zvon de toamnă

“după sfântă mărie e dusă vara“- este o vorbă pe care o ştiu din copilărie, am auzit-o deseori la bunicii mei şi i-am aflat înţelesul privind în jur, la natura şi lecţiile ei.

sunt primele zile de septembrie, când soarele este parcă mai obosit, mai reţinut. dimineţile au contur răcoros, vacanţele (cele care au fost, atâta cât au fost) se aşează cuminţi în albume, în aer miroase tot mai mult a copt şi a rod.

este zvon de clopoţel în copilărie, de ghiozdan scos din uitare, de caiete noi şi creioane neîncepute, iar pe degetele micuţe şi fragile, care au ţinut mingea şi au ridicat castele de nisip, este un dor şoptit de cerneală.

îmi plac mult zilele acestea când vara se stinge încet şi toamna zâmbeşte tot mai des dintre frunze. îmi plac mult amintirile din copilăria mea, niciodată uitată, din viaţa mea toată, cu aceste începuturi de toamnă, din ultimele zile de august și zvon de septembrie ruginie.

îmi amintesc, de exemplu, de primul meu ghiozdan: mândria mea! era roşu, din piele moale şi caldă şi avea trei litere albe (majuscule, of!) pe capac, dintre care ultima era iniţiala prenumelui meu. ştiam deja să citesc şi aşteptasem doi chinuitor de lungi ani ca să ies de sub masa unde eu mă jucam, numai pentru a fi mai aproape şi mai atentă la lecţiile fratelui meu. iar ziua în care am primit ghiozdanul a fost o mare bucurie, confirmarea că aşteptarea ajunsese la final, crescusem şi eram îndeajuns de mare ca să pot merge acolo, în locul unde se învaţă minuni. mi-am purtat acel prim ghiozdan în spate vreme de patru ani, dar în suflet îl mai port şi acum.

îmi amintesc în aceste zile despre prima mea poezie. era cam pe la începutul clasei a doua şi “tovarăşa luiza” ne ceruse să scriem o compunere despre toamnă. poezia, născută spontan ca într-o joacă, atunci când ridici din cuburi o construcţie, fără să ştii ce va ieşi de fapt, nu mai există. a rămas doar amintirea acelei zile în care învăţătoarea m-a privit cu totul altfel, mult mai intens, oprindu-şi parcă cuvintele şi senzaţia că am deschis o uşă despre a cărei existenţă nu ştiusem până atunci. o uşă de taină. am reînceput să scriu poezii abia prin clasa a opta, dar nu am mai scris niciodată despre toamnă până când blogul, oamenii, dorul…

îmi amintesc despre zilele acestea de septembriedin anul în care ştiam că nu voi mai cumpăra caiete şi creioane, pentru că şcoala se terminase şi tot ce aveam să mai învăţ nu va mai fi de pe băncile şcolii, ci ale vieţii. mi-am strâns atunci toate diplomele adunate în anii de şcoală, mi-am recitit cărţile primite drept premiu cu dor, un dor de copilăria prea repede trecută. un dor pe care mi-l aminteşte mereu ursul de pluş, primit în dar abia la terminarea facultăţii de la mama care mi-a amintit atunci despre o promisiune făcută cândva tare demult, copilului ce iubea cărţile: un urs mare de pluş, pentru cel mai mare premiu de şcolar. premiul fusese de multă vreme uitat când tânăra femeie și-a ținut pentru o clipă în brațe ursul… devenit mic.

îmi amintesc zilele acestea ale sfârşitului de august din anul în care mi-am ţesut poveşti de mireasă. zile în care am promis un drum în doi, lung cât o viaţă, pe margine de vis şi în miezul lui.

privesc vara cum se stinge în căuș de septembrie. curând va suna iarăşi clopoţelul. de mulţi ani nu mă mai cheamă şi pe mine, decât în amintiri, dar aştept cu emoţie, aştept cu bucurie să vină toamna. și mai ales octombrie, luna gutuilor. pentru că în octombrie este rost de rod și alergare. mai întîi alergarea de pe aleea tiberiu brediceanu prin care vrem să arătăm că ne pasă și că vom construi acel spital pentru copiii care se luptă cu cancerul. mai apoi vom strânge mâna și vom ura succes echipei husky = hope and courage for special kids, nimeni alții decât oamenii buni ai fundației rafael care ne cheamă să fim pentru o zi eroi ai copiilor speciali.  dacă nu poți alerga (așa ca mine) dar vrei să donezi și te temi că nu poți ajunge la libris pentru asta, dă-mi de știre, merg eu în locul tău! chiar și așa vei fi un erou pentru acești copii. și vom încheia octombrie pe măgura codlei, la maratonul fundației rafael pe 25 octombrie.

e zvon de toamnă, cum vă spuneam, o toamnă rodnică. în omenie.