșe nu cuvinte. dulci, zemoase și de sezon.
cred c-o să-mi scot la iveală (că mai nou m-am apucat de altceva de scris decât sutrmkaiserin) și ciclul de poezii în proză, abandonamte pe undeva. le numisem culori demult…
mulțumesc. 
Să-ţi fie iunie plin de culoare şi căldură împărtăşită în cuvinte sau tăceri (rămâne la alegerea ta), de zâmbet ascuns în cireşe cu sâmbure de fericire!