poezii

poezia lui septembrie

mi se pare că țin o floare.
ciudat.
se pare că prin viața mea
a trecut o grădină cândva.

în mâna cealaltă țin o piatră.
cu grație și mândrie.
nici o bănuială
că sunt prevenită pentru schimbări,
gust apărări.
se pare ca prin viața mea
a trecut ignoranța cândva.

zâmbesc.
rotunjimea zâmbetului,
cavitatea acestei dispoziții
seamană cu un arc bine intins,
pregătit.
se pare că prin viața mea
a trecut o țintă cândva.
și predispoziție pentru izbândă.

privirea cufundată
în păcatul primar:
fructul interzis al așteptării se gustă.
se pare că prin viața mea
a trecut credința cândva.

umbra mea, joc al soarelui doar.
poartă uniforma reținerii.
nu a ajuns să-mi fie
nici tovarăș și nici trădător.
se pare ca prin viața mea
a trecut îndestulare cândva.

tu nu pari.
dar ca să existe și o prăpastie în peisaj,
să pot eu sta pe margine
ținând o floare
și zâmbind,
vrea să însemne că trebuie să apari.
se pare că prin viața mea
a trecut viața cândva.

(kiki dimoula)

poezia o primisem de ieri seară de la prietena mea, pe facebook. de fapt fusese un dar pe care îl împărțeam mai multe suflete. și mi-am amintit că pe kiki dimoula, poeta elenă, mi-ar fi fost greu să o cunosc fără acest dar… cândva, ce demult pare astăzi, lora așeza pe blogul ei din scrierile acestei doamne a versului, aproape deloc cunoscută nouă. și mulțumesc. şi dau darul mai departe…

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “poezia lui septembrie

  1. speram să o vezi, belle. mie îmi place mult, dar printre cărţile de poezie găsite de mine, lipseşte lirica greacă. şi, doamne, că au nişte poezii!!!!

  2. Și poezii și muzică și cultură cât nu vor putea vreodată să încapă în noi. Eu am fost fascinată de cultura greacă încă din fragedă adolescență. Prin urmare, la liceu m-am înscris la clasa de greacă veche (de fapt limbi clasice). Deși latina m-a sedus din prima clipă și am înțeles-o ca și cum ar fi locuit în mine dintotdeauna, greaca mi-a desenat sfidător sentimentul neputinței. Așa că, după trei săptămâni m-am mutat la clasa de franceză. Regret acum că n-am avut răbdare cu bătrâna doamnă. Sau poate ea a știut că nu sunt demnă de ea și m-a îndepărtat înțelept.

  3. norocoaso! eu bântuiam printre cicluri benzenice, departe de orice cuvinte prin adolescență. însă recunosc că astăzi sunt hoț de cuvinte: pe unde umblu, mai adun câte ceva. happy mi se lipesc măăăi!
    și da, mi-ar plăcea să învăț greaca deși e tare grea.

  4. Te-ai gândit că norocoasa ești de fapt, tu? Mereu suntem atrași de ceea ce e departe de noi. Eu abia anul acesta, în iunie, am scris pentru prima oară în viața mea (de fapt, am mai scris o singură dată, în clasa a X-a, o caligramă, când l-am studiat pe Apollinaire). Așa că, timpul creației va trebui să aibă răbdare cu mine laughing

  5. timpul creației este cel de acum, ma belle. oi fi scris eu prima o poezie la opt ani, da la cum s-a speriat poporul din jur, am dedus atunci că a fi ‘telectual este o direcţie cam nesigură. şi am virat brusc:…să ajung inginer ca tăt rumânu. crezi că aş mai fi iubit chimia la fel de mult astăzi? he, he… ştii câtă poezie este în topirea bazaltului sau în rebutul de cauciuc încă fierbinte? îţi spun eu: zero. cam aşa şi cu creaţia din fragedă pruncie, harul stins şi alte alea. important este că arde acum focul.
    şi-n plus: norocul este o rostogolire de întâmplări care se dovedesc a fi până la urmă bucăţi din noi… aşa că da, am avut amândouă noroc. winking

Comments are closed.