mama Dariei

mama Dariei  ne-a anunțat cu puține zile înainte de cea de-a doua ediție a alergărilor noastre  brașovene, cele deja știute, alergările pentru strângerea fondurilor necesare construirii primului spital de hematologie și oncologie pediatrică  din românia, că va fi alături de noi.  și a fost, așa cum a promis, aducând prăjituri și apă pentru mica comunitate ce se încheagă cu pași mici și cu suflete deschise, acolo lângă vechile ziduri ale cetății coronei, pe aleea tiberiu brediceanu.
povestea Dariei, copilul frumos ce știa îmblânzi cuvintele, o puteți găsi prin virtual ori în jurnalul ei, cel neterminat, cartea publicată în anul 2012, când ea era deja trecută în altă lume, mai bună decât aceea în care a visat, a iubit, a trăit doar 21 de ani. Daria a fost unul dintre copiii care într-o oarecare zi de vară, pe când avea 13 ani,  a aflat că are cancer. domnul C, cum îl numea ea a fost mai puternic decât sufletul mamei, decât imensul și copleșitorul suflet al copilului care este, pentru că eu știu că Daria este o steluță asemeni aceleia din constelația orion spre care ea privea cu nesaț și curiozitate. de fapt Daria a câștigat lupta cu domnul c, în sufletul meu așa vreau să cred, dar s-a grăbit să ajungă mai aproape, mai repede în lumea de unde îi zâmbeau tatăl și fratele ei cel nenăscut. poate că obosise să vadă atâta nepăsare, atâta micime tocmai la oamenii care ar fi trebuit, din spatele halatelor albe, să-i dea putere, alinare, șansă. poate că lumea ei era de fapt cea de sus, aceea a stelelor spre care privise în copilărie, atunci când își dorise atât de mult să devină astronom NASA.

revenind la campania asociației 1 leu, cea care în această lună s-a desfășurat în nouă orașe din țară (și le mulțumesc tuturor acelora care ni s-au alăturat și mai vin), pe tiberiu brediceanu ne-am strâns ceva mai puțini decât prima oară: maratoniști care au profitat de această alergare pentru a se antrena (duminică mergem să-i susținem la maratonul internațional de la brașov), bloggerii brașoveni și micul charles, fundația rafael și chipuri pe care le-am recunoscut, dar pe care i-am cunoscut abia acum o lună. deși vă știu de-acum numele, iertat să-mi fie că nu le scriu aici. mă tem doar să nu uit pe cineva pentru că încă mai am emoții. întâlnirea cu mama Dariei Hornoiu a fost pentru mine un semn sau o confirmare că visul lui alex trebuie să se împlinească. și chiar dacă începutul lui iulie mă va găsi departe de țară, fac deja planuri ca pe 4 iulie să fiu acolo, la bastion, așteptând fiecare om și fiecare leu. iar dacă mai aveam nevoie de un motiv, încă unul, acesta este chipul unui om deosebit și special, mama Dariei. un om despre care e greu să vorbești fără să simți că te frângi, un om care știe mai bine decât oricine ce înseamnă să lupți cu domnul c ani în șir fără să înțelegi de ce lumea, soarta, viața sunt așezate așa. și știu că de-acum, alături de mama Dariei și de labradorul ei, roua, vom merge mai departe. împreună.

de fapt asta voiam să spun: că mulțumesc mult oamenilor pentru că le pasă. și că sunt recunoscătoare și abia aștept să mă revăd cu toți. iar cu mama Dariei mai avem noi o întâlnire, chiar în ziua în care s-a născut Daria, pe 9 iulie.