categoric mi-e dor (2)

sunt zile în care mi-e dor, categoric mi-e dor și atunci privesc spre cerul care se adapă din gândurile mele, poate așa, frânghia curcubeului nostru o să apară iar, de la una la cealaltă, amintindu-ți. da, categoric mi-e dor și cred că de-aceea s-a și inventat curcubeul, un pretext dacă vrei, dar unul care echilibrează puțin balansul acesta fragil al inimilor noastre.

sunt zile în care mi-e dor, categoric mi-e dor de tine. mi te imaginez, fără să te fi întâlnit vreodată, cum alergi prin cartierul zeilor, în verile tale toride. o pală de vânt îți înfoaie fustele largi și lungi, ca de naiadă rătăcită în ascunzișul pietrei albe și pletele tale tresar la fiecare amăgire de vânt. ți-aș zâmbi a recunoaștere așa, cât încerc să ghicesc piatra lunii pe mâna ta și zâmbetul pe care tu mi l-ai dăruit de fiecare dată cu atâta larghețe. narzis fiindu-mi, tu m-ai lăsat mereu liberă să plec, să mă lupt cu himerele mele, cu gândurile care mă duceau tot mai departe, biet goldmund întunecat, deghizat în pisică de pripas. tu, cea statornică, m-ai așteptat în fiecare vară să vin, iar eu am amânat de fiecare dată. palide motive ne-au amânat îmbrățișarea, numai palide motive m-au ținut în tăceri, în uitări, în risipiri. dintre noi două, tu ai fost cea care erai acolo de fiecare dată când șopteam iar: categoric mi-e dor. cum să-ți fi spus ce deziluzie te așteaptă la întîlnirea cu trupul meu de carne și os?

sunt zile în care mi-e dor, categoric mi-e dor de inima ta ca de pâine. aproape că te aud, aproape că te văd cum mă lași să-mi iau câmpii umplând distanțele dintre noi cu nimicuri. mă aștepți și mă taci ca pe un copil ancorat de culorile unui carusel. ca și atunci, demult, când dintre toți oamenii care mi s-au lipit de cuvinte, tocmai pe tine te găsisem de zidit. dar tu ai iertat. poate ai și uitat acel început sortit despărțirilor, este singura posibilă explicație pentru faptul că mă mai aștepți pe sub volte de vânt. de fiecare dată.

și sunt clipe în care, din dor, ți-aș scrie numele pe toate porțile vieții mele, pe toate drumurile care mă abat de la tine. poate așa, suflet năvalnic și atât de tenace, te-aș găsi în îmbrățișarea pe care ți-am promis-o atât de demult. pe tine, prietena mea.

sunt atâtea daruri de la tine între noi! ca o frânghie de curcubeu ce ne leagă… aproape.