tu mă trădezi în fiecare noapte
când pe sub poarta soarelui te-ascunzi,
în zvon de vis cu ochi rotunzi
şi vorbe coapte.
tu mă trădezi în fiecare zi
când pe sub burta lunii cauţi dimineaţa,
lumina nouă, viaţa, viaţa,
în dor de neştiute poezii.
iar eu te iert în noapte, pe sub poartă,
când soare porţi ferit, în buzunar
şi fluierând ca un hoinar
mă legi de-o altă soartă.
şi te mai iert când peste lună legi
prin porţi de zori trecând ca un copil,
mergând uşor, tiptil, tiptil,
pierdute ale firii legi.
şi te mai chem
cu semnele ce-mi porţi
să mă săruţi
pe sub tăceri
şi pe sub porţi.
sursa foto: salome
http://www.youtube.com/watch?v=QoEZB0XvEZQ&feature=related
Mă ierţi că mi-au amorţit cuvintele la “când soare porţi ferit …” şi nu mai ştiu ce să spun? ops:
poți să spui ce vrei, potecuța mea. ce vrei tu…
Vine un timp când cuvintele
nu mai știu ce să spună,
se îndrăgostesc, aiuritele
de tăcerea nebună…
aiuritele, dar ce frumos le-ai așezat tu!