de câte feluri e iubirea?
în câte feluri râde noaptea
de câte ori, nemărginirea
ți-am dat? în câte rânduri șoapta
ne va găsi purtând pe brațe,
cireșe dulci, copilărie?
de câte feluri e iubirea?
de câte lacrimi e nevoie,
să speli un suflet sau o clipă?
din câte bateri de aripă
se naște liniștea, înaltul?
și-n câte chipuri să te-adun,
tăcutul meu copil nebun?
de câte feluri e iubirea?
în câte feluri plânge noaptea?
de câte ori alcătuirea
de lut mai tremură ființa?
de câte brațe e nevoie
să urci cu stelele pe scară?
din câte zâmbete, pe seară
mă recompun și râd: femeie
din câte versuri vechi, uitate
să te mai chem, să mai adun
iubirea mea ca o cetate?
când noapte sunt și cânt și sun…
tu- rege, eu- un biet nebun…
Habar nu am de cate feluri, dar azi e in genul psi. Mi-ai adus zambet, iar eu nu prea zambesc de o vreme, desi ma prefac tare bine…
Tare mult îmi plac versurile tale, psi…
Dar cred că ţi-am mai spus.
Iubirea e de două feluri: existentă şi inexistentă…
am să repet, adriana, că poate e nevoie: dacă te pot ajuta, știi unde mă găsești.
miau, mi-ai, vero! se coace manuscris din ele…
sigur, sigur, dragoș?
eu zic că, dacă schimbăm perspectiva, poate fi de mai multe. feluri.
Fugar îți spun să mă anunți când găsești răspunsul la atâtea întrebări
, iar când se va pârgui ceea ce trece acum prin etapa de coacere, la fel. Numai dacă vrei… 
Dintotdeauna am suferit de hipermetropie – am văzut lucrurile mult mai bine şi mai clar de la distanţă.
le-ai văzut întotdeauna doar din perspectiva ta, dragoș. așa cum și eu le văd din a mea.
Poate că da, poate că nu. Subiectivismul e… subiectiv.
Să nu lăsăm semantica şi detaliile să ne îndepărteze de iubire, totuşi.
mnaaa, nu mă refeream la subiectivism ci la percepția individuală. ca și adevărul, fericirea și altele asemenea, toate le percepem individual și atât de diferit, prin prisma faptului că- deși oameni asemănători- suntem irepetabili și unici.
Păi toate chestiile astea pe care le numeşti ‘individuale’ nu mustesc a subiectivism tocmai fiindcă sînt proprii şi personale şi unice şi…?
Totuşi au existat şi există oameni care înţeleg Universul la un cu totul alt nivel, mult dincolo de individualismul subiectiv, fiindcă ei privesc totul de pe muchia Universului, nu dinlăuntrul lui.
M-ai prins la filosofeală, cu berea-n bot şi ploaia-n geam. Pff, mîţ hoţoman!
he, he! mi-a ieșit, da?
io aștept- tradițional- să-nceapă ploaia ca să ies pe coclaur. că așa am umblat toată săptămâna.
Poi ţi-a ieşit, ‘ţi-ar musteţile alea fermecate!
Dacă vrei ploaie ţi-o trimit pe-asta degrabă şi cu drag, că şi io am de drum azi şi fiind un băiat de zahăr nu-mi prieşte neam, că mă topesc mintenaş.
păstrează tu, că și io-s pisic cumsecade. nu iau ploaia de la gura nimănui (pfuaiii, ce vers iese din asta!)
Îmi plouă-n gură dup-un vers cutremurător de genial…
De nu-mi vrei ploaia atunci ducă-se pe pustii… literalmente!
E bine că se coace manuscrisul, psi, e tare bine. Abia aştept să dea în pârg!
desigur, vero. mi-am fixat termen să-l dau la corectat și e strâns.
apoi vedem unde, ce și cum.
La cât de mult îmi plac versurile astea nici nu mai contează că habar n-am care-i răspunsul la întrebări
Spor şi succes, psi!
mulțumeesc, tușă!
sincer, potecuță, nici eu n-am habar? că altfel nu întrebam.
De un singur fel.
dacă spui tu…